Linkuri accesibilitate

Analiștii politici cred ca anunțul lui Vladimir Putin va însemna o schimbare în cursul războiului.
Analiștii politici cred ca anunțul lui Vladimir Putin va însemna o schimbare în cursul războiului.

Război în Ucraina | Putin semnează vineri anexarea celor patru teritorii ucrainene în care a organizat false referendumuri

Ziua 2018 a invaziei: UE pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei, Moscova este pregătită să anexeze regiunile Ucrainei după falsele„referendumuri”, iar președintele Volodimir Zelenski anunță că Ucraiana își va apăra poporul indiferent de acestea.

Principalele informații ale zilei

22:42 29.9.2022

Miliardarul rus Derpinska acuzat de SUA de încălcarea sancțiunilor

Procurorii americani au deschis dosar pentru încălcarea sancțiunilor penale împotriva lui Oleg Deripaska, un miliardar rus apropiat al lui Vladimir Putin, aflat pe lista neagră a Washingtonului din cauza presupuselor amestecuri a Moscovei în alegerile prezidențiale din SUA din 2016.

Rechizitoriul depus la tribunalul federal din Manhattan l-a acuzat pe Deripaska de încălcarea sancțiunilor prin intermediul a trei femei, co-inculpate, care au furnizat sau au aranjat o varietate de servicii în beneficiul său.

„După cum dezvăluie acuzațiile de astăzi, în timp ce deservea statul și sectorul energetic rus, Oleg Deripaska a căutat să ocolească sancțiunile SUA prin minciuni și înșelăciune pentru a profita și a beneficia de stilul de viață american”, a declarat procurorul general adjunct Lisa Monaco.

21:17 29.9.2022

Italia cere cetățenilor săi să părăsească Rusia

Italienii care locuiesc în Rusia ar trebui să ia în considerare să părăsească țara, a anunțat ambasada Italiei în Rusia. Este a patra țară care își îndeamnă cetățenii la un astfel de gest, după Polonia, Bulgaria și Statele Unite.

Expaților italieni din Rusia „li se recomandă să ia în considerare dacă șederea lor este necesară și, dacă nu, să părăsească țara”, a spus ambasada într-un comunicat, avertizând că ieșirea de pe teritoriul rus devine din ce în ce mai dificilă.

De asemenea, ambasada spune că a remarcat „creșterea amețitoare a costului deja ridicat” al zborurilor din Rusia și a cozi lungi la punctele de trecere a frontierei cu unele țări vecine.

19:45 29.9.2022

Ucrainenii, la un pas de a câștiga orașul Lyman

Forțele ruse se confruntă cu „înfrângere iminentă” în orașul cheie Lyman, din nord-est, în timp ce soldații ucraineni își continuă contraofensiva în estul țării, potrivit unui think tank american.

Institutul pentru Studiul Războiuluisusșine că forțele ucrainene au luat mai multe sate în jurul Lyman, la aproximativ 160 de kilometri (100 de mile) sud-est de Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei. Specialiștii institutului citează documente rusești.

Forțele ruse capturaseră Lyman, un punct cheie de cale ferată, în mai. Institutul a spus că o posibilă prăbușire a zonei Lyman ar permite trupelor ucrainene să „amenințe pozițiile ruse de-a lungul regiunii de vest Lugansk”.

Pierderile suplimentare ale Rusiei ar eroda și mai mult moralul celor care sunt așteptați să fie mobilizați.

18:31 29.9.2022

Incendiu minor la centrala de la Zaporojie. Nu există risc nuclear

Agenția de presă rusă RIA Novosti a raportat că o dronă aparținând forțelor ucraineni a căzut asupra centralei nucleare de la Zaporojie, dar nu au existat pagube semnificative. RIA Novosti îl citează pe Yevhen Balitsky, șeful autorității impuse de Rusia în Zaporojie.

„Lovitura nu este în reactor în sine, nimic nu amenință reactorul. Vorbim de infrastructură auxiliară. Pompierii au plecat, acum termină stingerea. Am fost informat că problema nu prezintă un mare pericol în ceea ce privește amenințarea nucleară.”

Nici NNEGC Energoatom, într-un răspuns dat agenției Interfax din Ucraina, nu a confirmat informații despre un posibil incendiul de la unitatea electrică nr. 2 a centralei nucleare Zaporojie. Informația a apărut după ce o serie de canale Telegram de limbă rusă și ucraineană au raportat joi după amiază despre o situație de urgență la centrala nucleară de la Zaporojie - un incendiu la unitatea nr. 2.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG