Linkuri accesibilitate

Secretarul general al ONU, António Guterres, în timpul unei vizite în orașul Irpin din regiunea Kiev, unde au fost documentate o serie de crime de război comise de armata rusă
Secretarul general al ONU, António Guterres, în timpul unei vizite în orașul Irpin din regiunea Kiev, unde au fost documentate o serie de crime de război comise de armata rusă

Războiul lui Putin în Ucraina | Consiliul Europei cere tribunal special pentru anchetarea Rusiei. Explozii în Kievul vizitat de șeful ONU

Președintele rus Vladimir Putin a amenințat cu represalii „rapide și fulgerătoare” țările care ar sprijini Ucraina invadată, iar SUA și aliații acuză Rusia de șantaj după sistarea livrării de gaz în Polonia și Bulgaria, condiționată de plata în ruble. Consiliul Europei cere constituirea unui tribunal internațional special pentru urmărirea penală a conducerii politice și militare a Rusiei.

Principalele evenimente ale zilei

Președintele SUA a propus, iar Camera Reprezentanților a aprobat, ca bunurile oligarhilor, înghețate în urma sancțiunilor impuse Rusiei pentru invadarea Ucrainei, să poate fi vândute iar banii dați Ucrainei sub formă de ajutor umanitar și militar.

Totodată, Consiliul Europei a cerut crearea de urgență a unui tribunal special pentru investigarea și urmărirea penală a agresiunilor săvârșite de conducerea politică și militară a Rusiei în Ucraina.

La rândul ei, Uniunea Europeană le-a atras atenția companiilor care respectă cerința Moscovei, privind plata gazului în ruble, că încalcă sancțiunile impuse de blocul comunitar Rusiei.

Kremlinul susține că Occidentul îndeamnă în mod deschis Ucraina să atace Rusia și că încercările SUA de a lua măsuri neprietenoase împotriva ei - din cauza crimelor care ar fi fost comise în Ucraina - pot „ricoșa” asupra Washingtonului.

În același timp, Rusia susține că transporturile de arme grele în Ucraina pun în pericol securitatea europeană.

După săptămâni de ezitare, parlamentul german a fost de acord cu trimiterea de „arme grele și sisteme complexe (de armament)” în Ucraina.

Iar în cele două luni de război din Ucraina, Rusia aproape că și-a dublat veniturile din vânzarea de combustibili fosili către UE, beneficiind de creșterea prețurilor chiar dacă a livrat o cantitate mai redusă.

Acest lucru l-a determinat pe Volodimir Zelenski să afirme că Rusia încearcă să provoace o criză globală a prețurilor, iar Kremlinul consideră „nu numai gazul, ci și orice formă comerț ca fiind o armă”.

Cu toate acestea, Rusia se așteaptă ca economia să scadă între 8,8 și 12,4% în anul 2022, o nouă dovadă că sancțiunile occidentale își fac efectul.

De asemenea, Rusia a desfășurat delfini militari dresați la baza sa navală din Marea Neagră - posibil pentru a-și proteja flota de un atac subacvatic - potrivit unei noi analize a imaginilor din satelit a Institutului Naval al SUA.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat că Finlanda și Suedia vor fi primite rapid și „cu brațele deschise” în alianță, dacă decid să adere.

Statele Unite au informații credibile potrivit cărora o unitate militară rusă a executat ucraineni care încercau să se predea în apropiere de Donețk, a declarat miercuri, la ONU, un oficial american.

Vladimir Putin a avertizat că orice țară care va încerca să intervină în Ucraina va primi un răspuns „fulgerător” din partea Moscovei. Într-un discurs adresat legislatorilor din Sankt Petersburg, președintele rus a declarat că soldații săi vor folosi „toate instrumentele pentru acest lucru - cele cu care nimeni nu se poate lăuda”.

Ministrul britanic de externe, Liz Truss, l-a descris pe președintele Rusiei ca fiind un „disperat și necinstit”, care nu este interesat de normele internaționale” și a făcut apel la Occident să „sape adânc” în stocurile sale de arme, așa cum o face Regatul Unit. „Trebuie să ne dublăm sprijinul pentru Ucraina”, a declarat Liz Truss.

De asemenea, ministrul britanic a ceruit Chinei să „joace după reguli”, dacă vrea ca economia să crească.

Secretarul general al Națiunilor Unite, António Guterres, a sosit în Ucraina după ce s-a întâlnit la Moscova cu Putin și cu ministrul său de externe, Serghei Lavrov. El a vizitat orașele masacrate de armata rusă.

Rusia a avertizat că alți clienți din UE ar putea fi privați de livrările de gaze naturale rusești dacă refuză să plătească în ruble, după ce Gazprom a oprit livrările de gaze către Polonia și Bulgaria.

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a descris măsura Rusiei ca fiind „un atac direct” la adresa Poloniei, iar FT scrie că unele țări UE se pregătesc să respecte condițiile impuse de Vladimir Putin pentru gazul rusesc.

Ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, a confirmat că țara sa va folosi schema de plată instituită de Moscova pentru plata petrolului și gazelor, adică în ruble.

Casa Albă a denunțat decizia Rusiei de a întrerupe aprovizionarea cu energie a Poloniei și Bulgariei. „Din nefericire, acesta este tipul de pas, tipul de aproape înarmare a livrărilor de energie pe care am prezis că Rusia l-ar putea face în acest conflict”.

Ministerul de Interne al regiunii separatiste moldovenești Transnistria a emis o declarație în care susține că a fost atacată de Ucraina. Acesta a afirmat că au fost observate drone și s-au tras focuri de armă în apropiere de Kobasna, unde, potrivit acestuia, se află unul dintre cele mai mari depozite de muniții din Europa.

23:23 28.4.2022

Cehia va lua locul Rusiei în Organizația pentru Drepturile Omului

Adunarea Generală a Națiunilor Unite va vota pe 11 mai o țară care să înlocuiască Rusia în principalul organism al organizației mondiale pentru drepturile omului, după suspendarea acesteia din cauza atrocităților făcute de soldații ruși în Ucraina, relatează Associated Press.

Purtătoarea de cuvânt a Adunării, Paulina Kubiak, a declarat joi că Republica Cehă este singurul candidat pentru un loc în Consiliul pentru Drepturile Omului, format din 47 de membri.

23:11 28.4.2022

10 soldați ruși implicați în atrocitățile de la Bucea, identificați

Procurorul general al Ucrainei a numit 10 soldați ruși care ar fi implicați în încălcări ale drepturilor omului în timpul ocupației de o lună a suburbiei Bucea de lângă Kiev.

Irina Venediktova a declarat pentru televiziunea germană că anchetatorii ucraineni au identificat „peste 8.000 de cazuri” de presupuse crime de război de la invazia Rusiei, care au inclus acuzații de „ucidere a civililor, bombardarea infrastructurii civile, tortură” și „crime sexuale”.

Comentariile ei au venit în timp ce instanța penală internațională (ICC) își intensifică ancheta cu privire la presupusele crime de război comise în Ucraina de la începutul războiului.

Guvernul olandez va trimite „foarte curând” o echipă de „câteva zeci” de specialiști criminaliști în Ucraina, în numele CPI, pentru a strânge dovezi ale încălcărilor drepturilor omului, a informat joi agenția de presă ANP.

23:01 28.4.2022

Un bloc bombardat la Kiev, în timpul vizitei lui Guterres

Unul dintre atacurile ruse de joi, de la Kiev, a lovit etajul inferior al unui bloc, rănind cel puțin trei persoane, în primul astfel de atac asupra capitalei ucrainene de la jumătatea lunii aprilie, relatează Agence France-Presse.

Martorii au văzut o clădire în flăcări și fum negru revărsându-se în aer cu o prezență puternică a poliției și salvatorilor în zonă, un cartier rezidențial din partea de vest a orașului.

Primarul Kievului, Vitali Klitciko, a declarat că cei trei răniți au fost transportați la spital. Starea lor și alte detalii nu sunt încă cunoscute.

AFP mai relatează că un consilier apropiat al secretarului general al ONU, António Guterres - care tocmai terminase o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimi Zelenski și era în oraș când au avut loc exploziile - a trimis un mesaj jurnaliștilor că reprezentantul ONU este în siguranță.

Ministrul de externe Dmitro Kuleba a denunțat atacul drept „un act odios de barbarie” care demonstrează „atitudinea Rusiei față de Ucraina, Europa și întreaga lume”.

Rusia a atacat vestul Kievului cu două rachete de croazieră exact în timp ce secretarul general al ONU, António Guterres, vizita capitala Ucrainei, acțiune despre care analiștii spun că reprezintă băataia de joc a Moscovei față de instituție.

Exploziile au avut loc după ce Guterres a vizitat locul masacrelor și gropilor comune de la periferia orașului și s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski.

Oficialii ucraineni s-au grăbit să sublinieze momentul extraordinar al atacului, la doar o zi după ce Guterres s-a întâlnit cu Vladimir Putin la deja vestita masă de 6 metri.

22:32 28.4.2022

Guterres, despre locuitorii asediați ai Mariupolului: „Au nevoie de o cale de evacuare din apocalipsă”

Secretarul general al Națiunilor Unite, António Guterres, a declarat, joi, după discuțiile de la Kiev, că negocierile continuă pentru a permite evacuarea combinatului siderurgic Azovstal, în care luptători și civili sunt adăpostiți în orașul Mariupol, din sud-estul Ucrainei, relatează Reuters.

Întâlnirea sa cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski a urmat discuțiilor purtate de Guterres cu președintele rus Vladimir Putin, marți, unde acesta din urmă a fost de acord „în principiu” cu implicarea ONU și a Comitetului Internațional al Crucii Roșii în evacuarea fabricii Azovstal din orașul din sudul asediat.

Aproximativ 100.000 de locuitori sunt „în pericol de moarte” din cauza bombardamentelor rusești și a condițiilor insalubre, a anunțat consiliul local, care a descris situația „catastrofală” din cauza lipsei apei potabile și a alimentelor.

Guterres a numit situația o criză în cadrul unei crize.

Mii de civili au nevoie de asistență salvatoare. Mulți sunt în vârstă, au nevoie de îngrijiri medicale sau au o mobilitate limitată. Au nevoie de o cale de evacuare din apocalipsă”, a declarat Guterres reporterilor din capitala Ucrainei, după ce s-a întâlnit cu Zelenski.

Forțele ruse au lovit oțelăria Azovstal din orașul ucrainean asediat Mariupol cu cele mai puternice lovituri de până acum, a declarat un oficial local.

Între timp, un înalt oficial american al apărării a declarat că SUA au văzut indicii că unele forțe ruse părăsesc Mariupol și se îndreaptă spre nord-vest, chiar dacă luptele pentru orașul-port ucrainean continuă.

Referindu-se la posibilitatea existenței unui coridor umanitar coordonat de ONU și CICR pentru sutele de civili despre care se crede că se află încă în Azovstal, Guterres a spus: „În timp ce vorbim, există discuții intense pentru a avansa cu privire la această propunere pentru a o transforma în realitate.”

„Pot doar să vă spun că facem tot ce putem pentru ca acest lucru să se întâmple. Nu voi intra în niciun comentariu care ar putea submina această posibilitate.

Pe 21 aprilie, la aproape două luni de la asediul orașului-port strategic, Rusia și-a declarat victoria la Mariupol, deși forțele ucrainene rămase rezistă încă într-un vast complex subteran de sub Azovstal, unde se adăpostesc și civili.

Vorbind alături de Guterres, Zelenski a spus: „Am încredere și cred - la fel ca multe rude ale acelor oameni care sunt blocați în Azovstal - că secretarul general și noi vom putea avea un rezultat de succes".

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG