Alexei Navalnîi cere Occidentului sancţiuni sistematice împotriva oligarhilor ruşi pro-Putin
Alexei Navalnîi, opozantul rus aflat în detenţie, a denunţat marţi absenţa de sancţiuni occidentale sistematice împotriva oligarhilor ruşi pentru sprijinul acestora faţă de regimul lui Vladimir Putin şi intervenţia lui militară în Ucraina, informează miercuri AFP.
Într-un mesaj susţinut cu exemple postate pe reţelele sale sociale, Navalnîi afirmă că doar 46 dintre cei mai bogaţi 200 de ruşi, potrivit clasamentului revistei Forbes, sunt în prezent vizaţi de sancţiuni americane, europene sau britanice.
„În opinia mea, aceasta nu prea seamănă cu un război total împotriva oligarhilor lui Putin", a comentat Navalnîi.
Potrivit opozantului, inclusiv directorul general al gigantului rus Gazprom, Aleksei Miller, nu este nici acum vizat de sancţiuni europene, în timp ce celebrul oligarh Roman Abramovici se sustrage la rândul său sancţiunilor americane.
„Companiile lui Abramovici continuă să furnizeze metal Ministerului rus al Apărării. Cum se face că ele nu sunt nici acum sancţionate?", întreabă Navalnîi.
„Nu se poate spera la o schismă în rândul elitelor lui Putin în ceea ce priveşte războiul dacă, în pofida a multă vorbărie, nu se foloseşte bâta împotriva lor şi ei sunt lăsaţi să-şi păstreze morcovii", adaugă Navalnîi.
El propune de asemenea să fie interzisă „pentru 20 de ani" intrarea în SUA, Regatul Unit şi UE pentru orice personalitate rusă ce susţine public ofensiva asupra Ucrainei.
Şi invers, potrivit lui, „un mecanism simplu" pentru a evita sancţiunile ar fi de a se declara deschis împotriva ofensivei în Ucraina şi de "a înceta să susţină regimul Putin prin vorbe, prin fapte şi cu bani".
Forțele ruse au bombardat Odesa
Forțele ruse au lansat, pe timpul nopții, mai multe rachete spre regiunea Odesa, din sudul Ucrainei. Trei persoane au fost rănite în urma atacului. Autoritățile ucrainene au precizat că rachetele au distrus un centru de recreere și mai multe clădiri private.
Rusia va livra Turciei un al doilea lot de sisteme de apărare antiaeriană S-400. Turcia afirmă că nu este un contract nou
Rusia şi Turcia au semnat un contract pentru livrarea unui al doilea lot de sisteme de apărare antiaeriană S-400, potrivit şefului serviciului rus de cooperare militară, citat de agenţia de presă de stat TASS. Un oficial turc, citat de Reuters, a afirmat însă că achiziţia era inclusă în acordul iniţial.
Oficialul turc a spus marţi că contractul iniţial pe care Turcia l-a semnat cu Rusia pentru achiziţionarea de sisteme S-400 includea două loturi, el adăugând că nu există noi acorduri, în urma informaţiilor despre un acord pentru vânzarea unui al doilea lot.
„Achiziţia unui al doilea lot era inclusă în planul iniţial şi în contractul aferent”, a spus oficialul turc al apărării.
Primul navă a ONU încărcată cu cereale din Ucraina a plecat spre Africa
Prima navă umanitară închiriată de ONU pentru a transporta cereale ucrainene a părăsit marţi portul Pivdennyi, sudul Ucrainei, cu aproximativ 23.000 de tone pentru Africa, a anunţat Ministerul Infrastructurii ucrainean, relatează AFP.
„Nava Brave Commander cu cereale pentru Africa a părăsit portul Pivdenny. În această dimineaţă, cargoul a plecat spre portul Djibouti, unde cerealele vor fi livrate la sosire consumatorilor în Etiopia", a indicat ministerul pe Telegram.
Potrivit sursei citate, „23.000 de tone de grâu se află la bordul acestei nave închiriate de Programul Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite".
Prezent duminică în portul Pivdennyi, ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a afirmat că speră ca "două sau trei" nave suplimentare închiriate de ONU să plece în curând.