Bulgaria își recheamă ambasadorul de la Moscova
Bulgaria își va rechema ambasadorul în Rusia pentru consultări, ca răspuns la comentariile „nediplomatice, ascuțite și nepoliticoase” ale ambasadorului rus în Bulgaria, a declarat joi prim-ministrul Kiril Petkov.
„Vom chema înapoi ambasadorul nostru din Rusia pentru consultări înapoi în Bulgaria... De obicei, când o țară își sună înapoi ambasadorul pentru consultări, cealaltă ar trebui să urmeze și să facă același lucru”, a spus Petkov, citat de Reuters.
Declarația la care se referă premierul bulgar a fost făcut în urmă cu două zile de ambasadorul Rusiei la Sofia Eleonora Mitrofanova, care a spus că „poporul Bulgariei nu sprijină retorica și acțiunile guvernului lor cu privire la operațiunea specială din Ucraina”.
Ambasadorul rus a menționat că în timpul vizitei secretarului american al Apărării Lloyd Austin în marile orașe bulgare, inclusiv Varna și Sofia, au avut loc mitinguri anti-NATO în sprijinul Rusiei, după cum a scris novinite.com.
„Primim și scrisori de susținere, iar mulți oameni de pe internet traduc site-urile noastre din rusă în bulgară”, a spus Mitrofanova, care a precizat că aceasta este poziția majorității.
Zelenski le-a spus liderilor NATO că Rusia a folosit „bombe cu fosfor”: „Avem nevoie de asistență militară fără restricții”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi NATO să furnizeze ţării sale „un ajutor militar fără restricţii”, pentru ca Ucraina să poată face faţă armatei ruse, pe care Kievul o înfruntă pentru moment „în condiţii inegale”, relatează AFP.
„Pentru a ne salva oamenii şi oraşele, Ucraina are nevoie de o asistenţă militară fără restricţii. La fel cum Rusia foloseşte, fără restricţii, întregul său arsenal împotriva noastră", a declarat Zelenski într-un mesaj video postat pe contul său de Telegram, în atenţia şefilor de stat şi de guvern din NATO, reuniţi în summit extraordinar la Bruxelles.
Totodată, Zelenski a acuzat Rusia că foloseşte „bombe cu fosfor” în Ucraina, la o lună de la începutul invaziei ruse.
„În această dimineaţă, au fost folosite bombe ruseşti cu fosfor. Au fost ucişi din nou adulţi şi copii", a adăugat el. Bombele cu fosfor sunt arme chimice interzise de legile internaționale. Jens Stoltenberg a avertizat recent Rusia asupra utilizării armelor chimice în Ucraina.
Ciolacu spune că s-au făcut demersuri ca Volodimir Zelenski să vorbească Parlamentului
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a spus joi la Parlament că „s-au început anumite demersuri” pentru ca președintele ucrainean Volodimir Zelenski să vorbească în Parlamentul României despre războiul din Ucraina..
„S-au început anumite demersuri şi sunt ferm convins. Ucraina trebuie ajutată şi trebuie ajutată mult mai mult decât au făcut-o ţările europene în acest moment. Şi Uniunea Europeană trebuie, în acest moment, cel puţin pentru Polonia, România şi mai ales pentru Republica Moldova, să găsescă un mecanism de implicare în acest exod de refugiaţi – până acum de aproape 3 milioane şi jumătate”, a susţinut Ciolacu.
Până acum, președintele ucrainean s-a adresat parlamentelor din țări precum SUA, Franța, Israel, Japonia.
Moscova îl consideră pe Boris Johnson cel mai activ în competiția pentru titlul de „anti-rus”
Rusia a anunţat că premierul britanic Boris Johnson este ”cel mai activ participant în competiţia pentru titlul de anti-rus”, iar abordarea Londrei ar putea afecta politica externă, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă rusă RIA, relatează BBC.
„În ceea ce îl priveşte pe domnul Johnson, îl considerăm drept cel mai activ participant în competiţia pentru titlul de anti-rus”, a comunicat agenţia de presă rusă RIA, citată de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.