Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, duminică, după ședința task force-ului de la Guvern, că ajutoare în valoare totală de 3 milioane de euro, constând în combustibil, veste antiglonț, căști, muniție și echipamente militare, alimente, apă și medicamente vor ajunge în Ucraina.
De asemenea, Guvernul României își anunță disponibilitatea de a prelua răniții ucraineni în rețeaua militară și civilă.
Mai multe state din NATO au anunțat că vor trimite echipament militar în Ucraina pentru a o ajuta să se apere în fața Rusiei.
Germania a anunțat, sâmbătă seara, prin intermediul cancelarului Olaf Scholz, că trimite către Ucraina 1000 de arme anti-tanc și 500 de rachete Stinger. Cu 200 rachete Stinger contribuie și Olanda,
Armele pot fi folosite împotriva avioanelor și elicopterelor aflate la distanțe de 5 kilometri. Armata olandeză deține două tipuri de rachete Stinger: unele care pot fi montate pe vehicule blindate și altele portabile.
Din Statele Unite, Departamentul Apărării contribuie cu armament în valoare de 350 de milioane de dolari, după decizia președintelui Joe Biden.
Preşedintele Zelenski a refuzat să poarte negocieri cu Rusia în Belarus, subliniind că autoritățile din Mink sunt complice la declanșarea războiului, relatează Reuters. Mai multe atacuri ale armatei ruse au venit asupra Ucrainei cu trupele comasate în Belarus.
O delegație rusă îi așteaptă pe ucraineni să negocieze în Republica Belarus, în orașul Gomel.
"Varşovia, Bratislava, Istanbul, Baku. Le-am propus pe toate. Şi ne-ar conveni oricare", a fost replica președintelui Ucrainei.
Ambasada Ucrainei în Israel a cerut persoanelor care doresc să participe la efortul de apărare împotriva invaziei ruse să completeze un formular. În postarea de pe Facebook a Ambasadei este lăsată o adresă de mail la care doritorii să se înscrie. Voluntarii ar trebui să lase datele de un document de identitate sau de pe pașaport.
Ministrul de Externe din Israel a refuzat să discute despre solicitarea venită din partea Ambasadei Ucrainei, potrivit Haaretz.
Legea israeliană are o prevedere care interzice cetățenilor să se alăture unei armate străine. Pot exista însă și excepții dacă Israelul are un acord cu respectiva țara, deși nu se știe dacă acest se aplică în cazul Ucraine. Deși este ilegal pentru israelieni să se ofere voluntari într-o armată străină, nu este ilegal ca o țară străină să recruteze voluntari în Israel, informează The Times of Israel.
Președintele Zelenski a anunțat că Ucraina înființează o legiune străină cu voluntari din întreaga lume care să lupte împotriva armatei ruse.
„Dacă aveți experiență în luptă puteți veni în Ucraina pentru a apăra Europa", a fost mesajul președintelui ucrainean.
Ucraina a intentat oficial un proces împotriva Rusiei la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), instanţa supremă a ONU cu sediul la Haga.
„Cerem ca Rusia să fie trasă la răspundere", a fost solicitarea președintelui ucrainean.
„Cerem o decizie urgentă prin care să se ordone Rusiei să înceteze acum activitatea militară şi ne aşteptăm ca procesele să înceapă săptămâna viitoare", a adăugat Zelenski.
Armata ucraineană a anunțat că a reluat controlul asupra orașului Harkov.