Linkuri accesibilitate

3 minute | Scuzele lui Zuckerberg, gaz rusesc spre Germania, șansele PM Cîțu bat spre zero


Facebook, WhatsApp și Instagram au reînceput să funcționeze la nivel global după o cădere tehnică de circa 6 ore. Mark Zuckerberg a cerut scuze celor 2,7 miliarde de utilizatori. Twitter, compania concurentă, a salutat „literalmente” pe toată lumea.
Facebook, WhatsApp și Instagram au reînceput să funcționeze la nivel global după o cădere tehnică de circa 6 ore. Mark Zuckerberg a cerut scuze celor 2,7 miliarde de utilizatori. Twitter, compania concurentă, a salutat „literalmente” pe toată lumea.

Căderea FB - companie care deține și WhatsApp, și Instagram - arată că e bine să intrați direct pe site-ul nostru, nu să ajungeți la Europa Liberă prin rețelele de socializare :-) Încă și mai util este să vă abonați la prezentul newsletter. Aflați esențialul în „3 minute”.

Pentru cele șase ore de întrerupere care a afectat 2,7 miliarde de utilizatori, FB a înregistrat o pierdere inițială pe bursă de 7 miliarde de dolari. Cu siguranță, șefii de la Facebook au avut o zi și o noapte extrem de grele, dar audierea în Congresul american a dnei Frances Haugen s-ar putea să-i afecteze mult mai puternic.Bună dimineața, dragi prieteni,

După toate calculele, România va mai trece astăzi printr-o cădere, anume căderea guvernului Cîțu. Și Marea Britanie pare să aibă probleme mai importante decât ironiile Twitter la adresa FB. Regimul Putin are o zi bună.

Iată știrile mari ale orei:

  • Tentativele echipei Cîțu de a racola parlamentari PSD sau AUR au dus la efectul contrar. Liderii de partid au decis votul la vedere.
  • Schema flexibilă de vize inventată de guvernul de la Londra pentru a atrage mai mulți șoferi din UE și-a dat măsura eficienței: numai 27 de înscrieri.
  • Rusia a început pomparea de gaz prin North Strem II către Germania; un adevărat cadou pentru Kremlin dat fii prețul în creștere al combustibilului.

Efectele celei mai extinse căderi tehnice din istorie - Facebook, WhatsApp și Instagram - sunt analizate, bineînțeles, de toate marile publicații internaționale

Rețeta Tăriceanu nu pare să meargă pentru guvernul Cîțu

În vara lui 2007, când președintele Băsescu insista pentru anticipate, iar liderului PNL Tăriceanu i s-a atras atenția că în urma manevrei respetive s-ar putea trezi fără job la Palatul Victoria, lucrurile au funcționat în favoarea premierului. Actualul secretar adjunct al NATO, atunci șef al social-democraților, Mircea Geoană i-a oferit susținerea confortabilă a PSD.

Rețeta nu pare însă aplicabilă premierului Cîțu, deși PNL a încercat în aceste zile să o resusciteze, după cum a arătat Europa Liberă. Nu numai pentru că abilitățile de negociator ale dlui Cîțu sunt precare, ci pentru că nu el este decidentul. Decizia ține exclusiv de Palatul Cotroceni.

Ce se va întâmpla totuși astăzi? Adevărul notează că PSD, AUR și USR PLUS, adică opoziția a decis să voteze la vedere.

După toate probabilitățile, finanțistul Florin Cîțu va trebui să se consoleze cu șefia PNL câștigată în urma unei lupte tensionate cu Ludovic Orban, la congresul din 25 septembrie 2021.
După toate probabilitățile, finanțistul Florin Cîțu va trebui să se consoleze cu șefia PNL câștigată în urma unei lupte tensionate cu Ludovic Orban, la congresul din 25 septembrie 2021.

Așa cum se întâmplă în cazul deciziilor importante ale Parlamentului, vom avea vot cu bile (secțiunea V din Regulament), iar parlamentarii PSD, AUR și USR PLUS vor arăta asistenței cum votează: bila albă în urna albă înseamnă vot pentru guvern, bila neagră în urna albă înseamnă vot anti. Pentru vot nul, ambele bile se pun în urna neagră. Dacă la final 234 de bile negre sunt în urna albă, guvernul cade.

Votul cu bile este o manieră bătrânească, matematică și eficientă, împrumutată de la parlamente mai vechi decât cel de la București, de a evita fraudele și controversele.

Spre deosebire de Adevărul care dă ca sigură căderea guvernului, noi, la Europa Liberă, îl admirăm pe Toma Necredinciosul, precursorul lui Descartes (pentru detalii citiți Steinhardt), nu credem până nu vedem. Vă propunem o analiză cu trei variante.

Președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. În fundal fostul ministru USR PLUS, Cătălin Drulă. Una dintre condițiile revenirii USR PLUS la guvernare este ca dl. Drulă să se întoarcă în fruntea Transporturilor.
Președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. În fundal fostul ministru USR PLUS, Cătălin Drulă. Una dintre condițiile revenirii USR PLUS la guvernare este ca dl. Drulă să se întoarcă în fruntea Transporturilor.

Verificăm la finele crizei politice care analiză a avut mai multă acuratețe. Când anume? Ei bine, Depinde de președintele Iohannis ca România să se liniștească în 7-10 zile sau ... în Ajunul Crăciunului.

Sincer, am prefera varianta 1. Fie măcar pentru ca România să fie capabilă să ceară cu adevărat ajutor european, nu doar să dea impresia, cum se străduiește dl. Araed Arafat, citat de Digi24. Sau pentru ca școlile aflate la dispoziția unei populații din ce în ce mai dez-alfabetizate să rămână deschise în siguranță.

Zuckerberg și-a cerut iertare, dar altul este de fapt subiectul...

Mesajul de scuze al magnatului Mark Zuckerberg a venit imediat ce Facebook cu aplicațiile sale Instagram și WhatsApp au reintrat în circuitul global al rețelelor de socializare.

Donald Trump nu a scăpat ocazia să facă o legătură între resetarea serverelor Facebook, probabil în viteză dacă a putut apărea o eroare umană cu urmări globale, și audierea avertizorului de integritate, Frances Haugen în Congres.

Washington Post și alții se ocupă însă în detaliu de esența dezvăluirilor acestei foste responsabile de la Facebook. Cu ajutorul a zecilor de mii de pagini de documente cu care a plecat de la FB, Frances Haugen acuză compania gigant că a folosit mijloace tehnice ca să propage incitare la ură și violență, mesaje extremiste și discriminatorii.

În plus, că a favorizat pe Instagram, pe segmentul utilizatorilor adolescenți, imaginile care induc o percepție negativă asupra propriului corp și tendințe suicidale. Pe scurt, dl. Zuckerberg & comp. ar fi aplicat rețeta facilă „scandalului de la televizor” ca să-și sporească audiența.

CEO Facebook, Mark Zuckerberg, vorbind la o conferință la Washington, pe 17 octombrie 2019, despre „provocările legate de protejarea libertății de exprimare în același timp cu combaterea dezinformării, a politizării și a datelor legate de securitatea personală”. Reuters.
CEO Facebook, Mark Zuckerberg, vorbind la o conferință la Washington, pe 17 octombrie 2019, despre „provocările legate de protejarea libertății de exprimare în același timp cu combaterea dezinformării, a politizării și a datelor legate de securitatea personală”. Reuters.

Putin insistă să exporte gaz în Germania: Acum!

Între timp, Gazprom presează Uniunea Europeană să dea mai rapid aprobările pentru deschiderea oficială a North Stream 2, conductă capabilă să transporte gazul rusesc pe sub Marea Baltică spre Germania. Compania elvețiană deținută de Gazprom, North Stream 2 AG a început să umple conducta cu gaz, o primă etapă tehnică menită să asigure presiunea necesară transportului.

Concurența pe care North Stream 2 o face celorlalți importatori de gaz rusesc în Europa este una dintre cele mai complicate probleme cu care se confruntă decidenții europeni, pe fondul exploziei globale a prețului la combustibil.

Infografie/colaj Europa Liberă
Infografie/colaj Europa Liberă

North Stream 2 este și unul dintre cele mai controversate elemente ale moștenirii Merkel în politica germană. Colajul de mai sus ascunde multe, inclusiv faptul că Vladimir Putin și Angela Merkel se înțeleg bine și în rusește, și în germană. El, ca fost ofițer KGB la Leipzig, ea ca studentă silitoare în Republica Democrată Germană, cu limba rusă în programă.

Și tot legat de aprovizionare, dar cu o paletă mai largă de produse, The Times publică în această dimineață un articol ironic la adresa premierului Boris Johnson și ale sale „ajustări” legate de Brexit. Se pare că schema simplificată menită să aducă mai mulți șoferi de cisterne în Regatul Unit înregistrează un eșec de proporții: numai 27 de aplicanți.

Boris Johnson prezent la reuniunea anuală a conservatorilor britanici, Manchester, 3 octombrie 2021.
Boris Johnson prezent la reuniunea anuală a conservatorilor britanici, Manchester, 3 octombrie 2021.

În plus, se pare că Dosarele Pandora au creat guvernului britanic o problemă cel puțin la fel de sensibilă precum cea a audienței Facebook căpătate prin încurajarea răutăților în variate culori și forme.

Dictatorii, politicienii corupți sau numai „economi” la adăpost de ochii electoratului, șefii de rețele criminale din întreaga lume au o apetență pentru proprietăți londoneze, după cum scrie The Guardian. Nici mai mult, nici mai puțin de 4 miliarde de lire.

Toate cele bune, ne revedem mâine,

Elena Tănase

  • 16x9 Image

    Elena Tănase

    E jurnalist de peste 20 de ani. A început cu opt ani la BBC, a continuat cu doi ani la România Liberă, apoi a intrat în televiziune: opt ani din zece la Digi24. Din septembrie 2020, Elena Tănase este directorul Europei Libere. Cu studii de istorie și științe politice, s-a remarcat prin documentare video de istorie recentă: Povestea Cumințeniei Pământului (2016), Abdicarea Regelui Mihai (2017), Revoluția Română. De ce a curs sânge (2019). 

XS
SM
MD
LG