Linkuri accesibilitate

Ileana Cotrubaș: „Sunt produsul educației pe care am primit-o în România”


Detaliu de pe coperta albumului „Salzburger Liederabend”. Ileana Cotrubaș, 1979).
Detaliu de pe coperta albumului „Salzburger Liederabend”. Ileana Cotrubaș, 1979).

Un interviu realizat de Noel Bernard în mai 1978

O carieră internațională de succes de peste 20 de ani, un timbru vocal cu totul special și o prezență scenică impresionantă. Astfel este descrisă pe scurt în dicționarele muzicale ale lumii soprana română Ileana Cotrubaș.

S-a născut la Galați în 1939, într-o familie muzicală, tatăl ei a fost tenor într-un cor de amatori.

Și-a început cariera la vîrsta de 9 ani, într-un cor de copii, iar la 11 ani era deja solistă.

După ce familia ei s-a mutat la București în 1952, Ileana Cotrubaș studiază la Școala specială de muzic pînă în 1958, când, la vîrsta de 19 ani, este admisă la Conservatorul Ciprian Porumbescu, unde îl are ca profesor pe Constantin Stroescu.

În 1964, debutează pe scena Operei de la București, după care cîștigă mai multe competiții internaționale și începe să cânte pe marile scene de operă ale Europei, între altele la Viena, Hamburg, Berlin și la Salzburg, unde face roluri memorabile.

În 1977, își face debutul pe scena Operei metropolitane din New York, Unde va cânta pînă în 1987.

Se retrage din activitatea artistică în 1990, când își începe cariera de profesor.

În mai 1978, Ileana Cotrubaș i-a acordat un interviu directorului departamentului românesc de la Radio Europa Liberpă, care la terminarea dialogului s-a declarat bucuros că vestita soprană e unul din românii pe care continuă să-i preocupe ce se întîmplă în România, și a spus că ea e unul dintre românii care contribuie cel mai mult în lume astăzi la bunul renume al țării lor.

Să ascultăm acum acest interviu din arhiva sonoră a Europei Libere.

Soprana Ileana Cotrubaș: „Sunt produsul educației pe care am primit-o în România”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:29:14 0:00

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG