Linkuri accesibilitate

Rachetă Uragan neexplodată după mai multe explozii ale unor rachete rusești în regiunea Herson - 14 noiembrie 2022 (Foto - Anatoli Stepanov/AFP)
Rachetă Uragan neexplodată după mai multe explozii ale unor rachete rusești în regiunea Herson - 14 noiembrie 2022 (Foto - Anatoli Stepanov/AFP)

Război în Ucraina | Zelenski: Rachete rusești au lovit Polonia. Doi morți. Moscova: o provocare deliberată. Polonia invocă articolul 4

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat liderilor puterilor mondiale reuniți în Indonesia și a spus că războiul poate înceta dacă Rusia cu respectarea mai multor condiții. Acestea trebuie să plece de la respectarea independenței și teritoriului Ucrainei, a spus el.

Principalele evenimente:

15:01 15.11.2022

Prizonieri ucraineni și ruși, supuși abuzurilor și torturii, spune ONU

Prizonieri capturați de către ambele tabere în războiul din Ucraina au fost supuși torturii, incluzând bătăi, șocuri electrice și alte tratamente umilitoare, au transmis reprezentanții Organizației Națiunilor Unite (ONU), transmite Agenția France Presse (AFP).

„Prohibiția torturii și a relelor tratamente e absolută, chiar și - de fapt în special - în timpul conflictelor armate”, a declarat șefa Misiunii de Monitorizare ONU din Ucraina, Matilda Bogner, conform sursei citate.

Niciuna dintre cele două „tabere” nu pare să fi aderat întru-totul la acest principiu, chiar dacă abuzurile comise de forțele ruse au părut mai „sistematice”, au spus reprezentanții ONU.

Prezenți în Ucraina din 2014, ei au discutat în ultimele luni cu 159 de prizonieri, dintre care 20 de femei, capturați de Rusia și 175, toți bărbați, capturați de Ucraina, mai notează Reuters.

În timp ce echipa ONU a avut acces la prizonierii luați de Ucraina pe timpul detenției, cei capturați de către Rusia au putut fi intervievați doar după eliberarea lor.

Umilințele au inclus transportul unor prizonieri în condiții inumane, unii dintre ei fiind dezbrăcați, iar unele femei prizoniere fiind puse să alerge dezbrăcate dintr-o cameră în alta a locului unde erau ținute.

Cea mai îngrijorătoare situație a fost cea a unor mărturii legate de „execuții sumare” ale unor persoane lipsite de apărare.

Reprezentantul ONU, Matilda Bogner, a transmis că persoanele care se fac vinovate de astfel de abuzuri trebuie trase la răspundere, menționând că forțele ucrainene au demarat astfel de anchete interne, conchide Reuters.

15:39 15.11.2022

Moscova a răspuns la discursul lui Zelenski la G20 cu un nou atac cu rachete

Un corespondent Reuters la Kiev a declarat că s-au auzit cel puțin două explozii și s-a văzut fum ridicându-se peste capitala Ucrainei.

Exploziile au urmat sirenele raidurilor aeriene din întreaga țară la câteva ore după ce președintele Volodimir Zelenski și-a ținut discursul video la summit-ul G20.

Cauza exploziilor este neclară, dar Andrei Iermak, șeful administrației prezidențiale ucrainene a scris pe Twitter că Moscova a răspuns la discursul lui Zelenski „cu un nou atac cu rachete”.

Și Christopher Miller, corespondentul Financial Times pe frontul din Ucraina confirmă informația.

15:48 15.11.2022

Primarul Kievului, Vitali Klitsciko: două blocuri de locuințe au fost lovite cu rachete rusești

Două blocuri de locuințe au fost lovite cu rachete rusești în districtul Peșersk din Kiev, potrivit primarului orașului Vitali Klitsciko.

Atac asupra capitalei. Potrivit informațiilor preliminare, două blocuri de locuințe au fost lovite în districtul Peșersk. Mai multe rachete au fost doborâte de apărarea aeriană deasupra Kievului. Medici și salvatori la locul loviturilor”, a spus Klitsciko.

Administrația militară a orașului a anunțat că patru rachete au fost doborâte, potrivit ministrului ucrainean de interne Anton Gerașcenko.

Illia Ponomarenko, de la Kiev Independent, a postat câteva fotografii cu o stație de metrou din Kiev, în timp ce sirenele de raid aerian se aud în capitală.

17:24 15.11.2022

Infrastructura energetică a Liovului, în stare critică după noi atacuri rusești. Atacuri cu rachete la Harkov

Regiunea Liov are din nou probleme cu alimentarea cu energie electrică în urma ultimelor atacuri rusești cu rachete.

Maxim Kozîțki, guvernatorul Liovului a informat locuitorii că infrastructură energetică din regiunea Liov este critică după atacurile rusești cu rachete.

„În Liov, există probleme cu alimentarea cu energie electrică, întreruperi în activitatea operatorilor de telefonie mobilă. Rămâi în adăposturi! Pericolul încă continuă”, a spus Kozîțki, citat de The Guardian.

Probleme cu infrastructura sunt și în Harkov după atacurile rusești, spune primarul Igor Terehov.

„Atacuri la instalație în stare critică. Momentan nu există informații despre victime. Din cauza deteriorării instalației, există probleme cu alimentarea cu energie. Transport electric terestru oprit, metrou. Inginerii energetici și utilitățile publice fac totul pentru a normaliza viața din Harkov cât mai curând posibil”, a spus Terehov.

Rusia a lansat un val de atacuri în toată Ucraina, cu explozii Liov și Kiev unde au fost lovite blocuri de locuințe.

Consilierul prezidențial Andrei Iermak a descris atacurile ca o replică rusească la discursul video al președintelui Volodimir Zelenski la G20.

Forțele ucrainene întâlnesc recruți ruși neexperimentați în Harkov
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:01 0:00

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG