Linkuri accesibilitate

Parchetul General solicită 12 ani de închisoare pentru fiecare dintre patronii clubului Colectiv


Ambulanțe așteptând la Clubul Colectiv, în seara incendiului
Ambulanțe așteptând la Clubul Colectiv, în seara incendiului

Procurorul de la Parchetul General a cerut în instanță, la termenul de miercuri, pedepse pentru fiecare capăt de acuzare pe numele celor trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu.

Astfel, procurorul a cerut ca cei trei patroni să primească 10 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă agravantă, câte 4 ani pentru vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi alți 3 ani de închisoare pentru neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, notează Agerpres. La pedeapsa cea mai grea va fi adăugată o treime din celelalte pedepse, ceea ce face ca cei trei patroni să fie condamnaţi la 12 ani şi 10 luni închisoare. Procurorul a cerut și interzicerea unor drepturi civile.

"Din punctul nostru de vedere, avem de a face cu un cerc vicios. Sancţiunea trebuie să fie una fermă. Inculpaţii au acţionat în mod concertat pentru a obţine profit cu încălcarea legii. Faptele lor au avut consecinţe foarte grave - 64 de persoane decedate. De remarcat, nonşalanţa şi lejeritatea cu care inculpaţii au săvârşit faptele", a afirmat procurorul, la ședința de judecată de la Tribunalul Bucureşti.

Pentru patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists, Daniela Niţă, procurorul Parchetului General a cerut o condamnare la 14 ani şi 6 luni închisoare, aceasta fiind acuzată și de distrugere de probe, iar pentru cei doi pirotehnişti, Viorel Zaharia şi Marian Moise, pedepse de câte 12 ani şi 10 luni închisoare.

La o ședință de judecată de la începutul săptămânii, procurorii au cerut pedepse orientate spre maximum, adică spre 15 ani, pentru fostul primar Cristian Popescu Piedone și pentru alte foste angajate ale Primăriei Sectorul 4, pentru abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu.

În total, 65 de persoane și-au pierdut viața în sau în urma incendiului din clubul Colectiv.

Procesul se află în etapa finală, după ce a fost reluat de la capăt în vara anului trecut, când judecătorul de dosar s-a pensionat.

Pe lângă dosarul Colectiv care se judecă în instanță, la sfârșitul lunii octombrie, Parchetul Militar a început cercetările in rem în dosarul Colectiv, după apariția unei înregistrări de 20 de minute care surprinde primele momente ale intervenției pompierilor. Se fac cercetări inclusiv pentru profanare de cadavre, după ce șeful intervenției, Orlando Șchiopu, a fost filmat folosind o înjurătură la adresa persoanelor decedate la clubul Colectiv.

Până atunci, procurorii nu au cercetat modul în care a intervenit ISU în noaptea tragediei și nici deciziile autorităților referitoare la întârzierea cu care au fost trimiși la spitalele din străinătate supraviețuitorii. Dintre cele 65 de victime ale incendiului de la Colectiv, doar 26 au murit în noaptea în care s-a petrecut drama. Ceilalți au murit în spitale, în mare parte în urma infecțiilor nosocomiale.

Filmarea, publicată de jurnaliștii de la Libertatea, a fost făcută de un membru al IGSU și arată modul în care au intervenit pompierii în 2015, la incendiul de la clubul Colectiv. Filmarea a fost ascunsă de conducerea IGSU de la acel moment. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din MAI, susține că nu a fost informat despre existența acestei filmări.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG