Pe la începutul anilor 1990, la Cluj, un negustor ambulant vindea tot felul de produse manufacturiere, cum se vând de Crăciun. Lumea nu se prea înghesuia să cumpere. Printre altele, omul avea pe tarabă și un pachet de stegulețe cu tricolorul românesc. Cineva priceput la suflete i-a sugerat să ia stegulețe și să le înfigă, unul câte unul, în restul produselor expuse. În scurt timp, vânzările lui au crescut simțitor.
La fel se întâmplă și la nivel macro. După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, pentru multe firme de steaguri din Statele Unite vânzările au crescut vertiginos.
Eder, una dintre cele mai importante companii americane de profil, a vândut în săptămâna care a urmat atacurilor, peste trei milioane de steaguri și de articole cu steagul american imprimat pe ele. Oamenii au stat la coadă ore în șir pentru a cumpăra un drapel, iar compania a lucrat zi și noapte pentru a satisface cererea.
Și probabil că așa se întâmplă în mai toată lumea. Ecuația este destul de simplă: momentele speciale din istoria unui popor creează emoție, cresc sentimentul patriotic și, inevitabil, profitul firmelor care exploatează clipa.
În cazul României, un astfel de moment este Ziua Națională. Pentru firmele de steaguri din țară, vreo 20 la număr, mai mari și mai mici, 1 Decembrie este un fel Crăciun, o zi pentru care comenzile, multe și făcute cu săptămâni înainte, solicită la maxim producătorii.
Se pare că ne plac mai mult numerele rotunde: deoarece anul acesta se împlinesc 103 și nu 100 de ani de la istoricul eveniment, industria de drapele a cunoscut un recul, o scădere a vânzărilor accentuată și de pandemie.
Pandemia a înrăutățit situația
„Acum, cu pandemia, merge mai greu. Dacă înainte aprovizionam în trei luni de zile, acum aprovizionăm în șase luni de zile”, spune Marinela Florea, directoarea de vânzări de la Vetro Design, firmă de confecții înființată în 1996, la București.
E completată de Cristian Mocofan, director de vânzări la TIDA, firmă aflată pe piață de 20 de ani: „Anul trecut au început să fie resimțite efectele pandemiei, încă de la începutul ei, iar problemele au continuat să persiste până în prezent”.
Adrian Dragomir, proprietarul Fabricii de steaguri, una dintre firmele de profil importante din țară, spune că societatea a avut, de la înființarea ei în 2003, o evoluție constantă și s-a menținut cam la același nivel.
În pandemie, însă, situația s-a înrăutățit: „Toată lumea a fost afectată, direct sau indirect. A existat un efect de domino prin care problemele s-au răspândit asupra tuturor, în toate domeniile. La început au fost loviți, ca de un tsunami, cei din turism. Apoi, încet, încet, problemele s-a răspândit cam în toate domeniile. Și pentru că anumite lucruri nu au mai fost făcute pe verticală sau pe orizontală, problema a trecut la subcontractori, la anumiți furnizori ș.a.m.d. Normal, pe 1 Decembrie este un vârf, dar situația de acum nu prea tentează la a fâlfâi steagul, ca să zic așa”.
Firmele românești care fabrică steaguri (naționale, istorice, de firmă, locale, regionale, pentru galerii, pentru filmări ș.a.), au de regulă mai multe produse în portofoliu, ponderea producției de steaguri ocupând între 1% și 80% din afacerea lor.
Societatea Metropolis din Mârșa, localitate aflată la 30 de kilometri de Sibiu, lângă Avrig, este una dintre cele mai performante din industrie, având tehnologia necesară realizării unor produse mai sofisticate, cum sunt steagurile de luptă sau porturile naționale, bogate în ornamente.
Firma a făcut, printre altele, steagurile pentru Sommetul Francofoniei (2006) și Summitul NATO (2008), ambele organizate la București, și a avut comenzi pentru Sibiu - Capitală Culturală Europeană (2007). Bineînțeles, toate au însemnat vânzări consistente și momente importante în istoria firmei.
Povestea lui Mihăiță Neșu
Momentul cel mai special, însă, din istoria Metropolis se leagă de un eveniment tragic: accidentarea, la 10 mai 2011, a lui Mihai Neșu, fotbalist la Utrecht, în Olanda. În timpul unui antrenament, jucătorul român s-a ciocnit cu un coechipier, și-a fracturat o vertebră cervicală și a paralizat.
„Suporterii echipei la care juca Mihăiță ne-au cerut un steag cu chipul lui și cu culorile României, pentru că îl iubeau foarte mult pentru spiritul lui de sacrificiu. Așa au făcut comanda: ne-au cerut un steag cât toată tribuna. Numai că suporterii n-au fost lăsați să arboreze steagul deasupra tribunei, pentru că niște reguli de protecție împotriva incendiilor nu îngăduiau acest lucru și atunci l-au desfășurat pe gazon.
Steagul acoperea cam trei sferturi din terenul de joc. Cum a fost realizat? Cum a fost împachetat? Cum a fost despachetat? A fost o întreagă acțiune de comando. L-am făcut dintr-un material ușor, dar avea o sută și ceva de kilograme. A costat undeva spre 15 000 de euro. A trebuit să îl facem în câteva zile, pentru că fanii lui Mihăiță Neșu au vrut să fie foarte prompți în chestiunea asta. Au vrut ca la primul meci al echipei să aibă steagul. A fost un gest frumos din partea lor…”, povestește Alexandru Bălan, managerul Metropolis.
Începutul activității firmei a fost, însă, ceva mai puțin spectaculos: „Multă vreme am făcut echipamente de protecție și multe alte trăznăi. Povestea cu steagurile a fost conjuncturală: când ni s-a cerut să facem steaguri, atunci, desigur, am făcut și steaguri. Apoi, am început să dezvoltăm acest segment, să facem și steagul Uniunii Europene, și steagul NATO ș.a.m.d.”
În urmă cu trei ani, firma gestionată de Alexandru Bălan avea 140 de angajați, dar molima l-a obligat să strângă cureaua.
„Pandemia ne-a afectat foarte, foarte serios. Evenimentele de tot felul, sportive, culturale etc., unde era nevoie de steaguri, toate s-au blocat și, odată cu ele, s-au blocat și comenzile către noi. Așa am ajuns în situația de a ne pune problema dacă mai putem sau nu să continuăm activitatea. Lockdown-ul și toate cele care au fost ne-au afectat la modul cel mai serios. A trebuit să reducem personalul și am rămas doar cu vreo 85 de angajați. Noi am fost mai puțin vocali decât HoReCa, chiar dacă suntem mult mai mulți decât HoReCa. Noi, industria confecțiilor textile.”
Exemplul de la Chișinău
Pe lângă steaguri, cu o pondere de 20% din producția totală, Metropolis mai face costume populare (20%) și echipamente sportive personalizate (60%), viitorul afacerii, susține Bălan. Configurația e similară altor firme de profil din țară. Și nu numai din țară.
La Chișinău, Art-Vega, societate comercială care și-a început activitatea în 2005, pe lângă steaguri, fabrică o varietate de produse: îmbrăcăminte sportivă și de firmă, tricouri, cămăși, pantaloni, uniforme, cravate, umbrele, genți, șepci și alte accesorii.
Oarecum firesc, cele mai multe comenzi pentru drapele naționale vin de la instituțiile de stat. „Avem multe comenzi și de la privați, dar în privința drapelului național, 80% din comenzi vin de la stat. Steagurile naționale sunt, la noi, undeva la 30% din toată producția de steaguri, care este de ordinul zecilor de mii pe an. Dar marea parte a steagurilor pe care le facem sunt cele imprimate pentru firme din țară și din străinătate”, completează managerul Metropolis.
În cazul TIDA, Cristian Mocofan spune că producția de drapele naționale constituie 10% din producție, fiind a doua în topul comenzilor de steaguri.
Peste Prut, Art-Vega face și ea mii de steaguri anual, pe o piață cu destul de mulți jucători. Printre steaguri, sunt și drapelele naționale pe care le fac: cel de pe Parlamentul Republicii, cele de la Guvern și de la Primăria Chișinău ori cele arborate pe clădirile unor instituții de cultură din oraș. Comenzile vin, în proporție de aproape 60%, tot din partea instituțiilor publice, îndeosebi de Ziua Drapelului, Ziua Independenței și Ziua Orașului Chișinău.
„Pentru că restul orașelor - spune Serghei Lopușanschi, patronul firmei - nu au bani pentru o comandă mai mare.” Firma sa are comenzi de steaguri naționale și din alte țări, inclusiv din România. La fel cum se întâmplă și în cazul firmelor importante din România, steagurile produse de acestea ajungând în Franța, Germania, Italia, Islanda, Spania, Suedia și alte țări.
În toată povestea există și un detaliu tehnic, explică Serghei Lopușanschi pentru MyBusiness.md, și anume, unul care desparte apele concurenței: „Țara noastră se află într-o zonă climatică specifică: ziua plouă, iar noaptea sunt înghețuri. Steagul dintr-o pânză obișnuită nu reușește să se usuce după ploaie. Astfel, noaptea, acesta se acoperă cu un strat subțire de gheață. În aceste condiții, el repede se deteriorează. Iar steagul din material special se usucă timp de 5-10 minute după ploaie. Pânza dată nu este afectată de înghețuri și ține mult timp. Noi o aducem din Germania, Polonia și alte țări.”
În fine, i-am întrebat pe reprezentații firmelor cu care am stat de vorbă dacă au și comenzi mai ciudate, care îi intrigă, și cum le gestionează. Ele există, dar sunt puține și refuzate politicos. Sau nu. Cum se întâmplă bunăoară în cazul steagului dacic sau al celui secuiesc, pentru care comenzile cresc când scandalurile și tensiunile din spațiul public nasc emoții mai intense.
