Parlamentul Ucrainei: cel puțin 176 de copii morți
Parlamentul Ucrainei transmite, sâmbătă, într-o postare pe pagina de Twitter a instituției, că cel puțin 176 de copii au murit ca urmare a „agresiunii armate a Rusiei în Ucraina”, iar peste 324 au fost răniți. Acestea sunt datele disponibile până în acest moment, precizează legislativul de la Kiev.
10 miliarde de euro pentru sprijinirea Ucrainei
Participanții la evenimentul de sâmbătă de strângere de fonduri „Stand Up for Ukraine” s-au angajat să acorde peste 10 milioane de euro în sprijinul Ucrainei și a populației afectate de război. Un miliard reprezintă contribuția Comisiei Europene.
Evenimentul a fost organizat de Comisia Europeană, Canada și organizația Global Citizen. Au participat guverne, corporații și instituții bancare.
600 de milioane de euro vor ajunge la guvernul Ucrainei și la Națiunile Unite și 400 de milioane de euro pentru sprijinirea țărilor din vecinătatea Ucrainei, care au preluat refugiați.
România se află printre țările care au transmis mesaje de sprijin pentru Ucraina pe pagina de Twitter a Comisiei Europene.
Boris Johnson la Kiev
Și premierul Marii Britanii, Boris Johnson, s-a întâlnit, sâmbătă după-amiază, la Kiev, cu președintele Volodimir Zelenski.
Potrivit BBC, un purtător de cuvânt al premierului a spus că acesta a mers la Kiev în semn de solidaritate cu poporul ucrainean. „Vor discuta angajamentul pe termen lung al Marii Britanii pentru sprijinirea Ucrainei, iar premierul va prezenta un nou pachet de susținere financiară și militară”, a precizat acesta.
„Surpriză”, a scris Ambasada Ucrainei la Londra pe Twitter, unde a postat o imagine de la întâlnirea celor doi.
Uniunea Europeană își reia activitatea diplomatică în Kiev
Ambasadorul Uniunii Europene în Ucraina, Matti Maasikas, a revenit în Kiev, după ce misiunea diplomatică a funcționat din Polonia în urma invadării țării de către forțele Rusiei.
Acesta a scris pe Twitter că este fericit să fie din nou în Kiev și a postat o imagine cu steagul EU arborat la ambasada din Ucraina.
Vineri, când a vizitat Kievul și orașul din apropiere, Bucea, în care forțele Rusiei sunt acuzate că au comis atrocități la adresa civililor, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că ambasadorul UE va reveni la Kiev.
Și Italia a anunțat că intenționează să își redeschidă reprezentanța diplomatică din Kiev. Potrivit CNN, Slovenia și-a redeschis ambasada din Ucraina încă din 28 martie.
Sâmbătă, cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a vizitat Kievul și s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski și cu premierul Denîs Șmîhal.
Austria este printre țările europene dependente de gazul importat din Rusia, care a respins posibilitatea renunțării imediate la acesta.
Nehammer i-a mulțumit președintelui Ucrainei pentru discuția „deschisă și onestă” și a promis sprijinul Austriei pentru populația din Ucraina.