Lituania a ratificat aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO
Parlamentul lituanian a ratificat miercuri aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO, informează euractiv.com.
Forul legislativ de la Vilnius a adoptat ratificarea Protocolului privind aderarea Finlandei cu 111 voturi şi documentul similar pentru Suedia cu 112 voturi.
Ulterior în cursul zilei de miercuri, preşedintele Gitanas Nauseda a promulgat cele două acte normative, încheind astfel procedura de ratificare din partea Lituaniei.
Potrivit lui Nauseda, aderarea Finlandei şi a Suediei la organizaţia euro-atlantică reprezintă un pas semnificativ în direcţia consolidării securităţii în regiunea Mării Baltice şi în flancul estic al NATO.
'„Este atât o decizie istorică, cât şi o oportunitate istorică pentru NATO de a deveni o alianţă mai puternică şi mai robustă. Finlanda şi Suedia aparţin familiei naţiunilor baltice şi nordice şi sunt bucuros că acum cooperarea noastră în domeniul securităţii va trece la un nou nivel'', a adăugat şeful statului lituanian.
La Summitul NATO de la Madrid, din 28-30 iunie, Finlanda şi Suedia au fost invitate să devină membre ale NATO, după ce în 18 mai cele două ţări au prezentat cererea oficială de aderare la organizaţie. Semnarea protocoalelor de aderare a celor două ţări nordice de către cele 30 de state membre NATO a avut loc la Bruxelles în 5 iulie.
Ministerul britanic al Apărării: Armata rusă încearcă să cucerească cea mai mare centrală electrică din Ucraina
Ministerul britanic al Apărării arată că forțele ruse și separatiste continuă să încerce atacuri la scară mică de-a lungul liniei frontului Donbas.
Forțele ruse se apropie probabil de a doua cea mai mare centrală electrică din Ucraina, la Vuhlehirska, la 50 km nord-est de orașul Donețk.
Rusia are ca prioritate capturarea infrastructurii naționale critice, cum ar fi centralele electrice, se mai arată în analiza britanicilor.
Mai multe persoane rănite și două ucise într-un atac rusesc asupra Harcovului
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte nouăsprezece au fost rănite, printre care şi un copil, într-un atac asupra Harkovului, a declarat şeful administraţiei militare regionale Oleg Siniehubov, scrie The Guardian.
Siniehubov a postat pe contul de Telegram că printre răniţi se numără un copil şi că patru persoane „sunt în stare gravă”.
„Inamicul rus atacă exclusiv străzile oraşului, pavilioanele comerciale şi infrastructura rezidenţială. A fost atacată o clădire rezidenţială în care se afla un cabinet stomatologic privat. În incintă nu se aflau oameni. Locuitorii din Harkov sunt rugaţi să fie extrem de vigilenţi, inamicul trage haotic şi brutal în oraş”, a mai precizat guvernatorul regional.
Ministrul turc de externe anunță o întâlnire cu Finlanda și Suedia în august
Oficiali din Turcia, Finlanda şi Suedia se vor întâlni în luna august pentru a evalua progresele înregistrate în privinţa îndeplinirii cererilor Ankarei de combatere a terorismului din partea ţărilor nordice referitoare la ridicarea dreptului de veto al Turciei asupra candidaturii Helsinkiului şi Stockholmului la NATO, a declarat, joi, ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu, relatează Reuters.
Şeful diplomaţiei turce a declarat pentru televiziunea de stat TRT Haber că întâlnirea va fi prima dintr-un comitet de monitorizare format în baza unui acord semnat de cele trei ţări luna trecută.
El a repetat că Turcia va bloca aderarea ţărilor nordice dacă acestea nu îşi respectă promisiunile.