UPDATE: Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat duminică, în cadrul unui discurs, că liderul grupării teroriste Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, a murit. Donald Trump a precizat că militarii americani l-au încercuit pe Baghdadi, iar acesta și-a detonat vesta cu explozibili pe care o avea asupra sa drept. În acest context, președintele american l-a catalogat pe Baghdadi drept un „laș” și un „ratat”. Trei dintre copiii liderului ISIS au murit în explozie.
„A fost un o bolnav și depravat, dar acum s-a dus”, a mai spus Donald Trump.
Reședința unde se afla liderul Stat Islamic a fost curățată, iar cei care o ocupau fie au fost fie omorâți fie s-au predat forțelor americane.
El a mai precizat că testele efectuate după raid au confirmat că identitatea lui Baghdadi, cel despre care se spunea că se ascunde de-a lungul graniței Siriei cu Irakul.
Puteți urmări declarația președintelui Donald Trump, în limba engleză.
***
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Hogan Gidley, a spus că anunțul președintelui american este programat să aibă loc duminică, pe 27 octombrie, la ora 9, ora Washingtonului (ora 15, ora Bucureștiului). Nu au fost date și alte detalii.
Cu puțin timp înainte de precizările purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Donald Trump a scris pe Twitter că „ceva foarte important tocmai s-a întâmplat!”.
Presa internațională a scris că armata americană a declanșat o operațiune în nordul Siriei, acolo unde s-ar fi aflat liderul extremiștilor.
Nu a existat însă o confirmare oficială potrivit căreia anunțul președintelui american ar viza această operațiune. CNN a relatat, citând un oficial al administrației americane, că subiectul declarației este legat de politica externă. Jurnaliștii de la Newsweek au citat un reprezentant al armatei americane, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, potrivit căruia Baghdadi a fost ucis în această misiune.
Potrivit Reuters, care citează un oficial al armatei americane, raidul ar fi avut loc în provincia Idlib, situată în nord-estul Siriei și a fost condusă de forțele speciale de operațiuni.
În trecut, au mai existat relatări potrivit cărora Baghdadi a fost omorât, dar care s-au dovedit a fi false.
În februarie 2018, mai mulți oficiali americani au spus că Baghdadi a fost rănit în lovitura aeriană din mai 2017 și că ar fi plecat de la conducerea grupării extremiste pentru cinci luni, timp în care s-a recuperat.
Oficialii americani și irakieni cred că Baghdadi trăiește în nordul Siriei, în apropiere de granița cu Irakul.
Baghdadi, care este originar din Irak, este considerat „cel mai căutat om de pe planetă”. Statele Unite oferă 25 de milioane de dolari recompensă pentru capturarea sa. Liderul grupării extremiste are patru copii cu prima soție și un fiu cu cea de-a doua soție.
În luna aprilie a apărut într-o înregistrare video, pentru prima dată după cinci ani. Această înregistrare, difuzată de Al-Furqan, televiziunea Statului Islamic, îl arată pe Baghdadi cu o barbă neîngrijită, stând pe jos, sprijinit de un perete. Era îmbrăcat cu o haină neagră și o vestă și avea o mitralieră lângă brațul drept.
În acea înregistrare, Baghdadi, care a vorbit rar și a făcut adesea pauze, a spus că gruparea Stat Islamic se va răzbuna pentru omorârea și trimiterea la închisoare a luptătorilor săi.
Înainte de această înregistrare, Baghdadi, despre care se spune că ar avea 47 de ani, a mai apărut într-un video în timp ce ținea o predică la moscheea Al-Nuri, în 2014, în orașul irakian Mosul, care a fost ocupat de forțele Statului Islamic. În timpul acelui discurs, el a declarat instalarea califatului islamic.
Facebook Forum