Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a convocat pentru miercuri, 4 decembrie, prima ședință a Comitetului Executiv al PSD de la preluarea conducerii. Liderii PSD urmează să-i ceară lui Niculae Bădălău să facă un pas în spate din conducerea partidului, fiind așteptată demisia acestuia din funcția de vicepreședinte și din cea de șef al organizației PSD Giurgiu, potrivit unor surse citate de Hotnews.
O altă propunere va fi excluderea lui Niculae Bădălău din partid, dacă va refuza să demisioneze din funcțiile deținute în PSD.
La o întânire cu organizația PSD Giurgiu, Niculae Bădălău a spus despre membrii Diasporei că ar fi doar 700.000 „legali”, restul, până la 3- 5 milioane, „sunt fetele alea, de le duc ăștia”, potrivit publicației giurgiu acid.ro.
Niculae Bădălău a revenit și a explicat că declarația sa a fost înțeleasă greșit. „Eu am spus-o și încă o dată v-o repet, dacă s-a înțeles altceva decât am vrut să spun, regret, dar așa cum, am rude, am prieteni, nu mi-a plăcuit niciodată demagogia și cred că lucrurile ar trebui spuse corect, discuția a plecat de la câți reprezentanți ar trebui să aibă Diaspora. Eu m-am referit la partea legală, ca să știm legal câți oameni avem în străinătate. Eu respect oamenii de acolo, respect oamenii care muncesc, au dreptul să voteze, dar eu m-am referit la oamenii exact, ca să știm câți au dreptul să voteze", a declarat Niculae Bădălău, un post de televiziune, citat de Mediafax.
Mai mulți lideri PSD au cerut sancționarea lui Bădălău pentru această declarație. Președintele PSD Bacău, Dragoș Benea, a cerut „un an de penitență” pentru președintele organizației PSD Giurgiu și consideră că „ieșirile de acest gen, repetate sau nu, nu mai pot fi tolerate nimănui indiferent de funcție, și nu-și mai au locul în PSD”.
Președintele PSD Neamț, Ionel Arsene, a catalogat afirmațiile liderului organizației Giurgiu drept „triste” și „meschine”.
PSD Brașov a cerut excluderea lui Niculae Bădălău din partid, precizând că „reformarea PSD nu se face cu declarații defăimătoare la adresa românilor din țară sau din străinătate”, potrivit Mediafax.
Președintele intermediar al PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat și el la afirmațiile făcute de Bădălău, atrăgând atenția membrilor PSD că partidul e în reconstrucție, iar astfel de afirmații nu pot fi tolerate.
Facebook Forum