Europa Liberă a stat de vorbă cu lucrători din sectorul ONG, implicați în instruirea și formarea profesională a șomerilor, dar și cu reprezentanți ai mediului de afaceri cărora le-a cerut să explice această aparentă contradicție: de ce sunt sute de mii de șomeri în România, dar firmele spun că nu găsesc angajați?
În plus, de ce e nevoie de muncitori din Asia, de exemplu, în condițiile în care România are această importantă resursă nefolosită?
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea forței de Muncă (ANOFM) de la finalul anului 2022, categoriile cele mai afectate de șomaj sunt persoanele din zona rurală și cele cu cel mult studii medii.
Mai mult, datele Institutului Național de Statistică arată că tinerii cu vârste mai mici de 24 de ani sunt categoria cea mai afectată de șomaj, cu o rată de aproape 23%.
La competențe profesionale mici nu pot fi salarii mari
Lipsa de competențe profesionale pare a fi problema fundamentală a românilor care își găsesc greu de lucru, mai ales la tineri.
Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni, spune că școala românească are o vină importantă pentru această stare de fapt.
„An de an, 40% din absolvenți nu iau bacalaureatul. Asta înseamnă că nu au nici un fel de calificare, nu au nici o competență. N-au făcut o școală tehnică, n-au făcut o școală profesională, au făcut o școală teoretică după care nu reușesc să iei bacul”, descrie Cristian Pârvan situația din punctul lui de vedere.
„Avem această problemă de 10-15 ani, de când se acumulează forță de muncă «pregătită» zice-se, în sistemul educațional, dar care ajunge la final fără niciun fel de competențe.”
Cristian Pârvan adaugă că nici preluarea de către firme a responsabilităților de formare a șomerilor nu s-a dovedit o soluție.
„Pregătești pe banii tăi [n.r. ai firmei] niște elevi sau studenți. După ce și-au absolvit forma de pregătire, nu poți să-i obligi să se angajeze la tine. De ce să mă zbat, iar după programul de pregătire angajatul să plece la altă firmă pentru 50 de lei în plus? Nici datul în judecată nu e soluția, firmele au nevoie de angajați care să lucreze, nu de procese cu ei în instanță.”
Lipsa calificării nu înseamnă că nu au așteptări foarte mari de la un viitor loc de muncă
Chestiunea lipsei de pregătire profesională este una foarte răspândită mai ales printre șomerii tineri, spune și Nicoleta Golai, manager de proiecte la organizația Catalactica.
Ea e de părere că foarte mulți șomeri cu studii gimnaziale și medii din așa-numita generație Z nu își găsesc de lucru din această cauză.
„Lipsa calificării nu înseamnă că nu au așteptări foarte mari [n.r. salariale] de la un viitor loc de muncă”, remarcă Nicolate Golai. Dar și dacă ajung totuși să se angajeze, adaugă ea, apare o altă mare problemă: păstrarea locului de muncă.
„Avem persoane care se angajează, iar după mai puțin de trei săptămâni vor să renunțe. Din experiența noastră, procentul celor care își păstrează locul de muncă și se integrează pe termen lung e undeva între 5 și 10%. Foarte puțin. Practic, asta e cea mai mare dificultate cu care ne confruntăm.”
Prin urmare, a fi sau nu șomer în România ține de așteptările salariale, dar și de disponibilitate de a munci. În context, așteptările mai reduse ale lucrătorilor din zona non-UE îi transformă într-o soluție practică, deja preferată de patronii români. Aceștia par să fi renunțat la ideea de a căuta angajați în țară cu orice preț.
„Nu poți să-i condamni pe oameni la un loc de muncă dacă nu vor să muncească! Dacă ansamblul de măsuri ale statului român nu creează convingerea că omul trebuie să muncească, ca să trăiască și să aibă din ce consuma, atunci este evident că firmele nu au altă soluție”, confirmă Cristian Pîrvan.
De ce te-ai duce să lucrezi într-o fabrică când, dacă ai reușit să te angajezi în administrație, ai un salariu cu 30-40 % mai bun decât în sectoarele private.
O altă cauză a persistenței șomajului, menționată de specialiștii din domeniu, este că actualul sistem de asistență socială din România „încurajează nemunca”.
„Atâta timp cât oamenii sunt plătiți să stea și să nu facă nimic, ei nu vor fi de acord să se ducă la muncă pentru un salariu minim pe economie, mai ales când ajutorul social este undeva la 1.400-1.500 lei pe familie”, ne-a spus Maria Picioruș, președinta Asociației de Sprijin a Șomerilor Dâmbovița.
Din perspectiva patronilor din sectorul privat, Cristian Pârvan identifică o problemă în plus.
„Uitați-vă la salariile din administrația publică locală și centrală. De ce te-ai duce să lucrezi într-o fabrică când dacă ai reușit să te angajezi în administrație ai un salariu cu 30-40% mai bun decât în sectoarele private. Este descurajant.”
Iar Nicoleta Golai de la organizația Catalactica, spune că șomerii, mai ales cei tineri, nemotivați de nivelul salariului oferit în România, preferă munci sezoniere sau temporare în Vest.
„Foarte mulți pleacă la muncă în străinătate pentru că li se pare mai simplu. Merg acolo câteva luni, câștigă un salariu mult mai mare decât cel pe care l-ar putea câștiga la noi [n.r. în România ]. Se întorc cu niște bani, stau câteva luni acasă și reiau procesul.”
De ce nu pot firmele românești să plătească salarii ca în occident?
Cristian Pârvan explică: domeniile productive din economia României, unde și salariile ar fi mai mari, nu sunt suficient de consistente încât să ducă la o creștere generală a salariilor în economie. Cele mai multe activități din economia românească sunt, adaugă Cristian Pârvan, în domenii cu valoare adăugată mică, unde nu se cer competențe deosebite.
„Dacă îți deschizi un magazin la bloc și angajezi două persoane care să facă vânzare, ce salariu le dai? Evident că le vei da salariul minim. Adică la competențe reduse și salarizarea e redusă, chiar dacă asta îi nemulțumește pe cei care, eventual, vor să se angajeze.”
Și dacă toate aceste probleme fundamentale nu ar fi de ajuns, nici momentul economic al începutului de an 2023 nu e prea fericit.
Raportul trimestrial al Institutului Național de Statistică privind tendințele pentru următoarele trei luni arată că activitatea economică a României are mai degrabă perspective de stagnare. La acestea se adaugă și nesiguranță privind politica fiscală a statului în domeniul muncii:
„Aceste incertitudini privind măsurile guvernamentale, de fiscalitate a muncii, de susținere a economiei, fac ca angajatorii să fie precauți în a angaja”, avertizează Cristian Pârvan.
