Locotenent colonel rus, capturat de soldații ucraineni
Armata ucraineană a capturat un locotenent colonel rus, potrivit unui oficial occidental citat de BBC. Incidentul ar fi avut loc după ce Ucraina a lansat mai multe „contraatacuri” împotriva armatei ruse, distrugând echipamentele militare și capturând mai mulți membri ai personalului militar rus desfășurat pe teritoriul acesteia.
„În zona în care a fost capturat (locotenentul general rus, n.r.), exista o cantitate semnificativă de echipamente de război electronic. Nu este clar dacă el avea treabă cu asta, dar este un lucru pe care îl examinăm la momentul de față”, a transmis oficialul occidental.
De la începutul războiului din Ucraina și până în prezent, se estimează că aproximativ 6 militari ruși au fost uciși în luptă.
Oficiali NATO: Până la 15.000 de soldați ruși morți în Ucraina
Doi oficiali de rang înalt din Nato, citați de CNN, au transmis miercuri că aproape 15.000 de soldați ruși au murit în prima lună de război din Ucraina. Oficialii au făcut estimarea în timpul unui briefing cu reporterii.
Cei doi au precizat că numărul real al morților de partea Rusiei ar varia între 7.000 și 15.000. Estimările lor se bazează pe informațiile venite din partea Ucrainei, pe cele oferite „intenționat sau din greșeală” de Rusia și pe informații cu „sursă deschisă”.
Statul Major al Forțelor Armate Ucrainene estimează că aproximativ 15.600 de soldați ruși au fost uciși în conflictul început pe data de 24 februarie 2022. Oficialii ucraineni estimează că numărul de morți, răniți și dispăruți ar putea fi undeva între 30.000 și 40.000.
Rusia va expulza diplomați americani
Presa de stat rusă a transmis că Ministerul de Externe a trimis ambasadei SUA la Moscova o listă cu diplomații americani pe care îi expulzează.
Mișcarea vine la scurt timp după ce 12 diplomați ruși au fost expulzați din misiunea Rusiei la ONU la New York, la începutul acestei luni.
Ministerul rus de Externe a transmis că americanilor li s-a spus „ferm că orice acțiune ostilă a Statelor Unite împotriva Rusiei va primi un răspuns decisiv și adecvat”, a informat Interfax, citat de BBC.
Jurnalistă care a colaborat în trecut cu Europa Liberă ucisă la Kiev
Oxana Baulina (foto), jurnalistă la agenția de presă Insider, a murit în urma unui bombardament în Kiev în timpul unei sarcini editoriale, relatează publicația pentru care aceasta lucra, citată de serviciul ucrainean al Europei Libere.
„Se afla în misiune filmând dezastrul de după bombardarea districtului Podolski (din Kiev, n.r.) de către trupele ruse. Un alt civil a fost ucis cu ea, iar alți doi oameni care o însoțeau au fost răniți și transportați la spital”, scrie The Insider.
Baulina a colaborat cu mai multe agenții de presă, printre care Europa Liberă și Mediazone.
Jurnalista a lucrat, de asemenea, pentru Fundația Anticorupție înființată de liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi.