Linkuri accesibilitate

Transportoare blindate distruse de armata ucraineană lângă Kiev.
Transportoare blindate distruse de armata ucraineană lângă Kiev.

Războiul lui Putin în Ucraina | Mercenari sirieni vor lupta de partea Moscovei. Forțele ruse au bombardat spitalul de oncologie din Cernigău

Invazia rusă în Ucraina a ajuns în cea de-a 37-a zi, luptele continuă în special în zona Donbas și în sud. Putin amenință cu închiderea robinetului de gaze și cere „țărilor neprietene” să plătească în ruble.

Germania aprobă livrarea de tancuri în Ucraina.

UE și China au convenit, la primul lor summit din decembrie 2020 încoace, că războiul Rusiei în Ucraina amenință securitatea globală și economia mondială.

Șeful agenției atomice a ONU va conduce misiunea de asistență a centralei de la Cernobîl.

Un convoi de autobuze cu 500 de persoane pleacă din Melitopol către Zaporojie. Alte 1000 de persoane s-au adunat la un punct de trecere pentru a fi evacuați.

La Kiev se duc bătății „uriașe”, în nordul și estul orașului. Guvernatorul regional al Kievului a declarat că forțele ruse se retrag în unele zone din jurul capitalei, dar își întăresc pozițiile în altele.

Autoritățile locale din Rusia afirmă că elicopterele ucrainene au atacat un depozit de petrol din Belgorod, un oraș rusesc situat la nord de Ucraina. Kievul nu a revendicat responsabilitatea atacului.

Primarul din Cernigău acuză Rusia că a bombardat o secție de oncologie.

O nouă rundă de negocieri are loc astăzi, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că presupusele atacuri ucrainene nu creează „condiții confortabile” pentru de pace.

Autoritățile ucrainene și ruse la cel mai înalt nivel au aprobat un plan pentru noi evacuări din Mariupol, anunță Crucea Roșie.

Organizația umanitară ar urma să conducă vineri un convoi de 54 de autobuze ucrainene și mașini private ca să scoată civili din orașul bombardat săptămâni întregi.

NATO spune că forțele ruse „încearcă să se regrupeze, să se reaprovizioneze și să consolideze” pentru a dubla atacurile lor din estul Ucrainei.

Aflat în India, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, încearcă să consolideze legăturile cu Delhi.

Începând de vineri au intrat în vigoare noile reguli impuse de Rusia privind obligația plăților în ruble pentru gazul rusesc cumpărat de țările „neprietene”, adică cele care au impus sancțiuni.

Mai multe stat europene au respins ultimatumul lui Putin, printre care Germania, Franța și Marea Britanie. Guvernul german chiar a amenințat cu naționalizarea Gazprom și Rosneft.

Președintele american Joe Biden a ordonat o eliberare majoră de petrol din rezervele Americii - până la 180 de milioane de barili în șase luni - într-un efort de a stopa creșterea prețurilor la carburanți.

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că a concediat doi membri de rang înalt ai serviciului de securitate națională ucraineană pe motiv că sunt „trădători”.

Liderii UE și cei ai Chinei se întâlnesc vineri pentru un prim summit în ultimii doi ani, iar Bruxelles-ul dorește asigurări de la Beijing că nu va furniza arme Rusiei și nici nu va ajuta Moscova să eludeze sancțiunile occidentale impuse în urma invaziei Ucrainei.

08:09 1.4.2022

Vineri, alt coridor umanitar pentru Mariupol după ce joi convoiul a fost atacat de ruși

Convoaiele umanitare pentru evacuarea oamenilor rămași captivi în Mariupol au fost oprite și atacate, joi, de forțele ruse, spun oficialii ucraineni. Trupele ruse au confiscat 14 tone din ajutoarele umanitare și au blocat autobuzele, relatează CNN.

Ministerul rus al Apărării a declarat că armata va redeschide coridorul umanitar de la orașul sudic Mariupol la Zaporojie pe 1 aprilie, la cererea liderilor Franței și Germaniei.

Coridorul se va deschide de la ora 10 a.m., ora Moscovei, iar trupele ruse vor stabili un punct intermediar în orașul Berdiansk, din sud, a spus ministerul.

Ministrul ucrainean Irina Vereșciuk a declarat că aproximativ 100.000 de civili au rămas prinși în oraș, care a suferit săptămâni de bombardament din partea forțelor ruse.

Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) se pregătește să faciliteze trecerea în siguranță a civililor din Mariupol.

08:38 1.4.2022

Belgorod (Rusia), incendiu la un depozit de petrol

Un depozit de petrol a fost incendiat în orașul rus Belgorod, situat la aproximativ 30 kilometri de granița cu Ucraina și la 60 kilometri de orașul ucrainean Harkov, care a fost bombardat de trupele ruse de la începutul războiului, scrie BBC.

Guvernatorul regional al Belgorodului, Viacheslav Gladkov, a declarat pe canalul său Telegram că incendiul, care a izbucnit vineri dimineață, a fost cauzat de loviturile aeriene a două elicoptere ucrainene.

Ucraina nu și-a revendicat nicio responsabilitate.

Într-un video al Nexta, instituție de presă din Belarus, se văd coloane uriașe de fum ridicându-se spre cer.

Incendiul are loc la doar două zile după ce în Belgorod a explodat un depozit de arme.

08:43 1.4.2022

Rusia aduce soldați din Georgia

Rusia redesfăşoară soldaţi staţionaţi în Georgia pentru a consolida invazia din Ucraina, conform raportului publicat de Ministerul britanic al Apărării.

„Între 1.200 şi 2.000 dintre aceşti soldaţi ruşi sunt reorganizaţi în 3 grupuri tactice de batalion”, a spus Ministerul Apărării din Regatul Unit în raportul său zilnic.

„Este foarte puţin probabil că Rusia intenţiona să genereze întăriri în acest fel şi acest lucru indică pierderile neaşteptate pe care le-a suferit în timpul invaziei din Ucraina”, se arată pe contul de Twitter al ministerului.

08:57 1.4.2022

Ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, va efectua o vizită în România și Republica Moldova, în perioada 2 – 4 aprilie.

Diplomata americană se va întâlni cu refugiați ucraineni din ambele țări și va evalua eforturile de asistență umanitară pentru refugiați „create de agresiunea și războiul Federației Ruse”.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG