Linkuri accesibilitate

UPDATE - Meleșcanu a demisionat de la Senat


Contrar celor anunțate luni, Meleșcanu a demisionat de la șefia Senatului
Contrar celor anunțate luni, Meleșcanu a demisionat de la șefia Senatului

UPDATE - Contrar celor anunțate în aceeași zi, Teodor Meleșcanu a demisionat luni de la șefia Senatului iar conducerea lucrărilor a fost preluată de Titus Corlățean.

Teodor Meleşcanu a anunțat luni că nu demisionează de la șefia Senatului înainte de publicarea deciziei CCR, care a stabilit că alegerea sa la conducerea Camerei Superioare a parlamentului este neconstituțională.

„Nu am depus nicio demisie, nu am delegat. Vom avea astăzi o şedinţă în plen a Senatului şi eu sunt convins că vom găsi cea mai bună modalitate pentru a nu bloca sesiunea Parlamentului, ci, dimpotrivă, pentru a o face să lucreze cât mai bine", a declarat Teodor Meleșcanu, luni, după şedinţa Biroului permanent, citat de Agerpres.

El a anunțat că-și va exercita prerogativele până la publicarea deciziei Curții în Monitorul Oficial, spunând că nu vrea ca începerea sesiunii parlamentare să fie consacrată „unor bătălii politice sau personale pentru preşedinţia Senatului”.

Meleșcanu a mai spus că „nu e nicio problemă” dacă șefia Senatului va fi preluată de Titus Corlățean, cu condiția să fie „o soluţie care e acceptată cât mai larg" și a dat asigurări că nu va mai candida, contrar declarațiilor sale inițiale, de după publicarea deciziei CCR, vorbind despre sine la persoana a treia, ca despre „un om care nu e foarte preocupat de funcţii.”

Comitetul Executiv al PSD a decis vineri seară ca șefia interimară a Senatului să fie preluată de unul dintre vicepreședinți, în speță de Titus Corlățean, dar decizia aparține grupului social-democrat de la Senat, a anunțat președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

"Propunerea Comitetului Executiv, dar rămâne decizia la grupul social-democrat de la Senat, este Titus Corlățean. Cred că e una îndreptățită mai ales după victoria de la Comisia de Monitorizare", a spus Ciolacu, referindu-se la reușita lui Corlățean de a determina Comisia de Monitorizare a APCE să sesizeze Comisia de la Veneția cu privire la decizia guvernului Orban de a-și asuma răspunderea în parlament pentru legea care privește alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Ciolacu a mai spus că nu exclude ca Titus Corlățean să rămână în cărți și pentru șefia plină a Senatului, dar a adăugat că și în acest caz tot grupul PSD de la Senat va fi cel care va lua decizia.

Marcel Ciolacu a relatat vineri presei că ar fi avut o discuție cu Teodor Meleșcanu și că acesta l-ar fi informat că a decis să-și dea demisia, pentru că „așa e corect”. Ciolacu a dat de înțeles că o va face în schimbul unui acord pe care PSD îl va semna cu Forța Națională, formațiunea înființată de Meleșcanu, în noiembrie 2019.

"Am stat de vorbă cu domnul Meleșcanu și a spus că dânsul și-ar dori să-și înainteze demisia, pentru că așa este corect și am luat act de dorința dânsului, una cât se poate de normală. Totodată am discutat și despre acordul pe care PSD îl va avea pe viitor cu Forța Națională", a mai spus vineri Ciolacu.​

Teodor Meleșcanu a fost ales pe 10 septembrie 2019, la propunerea PSD, președinte al Senatului.

El a fost dat afară apoi din ALDE pentru că a acceptat, alături de alți colegi din partid, funcții oferite de PSD după ieșirea ALDE de la guvernare.

Titus Corlățean (52), vicepreședinte al PSD și al Camerei Deputaților, este de formație diplomat și a fost între 2012- 2014 ministru al Afacerilor Externe în guvernele Ponta II și III, după ce anterior fusese ministru al Justiției în guvernul Ponta I.

Corlățean este responsabil pentru eșecul de la votul din diaspora, din primul tur de scrutin al prezidențialelor din noiembrie 2014. DNA i-a deschis dosar penal, în care, însă, nu a putut fi începută urmărirea penală împotriva sa pentru că Senatul, al cărui membru era, a respins cererea DNA, motiv pentru care dosarul a fost clasat de procurori. DNA ceruse ca Titus Corlățean să fie urmărit penal pentru abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, și pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale.

Curtea Constituțională a decis pe 22 ianuarie, cu majoritate de voturi, că alegerea lui Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului este neconstituțională, ceea ce va atrage de la sine schimbarea acestuia de la șefia Camerei. La scurt timp, Meleșcanu a convocat o conferință de presă în care a spus că nu demisionează din funcție, până la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, neexcluzând nici varianta unei noi candidaturi.

XS
SM
MD
LG