Linkuri accesibilitate

Patron de berărie despre efectele crizei coronavirus: „Lumea va fi la fel, așa cum apa este udă ”


Înainte de starea de urgenţă, berăria din Iaşi era arhiplină.
Înainte de starea de urgenţă, berăria din Iaşi era arhiplină.

Pandemia provocată de COVID-19 a pus la grea încercare micile afaceri din România din domeniul barurilor şi restaurantelor.

Vestea că acestea vor fi închise i-a surprins pe antreprenori cu marfă perisabilă pe stoc, cu investiţii în desfăşurare sau cu datorii la furnizori. Cu toate acestea, în cazul lui Iulian Bănilă, patron al unui bar din Iaşi care vinde bere artizanală, solidaritatea de breaslă a funcţionat. Proprietarul spaţiului, furnizorii, angajaţii, cu toţii au înţeles situaţia şi au speranţa că peste un an afacerea va reveni la nivelul lunii martie 2020.

Europa Liberă: Cum v-ați ocupat timpul de când afacerea s-a închis?

Singurul ajutor pe care majoritatea firmelor l-au primit din partea statului a fost posibilitatea de a amâna plata ratelor la bănci


Iulian Bănilă: „La început, când ne-am trezit că suntem în stare de urgentă, mi s-a părut că trăiesc vremuri ireale. Îmi doream ca în pauzele publicitare de la TV să apară o voce care să spună: Covid-19 nu există, dar el poate să apară dacă nu folosiți dezinfectanții noștri. Apreciați campania de teasing dând like paginii noastre de facebook...

Când am realizat că vocea nu se va auzi, deși o astfel de campanie publicitară ar fi fost memorabilă, am început să devorez articole şi analize care descriau cum au evoluat lucrurile în ţările în care virusul bântuia deja de câteva luni. Inițial, mai toate veștile erau sumbre, pe ideea că „lumea nu va mai fi la fel”. Lumea va fi la fel, așa cum apa este udă și curge mereu la vale”.

Berăria din Iaşi în urmă cu patru luni
Berăria din Iaşi în urmă cu patru luni

Europa Liberă: Care sunt certitudinile dvs. în acest moment privind viitorul afacerii?

Iulian Bănilă: „În ultimul timp încerc să descifrez ce are de gând să facă Guvernul, dar e o activitate care, recunosc, mă depășește. Peste tot se vehiculează ideea că de la 1 iunie se deschid terasele. Mai sunt câteva zile până pe 1 iunie și Guvernul nu a spus clar: deschidem sau nu deschidem. Comercializez câteva sute de sortimente de bere craft. Multe dintre ele au termenul de valabilitate foarte scurt. Numai la draught funcționăm cu câteva zeci de sortimente diferite. Se recomandă ca un butoi să stea înțepat maximum o săptămână. După aceea, berea își pierde din proprietăți sau se strică. Lucrez cu multă marfă perisabilă. Pentru a mă aproviziona, am nevoie timp. Este necesară logistica de transport, aduc berea din mai multe localități, chiar și din străinătate, sunt multe lucruri de pus cap la cap. Restaurantele lucrează cu marfă perisabilă, multe dintre ele neavând posibilitatea de a oferi servicii de tip catering. Cum procedăm? Comandăm marfă pentru a putea deschide pe 1 iunie și pe 31 mai aflăm că nu se deschid terasele și ne vom trezi cu stocuri în pericol de expirare? Pentru cei care își câștigă traiul din această activitate nu e o joacă deschisul de azi pe mâine”.

Europa Liberă: Câţi angajaţi aveți în berărie?

Iulian Bănilă: „Noi funcționăm cu opt angajați full time și unul cu jumătate de normă. Cred că vor rămâne toți pe metereze, îmi place să cred că avem un colectiv bine sudat”.

Clienţii aşteaptă redeschiderea teraselor
Clienţii aşteaptă redeschiderea teraselor

Europa Liberă: Cand ați deschis afacerea şi cum a fost la început? Înainte erați ziarist. Cât a durat până să vă placă şi să-i învăţați tainele ?

A fost cineva (un furnizor -n.r.) care m-a sunat cu ton precipitat că am depășit termenul scadent. I-am spus că îi plătesc pe loc factura, dar că refuz să mai colaborez cu el.


Iulian Bănilă: „Prima bere vândută la Beer Zone a fost în anul 2013. Spațiul era sub jumătate din cât este acum. Startul a fost foarte dificil. După 4 luni de activitate am realizat că eu personal lucrasem fără nicio zi liberă. Spălam sute de halbe în fiecare seară. Eram extenuați, și eu, și soția. Până s-au adunat bani pentru o mașină de spălat pahare. Apoi s-au adunat cât să-mi permit mărirea numărului de angajați. Apoi am reușit să închiriem spațiu pentru a mări capacitatea berăriei. Mereu am reinvestit profitul și, în fiecare an, am reușit să ne surprindem clienții cu ceva nou. Am norocul de a fi asociat cu fostul meu coleg de bancă de la grădiniță și școala primară. Ne înțelegem foarte bine. Eu sunt cel care nu are curaj să implementeze ideile, el este cel care le ascultă și presează să se pună în practică.

La început nu știam mare lucru despre bere, am învățat cot la cot cu cei pe care îi serveam. În lumea berii craft se nasc pasiuni nebănuite. Cunosc oameni care pot vorbi despre bere, fără să se repete, până a doua zi, sau cupluri care au ajuns să se certe pentru că el face bere acasă și tot apartamentul, inclusiv hainele, au impregnat un miros caracteristic activității. Domeniul e vast, mereu apare ceva care să te surprindă”.

Europa Liberă: Cum a ajutat statul în pandemie? A fost birocraţie, ați primit vreun sprijin, angajaţii au beneficiat de măsuri de protecţie?

Iulian Bănilă: „Singurul ajutor pe care majoritatea firmelor l-au primit din partea statului a fost posibilitatea de a amâna plata ratelor la bănci. IMM Invest este un program pentru firme numărabile pe degetele de la mâini și picioare. Cât despre plata șomajului tehnic, acesta nu este un ajutor pentru firme, ci pentru angajați. De fapt, pentru ei nu este un ajutor, ci un drept, pentru care au plătit cu vârf și îndesat. Pentru a lua 1.000 de lei net, angajatului i se rețin aproape încă 800 de lei, care reprezintă contribuțiile față de stat. Șomajul tehnic este de 75% din salariul de bază net, fără sporuri, deși și acestea sunt impozitate la fel ca baza”.

Europa Liberă: În cat timp estimați că afacerea va reveni la stadiul de dinainte de epidemie?

Iulian Bănilă: „Cred că la anul pe vremea asta vom reveni la nivelul de dinainte de pandemie. Până atunci, nici nu îmi pun problema de profit. Chiar dacă activitatea oamenilor va fi neîngrădită, mă aștept ca unii dintre ei să fie reticenți în a mai frecventa localurile”.

Înainte de pandemia COVID-19, berăria plătea taxe de 70.000 de euro pe an
Înainte de pandemia COVID-19, berăria plătea taxe de 70.000 de euro pe an

Europa Liberă: Care era nivelul taxelor plătite statului înainte de instalarea stării de urgenţă?

Iulian Bănilă: „Nu eu sunt cu partea contabilă, dar știu sigur că în ultimii doi – trei ani, lună de lună, ceea ce plătim la stat se învârte în jurul sumei de 30.000 de lei. Adică vreo 70.000 de euro anual”.

Europa Liberă: Cu ce s-a ocupat echipa dvs. în cele trei luni de inactivitate?

Iulian Bănilă: „Unii dintre ei s-au dus acasă, la părinți, alții spun că au stat mai mult prin casă. Au venit cu idei, ce strategie să adoptăm pentru a face pasul spre online. Încă nu am făcut acest pas, urmează”.

Europa Liberă: A fost de ajutor cu ceva această pauză impusă de COVID-19? Ce ați învăţat din această experienţă?

Iulian Bănilă: „Pauza a făcut mai mult rău decât să ajute. Dar am învățat trei reguli: prima este cea de a nu mai investi în pereți închiriați, ci direct în bunuri ale firmei care să producă la rândul lor bani. A doua regulă este cea de a lucra cu stocuri mici și dese de marfă, nu cu stocuri mari și rare. A trei regulă e vechiul proverb: ”strânge bani albi pentru zile negre”.

Europa Liberă: Ați plătit chiria spatiului în această perioadă? Proprietarul a fost dispus la o negociere?

Chiria a fost suspendată pe perioada pandemiei
Chiria a fost suspendată pe perioada pandemiei

Iulian Bănilă: „Din fericire, în contractul de închiriere am avut inserată clauza de forță majoră, pe care am invocat-o. Chiar dacă s-a pus problema plății chiriei, suntem acoperiți contractual. Nu aș fi avut de unde să o plătesc”.

Europa Liberă: Dacă ar fi să revină starea de urgentă care sunt greşelile pe care nu le vei repeta?

Iulian Bănilă: „Obișnuiam să fac comenzi mari pentru că aveam rulaj și, concentrând un volum mai mare de marfă, mă costa mai puțin transportul. Ce am câștigat pe mere am pierdut pe pere. Mi-au expirat multe produse în perioada de inactivitate. De acum, voi încerca să comand marfă mai des, dar mai puțină. Prudența va fi cuvântul de ordine”.

Europa Liberă: Aveți datorii la furnizori după aceste 3 luni de inactivitate?

Iulian Bănilă: „Am câteva datorii la furnizori, dar nu au o valoare mare. Intuind că am rămas cu marfă care expiră în curând, unii dintre ei m-au sunat din proprie inițiativă să-mi propună să suportăm din pierdere împreună. A fost cineva care m-a sunat cu ton precipitat că am depășit termenul scadent. I-am spus că îi plătesc pe loc factura, dar că refuz să mai colaborez cu el. Mi se pare deplasat să îmi ceri banii când știi că nu am avut voie să îți vând marfa. Pe de altă parte, e dreptul furnizorului să își vadă banii, e munca lui. Cum este și al meu să nu mai colaborez cu el după ce l-am plătit, e munca mea. Dintr-o afacere trebuie să câștige ambele părți, nu doar una singură”.

  • 16x9 Image

    Virgil Burlă

    Jurnalist de investigații, a lucrat în 20 de ani de carieră la diverse publicații. Uneori cu patimă sau cu sentimentul că totul este pierdut. Ghidat de interesul public și pasionat de studiul comunismului ca experiment social, Virgil Burlă crede că jurnaliștii sunt „agenții sanitari” ai societății.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG