Printre infracțiunile care trebuie raportate se numără: abuzul sexual, folosirea unui minor pentru cerșetorie, autosatisfacerea în fața unui minor sub 14 ani, trimiterea de mesaje către minori sub 14 ani care invită la vizualizarea de filme pornografice sau invitarea minorilor sub 16 ani într-un anumit loc pentru a întreține relații intime. Părinții, colegii și profesorii care sunt martori la aceste abuzuri și nu le declară, riscă pedepse de la 6 luni la 2 ani de închisoare.
Modificarea Codului Penal vine în condițiile în care, potrivit Organizației Salvați Copiii, în România se înregistrează anual aproape 800 de fete sub 15 ani care devin mame, dar sunt trimiși în judecată doar între 200 și 300 de inculpați pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor.
„Subraportarea abuzului sexual comis asupra copiilor a atins un nivel acut, dacă ținem seama de faptul că sistemul de asistență socială și protecție a drepturilor copilului identifică sau primește sesizări pentru doar 1.000 de cazuri anual. Consiliul Europei a estimat în 2020 că, în Europa, 'unul din cinci copii cade victimă unei forme a abuzului sexual', iar 90% dintre aceste cazuri nu ajung în atenția poliției ori a instanțelor judecătorești", arăta organizația într-o declarație din luna mai.
Ioan Mircea David, membru al Baroului din București și membru VeDem Just a explicat la Europa Liberă că „noua modificare a infracțiunii de nedenunțare presupune o completare a normei inițiale și legiuitorul și-a dorit să sancționeze pasivitatea de care oamenii ar putea să dea dovadă”. Dar, precizează el, un punct slab al situație curente este cel al cauzelor de nepedepsire.
- atunci când nedenunțarea este realizată de un membru de familie al vinovatului;
- atunci când persoana care nu a denunțat faptele înștiințează totuși autoritățile până la punerea în mișcare a acțiunii penale sau contribuie și ulterior la tragerea la răspundere a autorului;
Avocatul Ioan Mircea David explică că prin modificările intrate în vigoare luni, legiuitorul a dorit să „ îi facă atenți pe toți cei implicați” la comiterea unor infracțiuni contra libertății și integrității sexuale. Pentru a ilustra cum va funcționa această lege în mod practic, el dă exemplul hărțuirii sexuale la locul de muncă:
„Hărțuirea sexuală este o infracțiune ce are legătură cu activitățile desfășurate la locul de muncă. Minorul, potrivit legislației din România, de la vârsta de 16 ani poate lucra sub forme legale la fel ca un adult. Ei bine, el poate fi expus în cadrul unei relații de serviciu unui astfel de abuz. Unor comentarii nepotrivite, unei acțiuni ostile care să îi lezeze într-un fel sau altul libertatea sau integritatea sexuală. Discuția care se poartă cu minorul în prezența alor persoane, luăm de pildă colegi de birou, care aleg să nu depună nici un fel de efort care să împiedice discuțiile acestea, să le atenueze, să găsească o variantă de cooperare poate fi sancționată pe viitor ca o infracțiune de nedenunțare pentru că au cunoscut infracțiunea respectivă și nu au sesizat autoritățile așa cum articolul 266 prevede.”
Legea semnifică un fenomen de lărgire a „planșei de acoperire” a infracțiunilor, explică avocatul. De acum, chiar și vecinii vor fi obligați să raporteze un incident pe care l-au auzit poate în apartamentul alăturat „Este simplu de constat faptul că doi vecini, perete în perete aud unul din locuința celuilalt săvârșirea unor infracțiuni printre care pot fi și acestea contra libertății și integrității sexuale. Dacă ele sunt comise împotriva unui minor (....), orice persoană cu vârsta până la 18 ani, potrivit legislației din România, se poate sancționa ca infracțiune de nedenunțare.”
E mult mai simplu să previi (...) decât să fi nevoit să sancționezi
Legea, deși binevenită pentru pedepsirea vinovățiilor, nu rezolvă problema cu care se confruntă România când vine vorba de protecția minorilor. „Modificarea legislativă o consider ca fiind de bun augur însă autoritățile trebuie să aibă întotdeauna în vedere și politica de prevenție care din punctul meu de vedere este mult mai importantă decât sancționarea în sine. E mult mai simplu să previi și să nu ajungi la un efect negativ decât să fi nevoit să sancționezi.” Prevenția, împreună cu facilitarea accesului la raportare și programele de recuperare pentru victime ar trebui să aibă o prioritate mai mare, spune el.
Și ONG-ul Salvați Copiii salută modificarea legislativă. Directorul de programe Ioan Mircea David spune la Europa Liberă că este „una dintre modificările importante ale Codului Penal. /.../Propunem și am tot discutat cu parlamentari și comisii, am susținut că actele sexuale cu minori sub 14 ani trebuie considerate viol ca să evităm anomalii greu de acceptat din partea unor instanțe care au reținut un consimțământ valid într-o relație sexuală între un copil de 10, chiar de 11 ani și un adult. Acesta a fost și motivul pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat România.”
În România „autoritățile au încercat să facă ceva pentru a stabili o practică judiciară coerentă în ce privește protecția copilului împotriva abuzului sexual”, spune George Roman. Însă problema cea mai importantă rămâne faptul că în mai multe state europene, inclusiv România, abuzul sexual împotriva minorilor rămâne subraportat.
„Conform Consiliului Europei, într-o declarație din noiembrie 2020, 90% din faptele de abuz sexual nu sunt descoperite”, spune el. Deși există Ministere responsabile, modificări ale Codului Penal și varii alte încercări de a îmbunătății situația, abuzul sexual asupra minorilor rămâne o problemă din cauza eșecului autorităților de a pune în funcție un mecanism eficient de raportare. „În România, conform legii 272, cadrele didactice sunt obligate să raporteze orice formă de abuz asupra copiilor însă nefiind nici operaționalizată această normă juridică, nici prevăzută cu sancțiuni clare, legea nu a avut efectul scontat”, explică George Roman.
