Linkuri accesibilitate

one2one | Liderul liberal Ilie Bolojan: Coaliția n-are niciun argument pentru lipsa reformelor. Se putea face mult mai mult


Șeful CJ Bihor, Ilie Bolojan, critică Guvernul că nu a făcut reformele vitale pentru România
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:30:03 0:00

Șeful CJ Bihor, Ilie Bolojan, critică Guvernul că nu a făcut reformele vitale pentru România

Unul dintre cei mai influenți lideri ai PNL, Ilie Bolojan, critică Coaliția PSD-PNL-UDMR pentru că s-a limitat la a administra țara și nu a început reforme vitale pentru țară.

Liderul liberal Ilie Bolojan avertizează, la one2one, dacă schimbarea Guvernului nu se realizează în cursul lunii iunie, atunci „rotativa” nu se mai poate face până la toamnă din cauza vacanței parlamentare.

Înlocuirea cabinetului Nicolae Ciucă s-a amânat din cauza grevei generale a profesorilor.

Președintele PNL Bihor atrage atenția că amânarea reformelor asumate va duce la noi tensiuni sociale și la riscul ca administrații locale și firme să intre în blocaj economic.

Motivul? Bugetele și investițiile mari precum drumuri, spitale și școli depind de banii europeni, care vin numai dacă se fac reforme. Iar asemenea eșecuri pot afecta și scorul electoral al PNL, mai spune Ilie Bolojan, în condițiile în care alegătorii Partidului Național Liberal sunt oricum nemulțumiți.

În același timp, liderul liberal crede că la alegerile de anul viitor PNL ar trebui să candideze singur, nu în alianțe, cu unele excepții locale.

Întrebat dacă este dispus să preia din nou o funcție în administrația centrală, la București, anul viitor, Ilie Bolojan admite că s-ar putea gândi la această posibilitate.

Cele mai importante declarații

  • despre amânarea schimbării premierului Nicolae Ciucă:

„Există niște termene până la care dacă guvernul nu este validat de Parlament, va trebui să se facă această înlocuire după vacanța parlamentară. Sper că în cursul lunii iunie să se întâmplă aceste lucruri pentru că, altfel, discutăm doar de ce se va întâmpla din toamnă încolo.”

  • despre greva cadrelor didactice:

„Punctul de neîncredere este dat, în cea mai mare parte, tot din lumea politică. Adică noi facem un lucru nelalocul lui. Înainte de campanie, suprasolicităm. [...] Spunem că dacă vom fi aleși, vom face, vom drege, vom crește salariile după care, când vii la guvernare, constați că aceste lucruri nu mai pot fi îndeplinite.”

  • despre efectele amânării reformelor:

„Dacă nu se atacă reformele astea la timp, cu toate costurile sociale, cu toate supărările, cu toate grevele care ar putea să apară, costul va fi mult mai mare peste un an sau doi.”

  • despre bilanțul guvernării PSD-PSD-UDMR

„E clar că se putea face mai mult în administrarea țării și se putea face mult mai mult în ceea ce privește reformele și lucrurile care puteau fi făcute datorită forței acestei coaliții. Adică n-ai niciun argument.”

  • despre perspectiva electorală a PNL

„E cât se poate de clar că o prestație mediocră în guvernare, în orice fel de guvernare, locală sau centrală, te duce într-o tendință de scădere. O prestație bună în care finalizezi proiecte, faci investiții, răspunzi la problemele oamenilor, poate să-ți permită să recuperezi.”

Poți urmări interviul one2one cu Ilie Bolojan și pe pagina noastră de YouTube

Politicienii, vinovați de lipsa de încredere a populației și tensiunile sociale

Ilie Bolojan crede că politicienii sunt cei responsabili de prima grevă generală a cadrelor didactice din ultimii 18 ani.

Președintele PNL Bihor spune că liderii politici care au condus țara în ultimii ani au exagerat cu promisiunile în campaniile electorale, le-au promis profesorilor că situația din sistemul de învățământ se va îmbunătăți, după care, când au ajuns la guvernare, și-au dat seama că promisiunile nu pot fi îndeplinite.

În plus, crede Ilie Bolojan, profesorii au ieșit în stradă și pentru că s-au simțit discriminați față de alte categorii profesionale din sistemul public, precum magistrații, care au salarii mult mai mari și pot ieși la pensie la 50 de ani.

Ilie Bolojan este de părere că astfel, în România, s-au acumulat tensiuni care „puteau fi atacate, puteau fi dezamorsate de către această Coaliție care are două treimi și din păcate, din acest punct de vedere, se putea face mult mai mult.“

Liderul liberal leagă bunăstarea populației de realizarea reformelor, pentru că România mai are la dispoziție de la Uniunea Europeană, numai prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), peste 20 de miliarde de euro.

Dar acești bani vin de la Bruxelles numai dacă statul face reforme precum cea a salarizării bugetarilor și a pensiilor de stat.

Ilie Bolojan subliniază că fară reformarea acestui sistem public, România poate ajunge peste un deceniu să aloce toate sumele încasate pentru plata pensiilor, iar până atunci investițiile demarate cu bani comunitari se vor bloca. Odată cu ele, administrații și firme riscă insolvența.

Soarta PNL, decisă de calitatea guvernării până la alegeri

Membru al PNL de 30 de ani, Ilie Bolojan face la one2one și o analiză a situației electorale a partidului său.

Președintele filialei liberale de la Bihor, el spune că partidul are acum o cotă de aproximativ 20% în sondaje, dar ea poate scădea până la alegerile de anul viitor dacă miniștrii neperformanți nu sunt schimbați, nu se fac reformele care vor aduce bani României și nu se finalizează investiții.

Ilie Bolojan, la interviul one2one de la Europa Liberă.
Ilie Bolojan, la interviul one2one de la Europa Liberă.

Pe termen scurt, spune Ilie Bolojan, PNL nu ar trebui să iasă de la guvernare dar anul viitor, liberalii ar trebui să candideze singuri și nu în alianță cu PSD.

Liderul liberal atrage atenția că o eventuală coabitare a PNL cu PSD pe termen lung poate fi luată în calcul „dacă această a doua etapă a coaliției va da rezultate.” Și avertizează: „Dar dacă nu faci performanță, credeți-mă, toate planurile vor fi spulberate!”

Ilie Bolojan transmite un mesaj tranșant și pentru restul clasei politice: „Dacă 80% dintre români cred că țara se mișcă într-o direcție proastă, ar trebui să nu mai fim liniștiți. Deloc!”

  • 16x9 Image

    Anca Grădinaru

    Anca Grădinaru este senior correspondent la Europa Liberă din februarie 2023.
    Este jurnalist de 25 de ani. Anterior, a lucrat la Ziarul Adevărul, Antena 1, Antena 3, Digi 24 și Radio Europa FM.

    A realizat știri, anchete, reportaje și documentare, radio și de televiziune, în România, Ucraina, Irak, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.
     
    A transmis de la majoritatea summiturilor NATO de după aderarea României la Alianța Nord Atlantică și de la reuniuni ale Uniunii Europene, de la vizitele papilor la București și de la primele două ediții ale Jocurilor Invictus la care a participat România.

    Unele dintre reportajele Ancăi Grădinaru au fost premiate de New Mexico Associated Press și Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România.

    La Europa FM, a realizat emisiunea „Interviurile Europa FM” și „Piața Victoriei”. Este absolventă a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și a unei burse de un an la New Mexico State University din Statele Unite ale Americii.

    serbana@rferl.org

XS
SM
MD
LG