Linkuri accesibilitate

Armata rusă a distrus complet școala din Bakhmut într-un atac aerian. Lupta pentru Donețk este dură și de ea ar putea depinde soarta întregii regiuni Donbas.
Armata rusă a distrus complet școala din Bakhmut într-un atac aerian. Lupta pentru Donețk este dură și de ea ar putea depinde soarta întregii regiuni Donbas.

Războiul din Ucraina | Macron vine în vizită în România. Sute de soldați ucraineni uciși zilnic pe front

Ucrainenii rezistă cu greu în Severodonețk și solicită Occidentului furnizarea urgentă de armament. Kremlinul a declarat că nu s-a ajuns la niciun acord cu Turcia privind transporturile de cereale ucrainene peste Marea Neagră.

07:22 10.6.2022

Zelenski: Armele și sancțiunile sunt vaccinul împotriva Covid adus de Rusia

Invazia condusă de Rusia este "Covid-22" şi armele și sancțiunile economice sunt vaccinul, a spus Volodimir Zelenski. Preşedintele ucrainean, care a vorbit printr-o intervenţie video la gala prin care au fost celebraţi cei mai influenţi 100 de oameni ai anului de revista Time, a făcut din nou lobby pentru mai mult ajutor extern, deoarece "armata ucraineană moare pe câmpul de luptă". "Armele şi sancţiunile sunt... un vaccin... împotriva Covid-ului adus de Rusia", a spus Zelenski, la câteva ore după ce a afirmat că lupta pentru Severodoneţk ar putea decide soarta întregului Donbas.

07:27 10.6.2022

Severodoneţkul va cădea

Rusia „deține acum cel mai probabil controlul” asupra orașului-cheie Severodoneţk și va încercui în final forțele ucrainene din zonă, a declarat un înalt oficial occidental pentru BBC.

El respinge totodată ideea că armamentul greu furnizat de Occident (precum lansatoarele de rachete britanice și americane) va ajunge prea târziu sau în cantități prea mici pentru a influența soarta războiului.

Oficialul spune că mai urmează încă multe alte lupte în regiunea Donbas.

Rusia, afirmă el, încă nu face progrese în ritmul la care spera Moscova.

07:33 10.6.2022

Mâncarea face parte din „arsenalul terorii” rusești

O criză alimentară declanșată de blocarea cerealelor ucrainene de către Rusia amenință să „producă un val fără precedent de foame și sărăcie” în întreaga lume, potrivit secretarului general al ONU.

Mâncarea a devenit parte din „arsenalul terorii” al Rusiei, a declarat șefa UE, Ursula von der Leyen.

07:40 10.6.2022

Discuție Zelenski- Macron

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că a discutat joi cu Emmanuel Macron despre ajutorul militar al Franţei pentru Ucraina, inclusiv "armament greu".

Preşedintele francez a asigurat Kievul că ţara sa va furniza armament greu Ucrainei de care are nevoie pentru a se apăra în faţa Rusiei.

Franţa a furnizat deja Ucrainei obuziere Caesar şi a instruit soldaţii ucraineni în Franța pentru a le folosi. Obuzierul de calibrul 155 milimetri montat pe camion poate lovi ţinte cu precizie până la o distanţă de 40 de kilometri. Parisul a trimis Kievului şi câteva rachete antitanc Milan.

Într-un mesaj pe Twitter, Volodimir Zelenski a spus că l-a informat pe Emmanuel Macron despre "situaţia de pe front" în faţa forţele ruse.

Discuția are loc în contextul în care președintele Emmanuel Macron a declarat în două rânduri că Rusia „nu trebuie umilită” și a primit o replică dură din partea lui Zelenski.

Încarcă mai mult

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG