Linkuri accesibilitate

Parlamentul European a votat Acordul de retragere a Marii Britanii din UE


621 de europarlamentari au votat pentru, 49 împotrivă și 13 s-au abținut
621 de europarlamentari au votat pentru, 49 împotrivă și 13 s-au abținut

Parlamentul European a votat miercuri seară, în cadrul sesiunii plenare de la Bruxelles, Acordul privind Retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Parlamentul European a aprobat divorțul Marii Britanii de blocul comunitar, deschizând calea spre Brexit care va avea loc vineri. Din legislatura cu 751 de locuri, 683 au fost prezenți miercuri seară, din care, 621 au votat pentru, 49 împotrivă și 13 s-au abținut.

Europarlamentarii dau, astfel, undă verde ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

După vot, europarlamentarii au cântat, ținându-se de mâini, Auld Lang Syne, o melodie tradițională scoțiană, pe versurile poetului scoţian Robert Burns. La final, au aplaudat.

După vot, preşedintele PE David Sassoli a declarat că europarlamentarii sunt profund întristați să vadă că Marea Britanie părăseşte UE.

Adresându-se europarlamentarilor britanici, el a spus: ”Apreciem sincer toată munca voastră din ultimii ani”.

”Părăsiţi UE, dar veţi fi în continuare parte a Europei”, a afirmat Sassoli.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European, Charles Michel, au semnat vineri acordul de divorț pentru ca Marea Britanie să părăsească UE.

Johnson a salutat semnarea acordului, unul dintre ultimii pași necesari înainte ca Marea Britanie să înceapă procesul formal de părăsire a Uniunii Europene pe 31 ianuarie, numindu-l „un moment fantastic.”

Johnson a scris pe Twitter că acordul „onorează mandatul democratic al poporului britanic”, care a votat pentru Brexit cu o majoritate de 52% la referendumul din 2016.

„Această semnătură vestește un nou capitol din istoria națiunii noastre", a scris el.

Într-o declarație din Downing Street, Johnson a spus: „Semnarea acordului de retragere este un moment fantastic, care oferă un final referendumului din 2016 și pune capăt prea multor ani de discuții și divizare".

Ca ultim pas, acordul trebuie apoi adoptat oficial de cele 27 de state membre rămase în UE.

În urma acordului, Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană la miezul nopții (23:00 GMT) pe 31 ianuarie.

O perioadă de tranziție va începe apoi până cel puțin pe 31 decembrie 2020, în care li se acordă timp celor două părți să negocieze viitoarea lor relație.

În Parlamentul European, din cele 73 de locuri care vor rămâne libere după retragerea britanicilor, vor fi redistribuite 27 între statele membre. 46 de locuri rămân vacante, în așteptarea unor noi state membre.

Parlamentul European va avea, de la 1 februarie, 705 deputați.

După Brexit, Marea Britanie devine, în relația cu Uniunea Europeană, o „țară terță” - un stat non-UE. Un vecin apropiat și un partener important pentru comerț și securitate, dar în afara clubului de piață unică din Europa, notează AFP.

Corpul diplomatic al UE l-a numit vineri și pe viitorul său ambasador în Marea Britanie, în persoana portughezului João Vale de Almeida, care până de curând a ocupat funcția de ambasador al UE la Națiunile Unite.

Cu toate acestea, Barnier urmează să rămână principalul mesager al Bruxellesului în ceea ce privește Brexitul, rămânând în rolul său de negociator-șef.

El urmează să-și primească mandatul pentru negocieri cu privire la viitoarea relație în următoarele săptămâni.

Cele două părți au o mică fereastră pentru a încheia un acord comercial, dar și noi aranjamente care acoperă activitățile de pescuit, accesul la servicii financiare și schimbul de date importante pentru securitate.

„Lucrurile se vor schimba inevitabil, dar prietenia noastră va rămâne. Începem un nou capitol în calitate de parteneri și aliați ", a spus Michel vineri, la semnarea acordului.

Parlamentul britanic a ratificat deja acordul de retragere pentru Brexit, Regina Elisabeta a II-a dându-și, la rându-i, consimțământul regal.

Textul legal se întinde pe mai mult de 500 de pagini și specifică detaliile retragerii Marii Britanii, inclusiv dispoziții cheie privind drepturile cetățenilor, aranjamente pentru menținerea păcii de-a lungul frontierei terestre a Irlandei cu Regatul Unit și obligațiile financiare rămase.

XS
SM
MD
LG