Kremlin: „Încă e nevoie” de eliberarea sudului și estului Ucrainei
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia este în continuare hotărâtă să recucerească teritoriile din estul și sudul Ucrainei pe care președintele Vladimir Putin le-a revendicat ca fiind ale sale, potrivit The Guardian.
Putin a anunțat în luna septembrie că a anexat patru regiuni ucrainene - Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk - după ce a organizat referendumuri ilegale pentru a le alipi cele patru regiuni la teritoriul Federației Ruse.
Cu toate acestea, Moscova nu deține controlul deplin asupra niciunei dintre cele patru provincii ucrainene ocupate.
Întrebat dacă Rusia intenționează să cucerească alte teritorii în afara celor patru regiuni, el a răspuns:
„Nu se pune problema de așa ceva. Cel puțin, nu au existat declarații în acest sens”.
Ministerul britanic al Apărării: Rusia are un „sistem de tranșee aproape continuu”
Ministerul britanic al Apărării a publicat actualizarea zilnică a situației din Ucraina, potrivit surselor sale de informații, relatează The Guardian. Acesta a declarat că Rusia are un „sistem de tranșee aproape continuu” pe o porțiune de 60 km între Svatove, în regiunea Luhansk, și granița cu Rusia. Ministerul Apărării de la Londra a adăugat, totuși, că adâncimea apărării rămâne „neclară”.
3 milioane de ucraineni au intrat în România de la începutul războiului
Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în România a trecut de 3 milioane, conform datelor transmise joi de Poliţia de Frontieră, care precizează că este luată în calcul şi perioada preconflict, începând din 10 februarie.
„În data de 07.12.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 124.500 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 41.600 de mijloace de transport”, potrivit unui comunicat dat de Poliţia de Frontieră.
Armata ucraineană a ucis 340 de soldați ruși în ultimele 24 de ore
Armata ucraineană a ucis 340 de soldați ruși în ultimele 24 de ore. În total, peste 93.000 de militari ruși au fost uciși de la 24 februarie, se arată într-o postare pe Facebook a Statului Major al forțelor armate, citată de The Guardian.
De asemenea, rușii au mai pierdut două tancuri de luptă, două vehicule blindate de luptă și două sisteme de artilerie.
Alte două drone, care au fost folosite pentru a ataca infrastructura și zonele rezidențiale din Ucraina, au fost doborâte.