Linkuri accesibilitate

„Pașapoartele Covid", o realitate tot mai apropiată. UE acceptă un compromis, statele membre își fac planuri de vară


Certificatul de vaccinare ar putea deveni cheia pentru călătoriile internaționale fără restricții
Certificatul de vaccinare ar putea deveni cheia pentru călătoriile internaționale fără restricții

După o lungă videoconferință, șefii de stat și guverne din Uniunea Europeană au ajuns la un consens pentru crearea unui „certificat de vaccinare" digital care teoretic va ajuta în relaxarea restricțiilor la frontiere și la relansarea călătoriilor internaționale.

Dar președintele CE Ursula von der Leyen a tăiat din elanul promotorilor acestui proces. Șefa executivului european a afirmat că sunt încă destule obstacole științifice, tehnice și politice, inclusiv incapacitatea liderilor de a ajunge la un acord privind problema fundamentală a modalității exacte în care vor fi folosite aceste certificate, arată Politico.

Strict din punct de vedere tehnic ar dura aproximativ trei luni dezvoltarea noii tehnologii, arată von der Leyen, iar implementarea ei va aduce o nouă problemă logistică.

Chiar și așa, puține persoane din Uniunea Europeană au fost vaccinate, iar liderii nu au încă soluții pentru a grăbi procesul de imunizare. Aceasta a fost și cea mai frustrantă problemă cu care s-au confruntat șefii de state în timpul întâlnii. Până acum, doar 6,4% din populația Uniunii a primit vaccinul, sau echivalentul a 8% din populația adultă, având în vedere că serul nu este recomandat copiilor.

Ursula von der Leyen și Charles Michel
Ursula von der Leyen și Charles Michel

Cred că trebuie să confruntăm realitatea că suntem într-o situația dificilă", a spus Charles Michel, președintele Consiliului European, într-o conferință de presă ce a urmat summit-ului. „Există presiune considerabilă în toate statele membre și oamenii au așteptări mari din partea noastră că vor reuși să se întoarcă la viața de dinainte de pandemie. Desigur ne confruntăm și cu un impact asupra economiei și a situației sociale. Știm că următoarele săptămâni vor rămâne dificile în ceea ce privește vaccinarea".

Un grup de state din sudul Europei a fost cel care a militat puternic pentru o soluție „semnificativă" privind certificatele de vaccinare. Austria s-a alăturat recent statelor care cer un „permis verde" după modelul celui introdus de Israel, liderul mondial în materie de vaccinare.

O soluție „semnificativă" echivalează cu una care va permite oamenilor să călătorească și să își redobândească drepturile fundamentale, este descrierea făcută de premierul grec Kyriakos Mitsotakis în fața liderilor europenilor, potrivit Politico. El a arătat că va fi cu atât mai bine cu cât decizia va veni mai rapid.

Dacă UE nu acționează ca un întreg, altcineva o va face pentru noi, cel mai probabil marile companii tehnologice", a spus liderul de la Atena.

Cancelarul german Angela Merkel a avut o poziție mai puțin reticientă decât a afișat în trecut. Ea le-a spus jurnaliștilor după summit că, având în vedere rata joasă de vaccinare, subiectul „nu este o problemă în prezent", dar „trebuie să fim pregătiți". Ea a arătat că certificatele se pot baza pe un sistem digital comun la nivelul UE în câteva luni.

O poziție mai dură a venit de la președintele francez Emmanuel Macron care a subliniat din nou că nu va tolera ca certificate de vaccinare să fie folosite într-un mod în care să fie penalizați tinerii care nu au putut să primească încă vaccinul.

Președintele Klaus Iohannis, alături de Angela Merkel
Președintele Klaus Iohannis, alături de Angela Merkel

În timpul summitului, președintele Klaus Iohannis „s-a pronunțat pentru o abordare coordonată și unitară la nivel european, susținând că certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, iar procesul de identificare a elementelor tehnice pe care să le conțină un certificat la nivel european va trebui să continue".

Anterior, președintele Klaus Iohannis și-a exprimat cu prilejul conferinței de presă susținute în data de 12 ianuarie 2021 rezervele personale cu privire la această idee:s-ar crea un cadru de discriminare care este pur și simplu inacceptabil.”

Certificatul de vaccinare trebuie folosit doar pentru motive medicale, orice altă utilizare nefiind recomandată: „să folosim aceste certificate de vaccinare ca să împărțim populația Europei în două, cei care au fost deja vaccinați și cei care încă nu au fost vaccinați, nu mi se pare un lucru bun.”

Cum se poziționează statele membre:

Cele mai vocale susținătoare ale acestui proiect sunt Grecia și Austria, care susțin că măsura ar putea ajuta industria turismului din Europa, puternic afectată de pandemia de coronavirus.

Turismul din Grecia a fost puternic afectat de pandemia de coronavirus. Un sfert din PIB-ul țării provine din industria turistică
Turismul din Grecia a fost puternic afectat de pandemia de coronavirus. Un sfert din PIB-ul țării provine din industria turistică

Propunerea nu este însă acceptată de majoritatea țărilor din blocul european, scrie BBC, care notează că Franța și Germania susțin că astfel de documente ar putea fi premature, deoarece nu sunt suficiente date care să demonstreze că o persoană vaccinată nu poate transmite mai departe virusul.

Un alt aspect invocat de țările care s-au opus a fost cel al discriminării persoanelor care nu au fost incluse încă în campaniile de vaccinare. Tinerii, de exemplu, nu sunt incluși în etapele inițiale de imunizare, iar un eventual “pașaport de vaccinare” i-ar împiedica să se bucure de vară.

În timp ce așteaptă pentru o decizie la nivelul Uniunii Europene, unele state au făcut deja primii pași pentru implementarea unor astfel de certificate.

Danemarca și Suedia au anunțat că vor lansa și pașapoarte digitale care nu numai că vor permite cetățenilor să călătorească, ci și să ia masa în restaurante și să participe la evenimente cu numeroși participanți, precum concerte și festivaluri.

Va fi pașaportul suplimentar pe care îl veți putea avea pe telefonul dvs. mobil, care documentează că ați fost vaccinat”, a declarat ministrul danez de finanțe, Morten Boedskov. Ministrul suedez pentru dezvoltare digitală, Anders Ygeman, a declarat că țara sa speră să emită primele certificate electronice în iunie.

Suedia a fost singura țară din UE care a ales să nu introducă măsuri restrictive la începutul pandemiei de coronavirus
Suedia a fost singura țară din UE care a ales să nu introducă măsuri restrictive la începutul pandemiei de coronavirus

Spania este de asemenea optimistă în ceea ce privește ideea pașaportului de sănătate. „Certificarea vaccinului este ceva spre care ne îndreptăm inevitabil”, a declarat ministrul de externe Arancha Gonzalez, în timpul unui interviu acordat luna trecută la radioul național RNE. „Va fi un element foarte important pentru a garanta o revenire sigură la mobilitate.

La o întâlnire cu Comisia Europeană, ministrul de interne din Portugalia, Eduardo Cabrita, s-a aventurat în a afirma că certificatul de vaccinare ar fi mai ușor de gestionat decât cerințele actuale impuse de pandemia Covid-19. Certificatele „ar trebui să acționeze ca dovadă a securității și să elimine anumite cerințe la frontiere - în special cerința pentru testele PCR”, a spus el.

Cipru este pe aceeași lungime de undă și a anunțat că va elimina unele cerințe, precum testarea și carantina pentru călătorii care ar putea dovedi că au fost vaccinați.

De asemenea, Polonia a lansat luna trecută un pașaport digital pentru vaccinuri. Cetățenii care au făcute ambele doze de vaccin primesc un document de confirmare cu un cod QR unic, care poate fi descărcat numai din contul personal al călătorului.

Pașaportul Covid ar urma să se bazeze pe tehnologia QR
Pașaportul Covid ar urma să se bazeze pe tehnologia QR

O versiune tipărită este disponibilă pentru cei care nu au smartphone-uri. „Documentul va fi așa-numitul pașaport al persoanei vaccinate, care va confirma că persoana respectivă a fost vaccinată și astfel se pot bucura de drepturile pe care le au persoanele vaccinate”, a declarat Anna Golawska, ministrul adjunct al sănătății din Polonia, potrivit Forbes.

Din octombrie, OMS lucrează cu Estonia pentru a dezvolta un certificat digital de vaccinare Covid-19, utilizând tehnologia blockchain, pe care o numesc „cartonaș galben inteligent”, potrivit Reuters. Jocul de cuvinte amintește de certificatul internațional de vaccinare bazat pe hârtie, cunoscut mai popular drept „cartonașul galben”, care a oferit de zeci de ani călătorilor lumii dovezi că au fost vaccinați împotriva febrei galbene.

Cehia analizează de asemenea posibilitatea de a permite călătoriile fără restricții pentru persoanele vaccinate, deși nu intenționează să facă din vaccin o cerință pentru călătorie. În fața deputaților, ministrul Sănătății, Jan Blatný, a vorbit despre potențialul „pașaport de vaccin”, care la acel moment se discuta între oficialii UE.

Este cu siguranță mai ușor să ieșiți cu un card în buzunar decât să vi se efectueze o examinare înainte de fiecare trecere a frontierei", a spus atunci ministrul.

De câteva săptămâni Ungaria oferă persoanelor care au fost vaccinate sau care s-au recuperat după ce au contractat virusul dreptul să intre fără restricții, dacă își pot dovedi imunitatea cu un card de plastic. Cei care dețin un astfel de card în Ungaria s-ar putea bucura în curând de beneficii suplimentare, precum libertatea de circulație și după ce intră în vigoare carantina generală de la ora 20:00.

Chiar dacă guvernul din Italia nu a indicat niciun plan în ceea ce privește certificatele de vaccinare, Federația Națională pentru Industria Turismului a solicitat guvernului italian să accelereze campania națională de vaccinare și să elibereze certificate celor vaccinați.

Federația, printre altele, a reamintit guvernului că după zece luni de inactivitate industria turismului italian trebuie să repornească până la sfârșitul primăverii, îndemnând astfel guvernul să găsească soluții compatibile, precum acordarea și acceptarea certificatelor de vaccinare pentru călătorii.

Slovacia se numără printre țările UE care și-au arătat sprijinul față de introducerea certificatului, despre care guvernul slovac crede că ar permite cel mai înalt nivel posibil de liberă circulație în spațiul comunitar.

Un astfel de certificat ar trebui să conțină, pe lângă datele privind vaccinarea în sine, și informații despre testele efectuate sau despre posibila vindecare după COVID-19”, a declarat un oficial din ministerul de Externe slovac.

Ministrul pentru Turism din Spania, Reyes Maroto, a anunțat, de asemenea, că guvernul din care face partea lucrează la crearea unui „certificat de vaccinare”, care va avea aceeași utilizare cu cele care urmează să fie lansate de alte țări ale UE.

Inițiative private

Companiile private, inclusiv restaurantele și cinematografele, nu au putut fi împiedicate să își aplice propriile reguli, indiferent de discuțiile de la Bruxelles, iar săptămâna trecută compania germană de bilete Eventim a spus că și-a actualizat deja serviciul de rezervare online pentru a permite clienților să încarce dovezi că au fost vaccinați, în așteptarea ca organizatorii de evenimente (de la concerte la turnee sportive) să o solicite în viitor ca și condiție de intrare.

Persoanele vaccinate ar putea primi acces pe stadioane înaintea celorlalți
Persoanele vaccinate ar putea primi acces pe stadioane înaintea celorlalți

Evenimentele sportive majore din acest an sunt supuse presiunilor, mai ales din cauza problemei Uniunii Europene privind aprovizionarea cu vaccin. Evenimentele pot fi în pericol, dacă organizatorii insistă că doar cei vaccinați pot participa, dar acesta ar putea fi viitorul sportului.

Președintele federației italiene de fotbal Gabriele Gravina s-a întâlnit cu oficiali din medicină și știință pentru a discuta despre redeschiderea parțială a stadioanelor pentru suporterii care au primit cele două doze de vaccin. Strategia, conform principalului cotidian sportiv italian La Gazzetta dello Sport, este de a deschide Stadio Olimpico din Roma pentru meciurile importante.

Între timp, consiliul de etică al Germaniei a exclus să le permită sportivilor de top să sară la coada de vaccinare înainte de Jocurile Olimpice.

În Franța, care are un nivel ridicat de refuz al vaccinului, mai mulți critici au afirmat că pașapoartele de vaccinare ar putea fi privite ca o cale ușoară de a face vaccinarea obligatorie, iar prim-ministrul Jean Castex a declarat că ar putea apărea provocări legale. "Ar fi neproductiv să facem obligatoriu un certificat de vaccinare", a spus el.

Probleme de etică

Un avantaj pentru toți cei care dețin acest certificat ar fi posibilitatea de a intra în altă țară fără a mai trece prin măsurile impuse acum, precum: dovada unui test recent negativ, o perioadă petrecută în carantină sau completarea unor acte considerate de mulți birocratice.

Criticii se tem de o „obligativitate" a imunizării, neimpusă oficial, mai ales pentru cei care vor să călătorească mult și să ia parte, din nou, la viața socială. Lucrul acesta ar putea duce la divizarea societății,

Între certificatul pentru vaccinare și un pașaport de vaccinare pot fi câteva diferențe semnificative, dar ele vor putea fi observate doar când va fi disponibilă forma finală adoptată la nivel european.

Pașaportul ar însemna uniformizarea tuturor cetățenilor cel puțin la nivel european, dacă nu mondial, în ceea ce privește crearea unei baze de date unice la nivel global cu vaccinarea COVID. În schimb, certificatul de vaccinat este o simplă adeverință, asemănătoare celei oferite odată cu rezultatul testului Covid.

În condițiile în care vorbim despre vaccinarea pe baze voluntare, precum și de provocările legate de administrarea pe scară largă a vaccinurilor, utilizarea pașaportului de vaccinare pentru restrângerea și limitarea unor drepturi și libertăți fundamentale ar putea fi percepută ca o formă de discriminare. Pe de altă parte, simpla existență a unui pașaport de vaccinare ca material de informare nu ar reprezenta în sine un motiv de discriminare", spunea profesorului Mihai Sebe, coordonator la Serviciul Studii Europene în cadrul Institutului European din România, într-o declarație pentru Europa Liberă.

Alte probleme sunt legate de etică și de felul în care sunt gestionate datele cu caracter personal.

Aici discutăm mai degrabă de o problemă de date cu privire la sănătatea populației decât de chestiuni legate de pașaport și drept de călătorie. Apar niște elemente etice importante. Există posibilitatea să apară o discriminare în funcție de starea de sănătate, există posibilitatea ca anumite date personale cu privire la starea sănătății, pe care persoanele nu vor să le facă publice, să se afle. Sunt lucruri care ne pun pe gânduri din punctul de vedere al analiștilor și experților în acest domeniu.

Comisia Europeană nu a tranșat această problemă, există, și pot confirma, o analiză a fezabilității introducerii unor astfel de măsuri, dar încă nu avem o certitudine cu privire la astfel de măsuri. Sunt mai degrabă inițiative punctuale la nivelul statelor membre", spunea, la Europa Liberă, europarlamentarul Dragoș Pâslaru.

XS
SM
MD
LG