CCR nu e la prima decizie care zădărnicește măsurile de apărare a sănătății și vieții cetățenilor, spune premierul Ludovic Orban, motiv pentru care face un apel la bolnavii de COVID-19 să nu se externeze la cerere, așa cum le permite CCR, care a dat recent o decizie prin care internarea și carantinarea sunt asimilate privării de libertate, care nu pot fi reglementate decât prin lege, nu prin ordin de ministru, iar pacientul nu poate fi reținut împotriva voinței lui, chiar și cu riscul de a-și infecta semenii.
Premierul Orban face un apel la responsabilitatea oamenilor și îi roagă să nu se externeze, ca să nu-și infecteze semenii.
„CCR nu e la prima decizie care zădărnicește eforturile noastre pentru a apăra sănătatea și viața cetățenilor.
Între starea de urgență și de alertă a anulat amenzile și a interzis autorităților să dea amenzi în baza actelor normative care fuseseră în vigoare.
Recomandarea mea către cetățeni e să respecte reglementările în vigoare, pentru că sunt pentru a se proteja pe sine și pe ceilalți.
Cât timp ai fost în zona cu risc maxim sau în contact cu persoane infectate, în urma anchetei epidemiologice se constată asta, e posibil să fii infectat, trebuie să stai în izolare.
E cererea, recomandarea, rugămintea mea către cetățeni să nu țină cont de deciziile Curții Constituționale, să acționeze responsabil, ca până acum și chiar dacă va exista o perioadă până va exista o lege, aici depinde și de Parlament”, a declarat sâmbătă premierul Ludovic Orban, invitat la emisiunea „În fața ta”, de la Digi 24.
Stimulat de numărul crescut al cazurilor de coronavirus din ultima perioadă, premierul spune că ar da oricând prelungirea stării de alertă, dar că o decizie n acest sens se va lua abia pe data de 15 iulie. El și-a reluat apelul, de astă dată orientat spre oamenii sănătoși, pe care-i roagă să ignore „glasurile de sirenă” ale celor care instigă la nerespectarea regulilor sanitare.
"După numărul de cazuri din ultimele zile, dacă astăzi ar trebui să iau decizia cu privire la prelungirea stării de alertă pentru mâine, aş propune prelungirea stării de alertă şi aş decide prelungirea stării de alertă. Vedem până în data de 15 care va fi evoluţia. Rămân totuşi încrezător, optimist, fac din nou apel la oameni să nu asculte glasurile de sirenă ale celor care le spun să nu respecte regulile, care îi instigă efectiv să nu se ferească de acest pericol care există. În măsura în care un număr mare de oameni vor respecta regulile, riscul de infectare se va reduce şi numărul de cazuri se va reduce", 24.
Numărul locurilor la terapie intensivă este în scădere din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19, motiv pentru care au început transferuri de pacienți între spitale, iar România se îndreaptă spre o rată de transmitere a COVID-19 de la 0,6-0,7 la 1,4, existând în continuare focare, a declarat vineri ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
El a anunţat că guvernul pregăteşte un proiect de lege pentru a fi clarificate noțiunile de boală transmisibilă, de izolare și de carantină, în urma deciziei Curții Constituționale, care a stabilit că izolarea și carantina nu pot fi reglementate prin ordin de ministru. El a mai spus că, dacă situația o va impune, starea de alertă va fi prelungită.
Tot mai multe secții de terapie intensivă din țară și-au atins capacitatea maximă și devin neîncăpătoare pentru pacienții infectați cu noul coronavirus. România a ajuns la numărul de pacienți internați la ATI din perioada stării de urgență, cu peste 200 de pacienți: joi - 237, vineri - 224, sâmbătă - 223.
Trei pacienți de la Târgoviște au fost transportați vineri, cu elicopterul, la spitalul de urgență din Galați și la spitalul municipal din Medgidia.
Tătaru a spus că guvernul se va conforma recomandărilor CCR și va defini mai clar ce înseamnă boală transmisibilă și carantină, dar a făcut apel la responsabilitatea românilor și a spus că izolarea rămâne de bază.
El a dat asigurări că, în măsura în care situația epidemiologică o va permite, vor fi decise noi măsuri de relaxare, inclusiv în ceea ce priveşte restaurantele, tot aşa cum, dacă situaţia o va inpune, starea de alertă poate fi prelungită.