Linkuri accesibilitate

9 octombrie – Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului


Imagine cu pogromul de la Iași din 1941.
Imagine cu pogromul de la Iași din 1941.

Pe 9 octombrie 2024 se comemorează victimele Holocaustului Românesc. Ziua reprezintă un moment de reflecție asupra atrocităților comise în perioada regimului Ion Antonescu asupra evreilor și romilor români.

Comemorarea are loc într-un moment istoric, în care mesajele antisemite sunt tot mai frecvente în peisajul politic românesc.

Candidata la președinție descalificată de Curtea Constituțională, Diana Șoșoacă, a făcut apologia lui Ion Antonescu și a luptei lui împotriva evreilor.

Într-un mesaj transmis cu ocazia comemorării, președintele Klaus Ioannis a subliniat și el reapariția mesajelor negative din societate.

„Din păcate, terorismul, ura, violenţa, dezinformarea şi discursul instigator la ură capătă din nou amploare şi este responsabilitatea generaţiilor de astăzi să le stopeze”, se arată în mesaj.

Institutul Elie Wiesel (un scriitor american de origine română, supraviețuitor al Holocaustului - n.r.) a comemorat moartea evreilor români într-o manifestare care a avut ca principal mesaj spusele lui Elie Wiesel: „N-am să uit niciodată noaptea aceea, prima petrecută în lagăr, care a făcut din viața mea o noaptea lungă și de șapte ori zăvorâtă.”

Se estimează că între 280 de mii și 380 de mii de evrei din România și teritoriile aflate sub administrație românească au pierit în Holocaustul românesc.

Li s-ar adăuga aproximativ 135 de mii de evrei care trăiau în Transilvania de Nord și erau sub ocupație maghiară.

Datele sunt din raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România.

Câteva informații din acest document:

  • între 45.000 şi 60.000 de evrei au fost omorâţi în Basarabia şi Bucovina de către trupele germane şi române în 1941;
  • între 105.000 şi 120.000 de evrei români deportaţi au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria;
  • între 115.000 şi 180.000 de evrei locali au fost lichidaţi (în special la Odessa şi în districtele Golta şi Berezovca);
  • 15.000 de evrei din Regat au fost ucişi în Pogromul de la Iaşi şi ca urmare a altor măsuri antievreieşti;
  • aproximativ 132.000 de evrei au fost deportaţi la Auschwitz, în perioada mai-iunie 1944, din nordul; Transilvaniei, stăpânit de Ungaria.

Acestora li se adaugă aproximativ 11 mii de romi dintre cei 25 de mii deportați în Transnistria care și-au pierdut viața.

Pogromul de la Iaşi, 28 Iunie-6 Iulie 1941

Pogromul de la Iaşi a fost o parte planului de purificare etnică al lui Ion Antonescu.

Pe 19 iunie 1941, Ministerul Propagandei Naţionale cerea identificarea „jidanilor, a agenţilor comunişti şi a simpatizanţilor”.

Pe 22 iunie, au fost puse afișe prin care evreii erau acuzați de colaborare cu bolşevicii şi cu URSS.

Pe 24 şi 26 iunie, oficialii din Iaşi îi învinuiesc pe evrei de complicitate cu aviatorii sovietici care bombardau zona.

Pe 29 iunie, convoaie de evrei din diferite cartiere ale Iaşiului sunt trimise spre Chestura de Poliţie.

La ora 15:00 începe masacrul în timpul căruia evreii au fost jefuiţi și bătuţi, iar aproximativ 13.000 au fost ucişi. Supravieţuitorii sunt duși la gară pentru a fi evacuaţi, sunt urcați în vagoane de marfă utilizate pentru transportul de carbid.

În primul dintre „Trenurile Morţii” care a mers în direcția Călărași au fost înghesuiți 5.000 de evrei, din care au supravieţuit 1.011. În cel de-al doilea tren în direcţia Podu Ilioaiei au fost urcați 2.700 și au supravieţuit doar 700.

Purificare etnică în Basarabia şi Bucovina, Iulie-Septembrie 1941

În iulie 1941, în doar câteva zile, au fost ucişi mii de evrei în Noua Suliţă, Ciudei, Storojineţ, Banila, Herţa, Vijniţa, Cernăuţi. Doar în Cernăuți, Pe 17 iulie, 1941, trupele româno-germane masacrează 10 mii de evrei.

Supravieţuitorii pogromurilor sunt deportaţi peste Nistru. Din cei 25 de mii de evrei trimiși peste Nistru supravieţuiesc doar jumătate.

Deportările în Transnistria, 1941-1942

Pe 9 octombrie 1941 începe deportarea a peste 26 de mii de evrei din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Gura Humorului şi alte localităţi din vecinătate.

Tot în octombrie, aproximativ 9000 de bătrâni, copii şi femei din Dorohoi sunt deportaţi și ei.

Lor li se adaugă sute de evrei din vechiul Regat şi sudul Transilvaniei mutați pentru pretinse infracţiuni. Deportările durează până în octombrie 1942.

În Transnistria, evreii au fost supuşi unui regim de exterminare prin foamete sau din cauza îmbolnăvirilor. Erau înghesuiţi în locuinţe părăsite, neîncălzite și fără minime condiții de igienă. ăsi ghetourile fără autorizaţie.

Deportarea a fost varianta românească a Soluţiei Finale – planul naziștilor de exterminarea a populației evreiești. Datele raportului privind victimele Holocaustului românesc arată că în Transnitria au murit aproximativ 118 mii de evrei locali și 120 de mii de evrei români.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Oana Despa

    A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 - România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

XS
SM
MD
LG