Premierul Belgiei anunță, la Kiev, noi ajutoare umanitare și militare
Premierul Belgiei, Alexander de Croo, a ajuns, sâmbătă la Kiev. Este prima vizită a acestuia în capitala Ucrainei de la începutul războiului, precizează The Guardian.
„După bombardamentele puternice din ultimele zile, suntem alături de poporul Ucrainei. Mai mult ca niciodată. Pentru lunile reci de iarnă care urmează, Belgia acordă noi ajutoare umanitare și militare”, a spus acesta.
Alexander de Croo și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat o declarație de susținere a aderării Ucrainei la Uniunea Europeană.
Premierii Poloniei și Lituaniei la Kiev. Declarație comună
Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, și cel al Lituaniei, Ingrida Šimonytė, au semnat, sâmbătă, la Kiev, împreună cu premierul Ucrainei, Denîs Șmîhal, o declarație comună, care consemnează acordarea de sprijin pentru Ucraina inclusiv în privința procesului de aderare la uniunea Europeană.
Ingrida Šimonytė a transmis pe Twitter angajamentul pentru a ajuta Ucraina „să își apere libertatea, dar și ordinea internațională bazată pe reguli. Sprijinul pentru Ucraina trebuie să continue până la victoria acesteia și a noastră”, a spus ea.
„Din nou în capitala europeană a libertății”, a scris pe Twitter premierul Poloniei. „Împreună apărăm securitatea Europei”, a adăugat acesta.
Premierii Belgiei, Poloniei și Lituaniei au participat, sâmbătă, alături de președinta Ungariei, Katalin Novák, la inaugurarea inițiativei „Cereale din Ucraina” menită să favorizeze aprovizionarea cu grâne a țărilor sărace.
Inițiativa de aprovizionare cu cereale a țărilor sărace este lansată la 90 de ani de la începutul Holodomorului, foametea la care a fost supus poporul ucrainean de ocupația sovietică în anii 1932 - 1933.
Ministrul de Externe al Belarusului a murit
Ministrul de Externe din Belarus, Vladimir Makei, a murit, transmite Reuters, care citează agenția oficială de știri a țării, Belta.
Makei era în funcție de 10 ani și era un susținător al retoricii Kremlinului de justificare a invadării Ucrainei, pentru care Rusia a folosit, de altfel, teritoriul Belarusului. El urma să se întâlnească luni cu omologul său rus, Serghei Lavrov.
Vladimir Makei a participat săptămâna aceasta, la Erevan, în Armenia, la o conferință a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) din care fac parte Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia și Tadjikistan.
Înaintea alegerilor prezidențiale și a protestelor masive care le-au urmat în 2020, Makei încuraja îmbunătățirea relațiilor Occidentul și a criticat Kremlinul, precizează Reuters. Imediat după începerea protestelor și-a schimbat atitudinea și a pretins că acestea erau puse la cale de „agenți ai Occidentului”.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei a scris pe Telegram: „Suntem șocați” și a precizat că vor urma condoleanțe oficiale.
Schimb de prizonieri
Publicația Nexta transmite pe Twitter că 12 ucraineni „s-au întors din captivitate”, inclusiv trei civili, care erau dați dispăruți.
Ucraina a returnat Rusiei nouă prizonieri.