Un număr de 42 de organizații, asociații studențești și de elevi îi cer Ministrei Educației, Ligia Deca, respectarea principiilor nediscriminării în educație. Organizațiile au trimis o scrisoare deschisă în care atrag atenția cu privire la importanța diversității drept valoare fundamentală în procesul de educație.
Semnatarii scrisorii deschise solicită ca legile educației să se bazeze pe principii democratice, ale statului de drept, independente de ingerințe religioase. De asemenea, mai cer includerea principiilor egalității şi nediscriminării în noile legi ale educației, precum si includerea în trunchiul comun a unei discipline despre diversitate, echitate și incluziune (DEI).
Un astfel de curs ar trebui să fie disponibil tuturor elevilor din ciclul liceal, spun asociațiile.
Cele 42 de organizații cer ca în legile educației să nu existe vreo ingerință prin acțiuni de natură religioasă și susțin că eliminarea diversității ar încălca Constituția României.
Printre cele 42 de organizații semnatare se află Asociația MozaiQ LGBT, Federația UNOPA, Consiliul Național al Elevilor, ActiveWatch, Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, Centrul de Resurse Juridice, Asociația Transcore, Asociația Română Anti-SIDA, Fundația Proiectul pentru Educație Civica și Dezvoltare Academica (ECDA), Asociația ACCEPT, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
Organizațiile care protestează față de ceea ce consideră a fi ingerințe ale cultelor religioase în învățământ, atrag atenția că diversitatea constituie o valoare fundamentală a oricărei societăți democratice.
„Într-o societate atât de diversă precum cea românească, populată de grupuri cu credințe, identități, valori și obiceiuri distincte, diversitatea este o resursă de învățare fundamentală. Într-o Europă definită de motto-ul „unitate în diversitate”, considerăm că este menirea școlii românești de a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante”, spun reprezentații celor 42 de organizații civice.
Organizațiile mai spun că prin eliminarea definirii diversității, România ar încălca obligațiile internaționale asumate.
Scrisoarea celor 42 de organizații către ministrul Ligia Deca a fost trimisă după ce reprezentanții a 13 culte religioase din România au trimis Ministerului Educației un document prin care cereau ca din noile legi ale educației să fie eliminată definirea diversității de gen sau de altă natură, precum și a obligației de a promova diversitatea, dar și eliminarea singtamei „orientare sexuală”, expresie cheie în definirea diversității de gen.
Printre bisericile semnatare se numără Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică, Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.