Prietenii și sute de fani au trecut în liniște să-și ia rămas bun de la Nicu Covaci, la Filarmonica Banatul din orașul său natal, Timișoara.
Unii aduc câte o floare, respectând condițiile cerute de rude și de primărie, care a pus la dispoziție locul: ordonat, fără lumânări și fără coroane.
Au venit la priveghi Mircea Baniciu și Ovidiu Lipan Țăndărică. După mulți ani, o împăcare spontană între Covaci și Baniciu a avut loc în 13 octombrie 2023, într-un local din Timișoara, unde cei doi au cântat împreună pe o scenă improvizată.
La conferința de presă ad hoc a actualei trupe Phoenix a fost dezmințit zvonul vehiculat în presă că s-ar fi exercitat presiuni pentru incinerare, ca ultimă dorință a lui Covaci.
În deschiderea conferinței, membrii trupei au cântat piesa „Cocoșii negri”, din anii '70, despre care un blogger scria că reprezenta pe atunci „un act cultural în răspăr cu vremurile, un răspuns la mizeria din jur, o scăpare din mlaștina umană și politico-economică”.
„Am venit din Franța să îmi iau rămas bun”
La catafalcul lui Nicu Covaci, pe care au fost sprijinite două chitare, au fost uitate conflictele, asocierile politice inadecvate sau divergențele cu unii membri ai trupei.
Europa Liberă a vorbit cu câțiva dintre cei veniți în semn de respect pentru marele muzician.
„Spiritul rock e o chintesență a iubirii față de muzică, a libertății”, Ilie Stepan-Pro Musica
Paul, 40 de ani, nu face parte din generația celor care „au crescut” cu Phoenix, dar știe de trupă din copilărie, de la tatăl său.
„Am ascultat de mic Phoenix, i-am știut dintotdeauna. Am citit despre istoria formației, despre impactul pe care l-au avut asupra unei generații. Prin toate cercurile mele de prieteni se știa de Phoenix, la orice chef se cânta la un moment dat Hei, tramvai sau Andrii Popa. După Revoluție l-am văzut pe Nicu Covaci, un artist adevărat, foarte legat de valorile orașului, pe care și noi am încercat să le respectăm”, afirmă el.
„Simt că parcă mi-a murit o rudă”, spune Monica cu lacrimi în ochi. „Este tinerețea românilor, nu numai a timișorenilor, este eroul nostru. A trăit într-o viață cât alții în zece și nu s-a lăsat pus într-un tipar, e o legendă. A ținut spiritul libertății în noi pe vremea lui Ceaușescu”.
Pictorul Cristian Sida consideră că, odată cu Nicu Covaci, moare puțin spiritul Timișoarei: „Am venit din Franța să îmi iau rămas bun. L-am cunoscut când eram student la Arte Plastice, i-am cântat piesele la chefuri, am fost la concertele lui, îmi amintesc de cel din 1991 de pe Stadionul CFR. Va fi greu de înlocuit, de fapt imposibil”.
„Am trăit cu muzica lui, sunt din acea generație. Îmi dau lacrimile când ascult muzica Phoenix”, spune o femeie în timp ce se așază la rând pentru a scrie în cartea de condoleanțe.
Copii de vârste mici și adolescenți vin împreună cu părinții. „I-am adus pe copii să rămână în memorie cu o personalitate care a însemnat totul pentru muzica rock din România”, spune Radu, însoțit de fiica adolescentă, Daria, și de fiul mai mic, Vlad.
Bărbatul păstrează în telefon o poză a fiicei cu Nicu Covaci de la Gala de blues, organizată pentru două ediții pe muntele Semenic.
Spre finalul zilei de marți, un grup echipat cu veste identice se îndreaptă către intrarea filarmonicii. Motocicliștii de la clubul Doomstriker au venit cu coroane de flori.
„Am putea spune că a murit tânăr”
Ilie Stepan, liderul trupei Pro Musica, prezent la căpătâiul prietenului său, ne-a împărtășit ce înseamnă Phoenix și Nicu Covaci pentru rockul românesc.
„Nicu Covaci este cel care a pus bazele rockului românesc în deplinul sens al cuvântului. Este cel care a compus cele trei capodopere ale grupului Phoenix - Cei ce ne-au dat nume, Muguri de fluier și Cantafabule - trei manifeste culturale unice care au definit muzica rock românească”, spune artistul.
Cei care nu au putut să ajungă la Timișoara au ales rețelele sociale ca să-și exprime simpatia pentru artistul rebel care a dat direcție și suflu muzicii cu sound de libertate.
„Am putea spune că a murit tânăr”, scrie Mimo Obradov, istoric al muzicii rock, autor, realizator de radio și de televiziune, pe Facebook.
„A reușit, spre deosebire de alți pretendenți, să-și câștige o fărâmă din nemurire. Nu a fost ușor. Asta nu știu decât puțini din cei ce au trăit în preajma lui atunci când a fost mai greu și când, în ciuda tuturor opreliștilor, Phoenix a răsărit și a luminat ca o stea noianul de speranțe ale tinerilor dintr-o țară asuprită de dictatură”.
Pentru timișoreni, muzica a făcut parte dintr-o strategie mentală de apărare în fața sistemului dictatorial, explică Obradov.
De aceea, în vestul țării au proliferat în anii '60-'70 trupe de jazz, beat, rock, punk și tot aici s-a inventat în 1982 primul festival care avea rock în denumire, TimRock Festival, organizat de animatorul cultural Ionel Marchiș.
Cargo, Pro Musica, Progresiv TM, Clasic XX, Celelalte Cuvinte, Impact, Post Scriptum sunt doar câteva din formațiile timpului.
„Majoritatea trupelor bănățene aveau componențe interetnice, ceea ce oferea un plus de consistență repertoriului muzical, care era completat cu hiturile momentului din Germania, Ungaria sau Iugoslavia”, consemnează Nelu Stratone, în volumul „Rock sub Seceră și Ciocan”.
Numele Phoenix, nășit de Covaci și devenit legendă, a apărut după ce numele inițial, Sfinții, a fost interzis de cenzură.
Hărțuirea permanentă și interdicțiile l-au determinat pe șeful trupei să emigreze prin căsătorie în 1976 în Olanda, apoi în 1977 să-și treacă peste graniță colegii, ascunși în boxele Marshall, asumându-și un mare risc pentru a-i duce în Germania.
Trupa incompletă - fiindcă Mircea Baniciu a rămas în țară - a evoluat sub numele de Mad House și Transsylvania Phoenix, scoțând câteva discuri. „Din momentul în care am pus piciorul pe pământul Germaniei, sufletul trupei a pâlpâit ca flacăra unei lumânări și s-a stins. Nu știu de ce”, povestea în 2008 Erlend Krauser, violonistul trupei, într-un interviu pentru TVR Timișoara.
Această flacără a știut să o reaprindă Nicu Covaci timp de 62 de ani dedicați muzicii.
„Starea de spirit Phoenix, întreţinută timp de o viață de consecvenţa şi talentul lui Nicu Covaci, a depăşit limitele impuse de trenduri şi modă, a translatat dintr-o perioadă istorică în alta, a învins invidia şi ura, este şi acum vie”, subliniază Mimo Obradov.
Un muzeu al rockului timișorean?
Zilele acestea are loc un reviriment al memoriei unor instituții care se grăbesc să onoreze comemorativ numele lui Nicu Covaci. Universitatea de Vest și-a amintit că artistul este absolvent al Facultății de Arte Plastice și dorește să dea numele său unei săli de curs.
La Casa de Cultură a municipiului, fosta Lira, s-a deschis până în 9 august o expoziție cu fotografiile realizate de Alin Zelenco ilustrând momente din viața formației Phoenix. Sala a fost una dintre scenele anilor '70-'80 pentru majoritatea trupelor timișorene.
Peste 200 de motobikeri de la Clubhouse Speed Hooligans MC și Comunitatea motocicliștilor au făcut în seara de marți o tură omagială în jurul filarmonicii.
Nicu Covaci era un împătimit al motoarelor tari. Nu numai atât: în exil a reparat motociclete la firma Suzuki.
Consiliul Județean a programat filmul Phoenix. Povestea e regizată de Cristian Radu Nema, și el prezent în oraș pentru a-l omagia pe Nicu Covaci.
Televiziunea Română, așa cenzurată cum era, păstrează materiale de arhivă video devenite în timp adevărate comori. Clipul piesei Vremuri, cu șase membri ai formației urcați pe un tramvai, este o realizare inedită pentru anii '60.
Realizatorul Doru Ionescu cercetează de mulți ani arhivele pentru emisiunea sa longevivă Remix.
O poveste emoționantă spune Erika Józsa Demian, compozitoare, fostă prezentatoare la TVR pentru emisiunile în limba maghiară, în documentarul lui Cornel Mihalache, Phoenix.Har/Jar.
Chitara acustică rară în anii '70, cu 12 corzi, cu care Nicu a cântat în filmarea pentru TVR făcută aproape clandestin în 1975 la o cabană de pe muntele Semenic, a rămas la Erika după ce Covaci a plecat din țară.
A fost vândută de partenerul ei și răscumpărată de Erika, purtată în Australia unde ea a emigrat, apoi dăruită înapoi lui Covaci după mulți ani.
Filmul surprinde emoția artistului, care se declară „derutat și profund impresionat” la revederea celebrei chitare considerată pierdută.
Este o piesă prețioasă pentru un posibil viitor muzeu al rockului, prezice în documentar Erika Józsa, descriind o cerință culturală mult amânată.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a confirmat pentru Europa Liberă că a alocat un spațiu pentru un viitor muzeu al rockului timișorean.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
