De o lună, fermierul Daniel Ciuhureanu din Galați așteaptă. Cele patru camioane cu 48 tone de azot și alte 48 de tone de îngrășăminte complexe nu se văd la orizont, deși ar fi trebuit să fie demult ajunse la ferma lui.
A plătit marfa la câteva zile de la începerea războiului din Iran – are nevoie de substanțe pentru a cultiva 250 de hectare cu porumb și floarea soarelui.
Îngrășămintele complexe îi trebuie când seamănă, azotul – câteva săptămâni mai târziu, după ce ies plantele, pentru a le feri de buruieni.
„Dacă nu-mi vin camioanele în două-trei săptămâni, va trebui să semăn fără îngrășământ, ceea ce înseamnă o producție mai mică cu cel puțin 30%”, explică Ciuhureanu pentru Europa Liberă.
De la comerciantul căruia i-a plătit marfa aude, zilnic, același răspuns: „Așteptăm vaporul, așteptăm vaporul”.
Îngrășămintele cu azot sau cele complexe (combinații de azot, fosfor și potasiu) pe care Ciuhureanu nu le-a primit, deși le-a plătit, au o trăsătură comună: în procesul de fabricare au nevoie de cantități mari de gaz metan.
Acesta este motivul pentru care marii producători se găsesc în zona Golfului Persic, unde se află și Iranul. Anual, peste 30 de milioane de tone de îngrășăminte sunt exportate de aici – e o cantitate care înseamnă aproximativ un sfert din producția globală.
De la începerea războiului, prețul gazului a crescut. Odată cu el, și cel al îngrășămintelor, deoarece prețul gazului metan reprezintă trei sferturi din costul de producție al îngrășămintelor azotoase.
Efectul de domino al războiului din Iran
„Pentru România, războiul are un efect indirect 100%”, explică pentru Europa Liberă Dragoș Ivan, director comercial South East Europe Fertilizer Company SA, importator și distribuitor de îngrășăminte chimice în țările din Europa de Sud-Est.
Înaintea conflictului început pe 28 februarie, Iranul era supus unui embargou de către statele Uniunii Europene, dar putea vinde către alte destinații, precum India ori Pakistan.
„Astăzi, acele destinații caută alternative de achiziții din alte locuri, cum ar fi Egipt, care livra marfă constant către Europa, implicit România. Dacă ureea era 500 de dolari la poarta fabricii din Egipt pe 25 februarie, înaintea conflictului din Iran, după două săptămâni, a ajuns la 700. În prezent este 750 de dolari”, susține Dragoș Ivan.
„Importatorul european nici nu mai are curajul să pună mâna pe marfă pentru că știe că, la prețul ăsta, dacă mai adaugi prețul transportului, al manipulării îngrășămintelor, al taxelor, fermierul devine reticent. Efectul în România apare la trei-patru săptămâni, pentru că mai există stocuri mici, luate înainte de conflict”, mai spune Ivan.
Conform acestuia, dacă în ianuarie tona de îngrășăminte era 2.500 de lei, crescuse aproape de 3.000 înainte de conflict, iar astăzi prețul urcă în prezent spre 4.000 de lei/tona. Aproape dublu.
„Îngrășămintele se vând acum doar cu plata pe loc, vă dați seama în ce situație sunt fermierii români”, spune Ion Cioroianu, prim-vicepreședinte al Asociației Fermierilor Români, pentru Europa Liberă.
Din mijlocul lanului de grâu abia răsărit, unde a venit să vadă cum merge producția, fermierul Daniel Nica din Dâmbovița întărește spusele lui Cioroianu.
„Nu se mai găsesc îngrășăminte, s-au scumpit foarte mult. Bani cash, noi, agricultorii, nu avem. De la recoltat până primăvara, banii se consumă pe credite, leasinguri, semințe, motorina-i foarte scumpă”, spune Nica.
Pe cele 800 de hectare pe care le administrează, fermierul cultivă orz, grâu, rapiță, porumb și floarea soarelui.
„Voi avea nevoie de îngrășăminte pentru culturile de primăvară, se dau prin luna mai”, continuă el.
Ce se va întâmpla dacă nu-i va conveni prețul aproape dublu? „Nu dai, nu faci”, explică el, sec, binomul cauză-efect ce guvernează agricultura.
La fiecare 100 de hectare cultivate va avea nevoie de 15 tone de îngrășăminte, la însămânțare, plus alte 15 tone, după ce plantele răsar, pentru a combate buruienile.
Costurile suplimentare vor fi de 600 lei/hectar doar pentru asigurarea îngrășămintelor. Asta, dacă prețurile nu mai cresc.
„Pentru fermieri, problema nu mai este doar «există îngrășăminte?», ci «ne permitem să le folosim la nivel optim?»”, avertizează Cristina Cionga, director adjunct la Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, într-o declarație făcută pentru cursdeguvernare.ro.
„Pe termen mediu, riscul unor randamente mai mici se traduce în prețuri mai mari la alimente. Producția agricolă poate scădea semnificativ dacă criza persistă”, susține ea.
De ce nu se mai produc îngrășăminte chimice în România
Înainte de 1989, România avea cel puțin 11 combinate chimice în care se produceau îngrășăminte pentru agricultură.
Astăzi, majoritatea sunt fie închise, fie au ajuns fier vechi.
Cel mai mare dintre cele 11 a fost dintotdeauna combinatul Azomureș de la Târgu Mureș, a cărui construcție a început în 1962.
Combinatul este și astăzi în picioare, însă prelucrează cantități foarte mici față de cât ar avea nevoie agricultura românească. Producția s-a redus dramatic după 2022 – an în care Rusia a invadat Ucraina – din cauza creșterii masive a prețului gazului.
Gazul este materia primă utilizată nu doar ca agent termic pentru producerea energiei necesare, ci și ca ingredient în compoziția unor fertilizatori.
Din acest acest motiv, piața îngrășămintelor este dependentă de cea a gazului natural.
Din 2012, Azomureș a intrat în proprietatea Ameropa, o companie multinațională elvețiană, trader de îngrășăminte.
Azomureș poate produce anual 1,8 milioane de tone de îngrășăminte.
Statistica Uniunii Europene arată că, în 2024, România a importat 1,5 milioane de tone de îngrășăminte chimice.
Purtătorul de cuvânt al combinatului Azomureș, Ovidiu Maior, spunea anul trecut pentru Europa Liberă că cea mai mare parte a producției este oprită pentru că prețul gazelor este mult prea mare pentru ca Azomureș să facă profit, explică reprezentantul combinatului.
Pe 13 martie 2026, conducerea Azomureș anunța că a declanșat procedura de concediere colectivă și pregătește intrarea în conservare a platformei industriale, conform digi24.ro.
Procedura legală presupune o perioadă de aproximativ 45 de zile înainte ca eventualele disponibilizări să devină efective.
Viitorul sună rău
Din acest an este prevăzută o nouă taxă - CBAM (Mecanismul de Ajustare a Carbonului la Frontieră) - un instrument al UE intrat în faza de tranziție la 1 octombrie 2023, menit să prevină relocarea producției în țări cu politici climatice mai relaxate.
Acesta impune importatorilor de bunuri cu amprentă mare de carbon (ciment, fier/oțel, aluminiu, îngrășăminte, electricitate, hidrogen) raportarea emisiilor, urmând ca, din 2026, să achiziționeze certificate de carbon.
Sub presiunea noii taxe, România a importat în ultimele luni ale anului trecut aproape de patru ori mai mult decât în anii anteriori.
În noiembrie - decembrie 2025 au fost aduse peste 700.000 de tone de îngrășăminte, față de 200.000, în aceeași perioadă a lui 2024, a spus Dragoș Ivan, director comercial SEEFCO, pentru Europa Liberă.
„Dat fiind stocurile, importurile din ianuarie - februarie au fost scăzute”, a explicat Ivan. S-a ajuns ca, în medie, cantitățile să fie similare cu cele din anii anteriori, astfel încât conflictul din zona Golfului Persic nu ne-a prins într-o postură favorabilă.
Marii furnizori mondiali deja se repoziționează.
„China este unul dintre cei mai mari producători din lume și a declarat oficial că oprește exportul, își păstrează producția pentru consum intern, Rusia a oprit exportul de sulf, inportant în producția îngrășămintelor pe bază de fosfor”, mai spune Dragoș Ivan.
„Dacă va continua conflictul din Iran, penuria va fi din ce în ce mai mare și chiar dacă se oprește războiul astăzi, sunt foarte multe instalații de producție dezafectate, fluxul va fi mai mic”, concluzionează directorul comercial al SEEFCO.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
