Linkuri accesibilitate

„Mă bulversarăți” – cum au primit primarii vestea reformei administrative a lui Ilie Bolojan

La Drobeta-Turnu Severin, primăria are mai puțini salariați decât ar trebui să aibă deci nu va face disponibilizări. Dar are mai mulți polițiști locali.
La Drobeta-Turnu Severin, primăria are mai puțini salariați decât ar trebui să aibă deci nu va face disponibilizări. Dar are mai mulți polițiști locali.

Dacă mergi dinspre Calafat spre Craiova, când se deschide după dealuri panorama orașului, înseamnă că ai ajuns la Podari.

Vei afla cu siguranță numele comunei, pentru că e scris mare, pe o culme, în stilul „Hollywood”.

Comună mare, cu peste 7.000 de locuitori, Podariul e aproape lipit de muncipiul Craiova.

Comuna Podari, din județul Dolj, are peste 7.000 de locuitori și un semn à la Hollywood.
Comuna Podari, din județul Dolj, are peste 7.000 de locuitori și un semn à la Hollywood.

La primărie sunt 30 de angajați, care, după spusele primarului, sunt majoritatea unici pe postul lor și foarte ocupați.

Că vor trebui să rămână doar 25, edilul a aflat de la Europa Liberă. Nu a apucat să calculeze după apariția Ordonanței de Urgență care își propune să facă reformă administrativă.

„La autoritățile administrației publice locale se prevede un mecanism de reducere cu 30% a numărului de personal din aparatul de lucru al consiliului județean sau al primarului, cu o frână de 20% posturi ocupate și care, din simulările noastre, generează la nivel național o reducere de 10% a posturilor ocupate - mai exact, 12.794 de posturi”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, la finalul ședinței de guvern de pe 24 februarie.

„Mă bulversarăți cu vestea asta”, spune primarul Aurel Gheorghiță (Partidul Social Democrat – PSD). „Abia ne descurcăm așa, dar să mai și dăm oameni afară”, spune el.

De la primăria Podari au tot plecat oameni, afirmă edilul aflat acum la al doilea mandat. Unii s-au pensionat, alții și-au schimbat locul de muncă. N-a mai angajat pe nimeni în locul lor.

Aurel Gheorghiță este primarul comunei Podari din județul Dolj.
Aurel Gheorghiță este primarul comunei Podari din județul Dolj.

„N-avem femeie de serviciu. La urbanism este o singură persoană. Pe cine să dau afară? La contabilitate, într-adevăr, sunt trei angajați, dar și acolo este volum mare de muncă. Suntem comună mare. La taxe și impozite am trei persoane și, dacă este coadă, își prelungesc programul până când se termină, nu pleacă pur și simplu”, spune Aurel Gheorghiță.

În opinia edilului de la Podari, reforma nu trebuia să înceapă în teritoriu. Ci la centru.

„Reforma asta o să facă mai mult rău decât bine. Trebuiau să-și facă curat întâi la ei acolo. Sunt agenții guvernamentale, sunt multe chestii care puteau să restructureze acolo fără să aibă nicio problemă. Vă spun sincer că nu știu pe cine să mai dau afară”, spune Gheorghiță.

Dacă la Podari, o comună din Dolj, reforma înseamnă că din primărie trebuie să plece cinci oameni, lucrurile arată mult mai rău în alte localități din țară.

Europa Liberă a făcut o simulare a efectelor pe care le va avea aplicarea Ordonanței de Urgență adoptată de Guvern pe 24 februarie, prin care se va face reforma administrativă – simularea e făcută pe baza datelor publicate în august 2025 de Executiv.

Primăria sectorului 2 va pierde peste 200 de angajați

Sectorul 2 al Capitalei este al treilea ca mărime, dintre cele șase, după numărul de locuitori: aproape 360.000. Are, însă, cei mai mulți angajați în primărie: 1.250.

„Suntem o primărie centralizată și fără companii în subordine, singura din București, și cred că singura și la nivel național, pentru că toate municipiile reședință de județ au astfel de instituții”, explică Rareș Hopincă (PSD), primarul sectorului 2, de ce instituția pe care o conduce are atât de mulți angajați.

Rareș Hopincă este primarul sectorul 2 al Capitalei.
Rareș Hopincă este primarul sectorul 2 al Capitalei.

„Suntem puțin defavorizați din punctul acesta de vedere”, adaugă el.

Hopincă afirmă că primăria a trecut deja printr-o reorganizare, în 2025: „Am desființat trei instituții locale: Poliția Locală, Administrarea Domeniului Public și Direcția de Taxe și Impozite. Le-am integrat în primărie”.

După aplicarea noii Ordonanțe de reformă administrativă, la Primăria Sector 2 ar trebui să rămână doar 1.011 angajați. Ceea ce înseamnă cu 219 mai puțin decât acum.

„Trebuie să ne reorganizăm. Vom vedea cum vom reuși să scădem numărul de angajați în cel mai echitabil mod cu putință”, spune primarul sectorului 2.

Probabil că acolo unde vor exista reduceri de posturi vor fi organizate concursuri transparente, explică el: „Nu sunt de acord să scad salariile tuturor, indiferent de performanță. Ca în orice organizație, avem colegi mai performanți și alții care mai au de învățat. Nu mi s-ar părea corect să fie afectați toți la fel”.

Rareș Hopincă ia în calcul externalizarea unor servicii. De exemplu, la spații verzi sunt 150 de muncitori, iar activitatea lor ar putea fi făcută de o firmă, pe baza unui contract. „Probabil se va ajunge la externalizarea unor astfel de servicii, astfel încât să nu mai plătim salarii, ci să plătim serviciile prestate”, adaugă el.

O altă soluție este înființarea unor companii ale primăriei care să preia o parte dintre angajați. Adică modul în care alte primării ocolesc legea.

„Pentru zona de reparații și intervenții avem pe ordinea de zi, la viitoarea ședință de Consiliul Local, înființarea unei companii care să preia o parte dintre muncitori”, spune Rareș Hopincă.

„Legea nu este negociabilă și nu ne vom da înapoi de la a lua măsurile care se impun”, mai spune el.

Primăria Severin are angajați mai puțini decât ar trebui, dar polițiști locali mai mulți

În alt colț de țară, un primar are altă problemă. La Drobeta-Turnu Severin, primăria are în acest moment 284 de posturi vacante. După reorganizare, ar trebui să dispară 218 posturi. Teoretic, mai poate angaja.

Problema este că, după aplicarea noii Ordonanțe, numărul de polițiști locali ar trebui să scadă cu 17.

Iar primarul Marius Screciu (PSD) se gândește la o soluție pentru a-i păstra.

„Nu mai putem angaja pe locurile vacante – ne gândim să luăm o decizie în sensul în care am putea să luăm din posturile care ne rămân la primărie și să le dăm la poliția locală”, explică el, pentru Europa Liberă.

Marius Screciu este primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, din județul Mehedinți.
Marius Screciu este primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, din județul Mehedinți.

„Legea îți permite să jonglezi cumva cu locurile dacă ai mai multe la primărie, le reduci de acolo și rămâi cu ele la poliția locală, vorbesc de cele vacante.”

„Eu sunt de acord cu aceste reduceri, adică era timpul și cazul să le facă”, mai spune el.

Orașul are o populație de aproximativ 80.000 de locuitori.

Ce presupune reforma administrativă aprobată de Guvern

După lungi negocieri în coaliția de guvernare, care au întârziat cu luni de zile reforma administrativă și tăierea cheltuielilor statului, de Dragobete, partidele la guvernare au bătut palma. Iar Ordonanța care presupune economii în aparatul bugetar a trecut de ședința de Guvern.

„Reforma în administrație este una foarte importantă, pentru că vine și rezolvă câteva aspecte importante care țin de administrația atât de cea locală, cât și de cea centrală”, a spus premierul Ilie Bolojan, la finalul ședinței de Guvern din 24 februarie.

„În primul rând, face cele două administrații mai eficiente, propunând audituri de personal și reducerea cheltuielilor acolo unde se constată că sunt nejustificate, ceea ce va face să avem o administrație atât locală, cât și centrală mai eficientă în anii următori, reducând bazele de cheltuieli ale administrației din România”, a adăugat prim-ministrul.

Premierul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, prezintă pachetul II de măsuri de reducere a deficitului. 18 iulie 2025
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, prezintă pachetul II de măsuri de reducere a deficitului. 18 iulie 2025

Iar dacă impactul imediat al Ordonanței e unul în administrația locală, premierul a promis că se vor schimba lucruri și în administrația centrală.

„Pentru administrația centrală se vor aplica măsurile care țin de auditarea cheltuielilor de personal, de reducerea acestora, acolo unde este cazul, și de măsuri care țin de creșterea vârstei de pensionare în sectoarele de activitate care țin de ordine publică și siguranța națională”, a mai spus Bolojan.

De asemenea, în administrația centrală se vor mai aplica „măsuri de creștere a eficienței în domeniul sănătății, în domeniul culturii, în așa fel încât și în aceste sectoare să avem rezultate mai bune și servicii mai bune pentru cetățeni”, a explicat Ilie Bolojan.

Guvernul a calculat și care va fi impactul măsurilor aprobate în Ordonanță:

  • 45.698 de posturi vor dispărea cu totul din aparatul bugetar;
  • vor fi reduse 12.794 de posturi ocupate;
  • vor fi reduse 26.802 posturi vacante;
  • vor fi eliminate 6.102 posturi - ale consilierilor personali ai celor aleși în funcții de demnitate la nivel local;
  • 168 de posturi din prefecturi vor fi eliminate;
  • 192 de posturi consilieri la nivel central vor dispărea
  • 609 posturi vor fi deființate de la polițiile locale, în urma modificării normei de reprezentare de la un polițist local la 1.000 de locuitori la unul la 1.200 de locuitori.


731 de primării nu vor fi afectate

Potrivit Guvernului, impactul financiar va fi de 1,6 miliarde de lei în 2026 și de 3 miliarde de lei din 2027.

„Pe baza datelor pe care le-am cules prin instituțiile prefectului, există 731 de unități administrativ-teritoriale care nu vor fi afectate de reducerile de posturi ocupate, ceea ce înseamnă că sunt cel puțin atâtea Unități Administrativ Teritoriale (UAT), cel puțin o pătrime din UAT-uri care și-au gestionat în mod corect, echilibrat, eficient resursa umană și nu necesită să reducă posturile ocupate”, a spus Cseke Atilla, ministrul Dezvoltării, după ședința Executivului în care a fost aprobată Ordonanța de Urgență.

Actul normativ permite ca, în 2026, UAT-urile să nu facă concedieri, dar să scadă cheltuielile cu personaull. De la 1 ianuarie 2027, însă, reducerile de personal sunt obligatorii.

Ministrul Dezvoltării a dat și soluții pentru primăriile care vor trebui să desființeze posturi esențiale.

„Două comune alăturate sau apropiate una de cealaltă să poată să aibă specialiști cu câte jumătate de normă pe domeniul de urbanism, pe achiziții publice, pe orice alt domeniu, astfel încât să asigurăm servicii publice în cât mai multe unități administrativ-teritoriale”, a explicat el.

2.584 din cele 3.228 de autorități locale nu își pot acoperi cheltuielile de personal din bugetul propriu, a spus ministrul Dezvoltării.

Pentru aceste autorități „se va propune printr-un act normativ cu putere de lege, în 60 de zile, intrarea în vigoare a unei grile de salarizare, care va fi în vigoare, evident, până la noua lege a salarizării unitare, care va prevedea, la fel, grile”, a adăugat el.

Un alt act normativ promis de executiv care va urma este cel care va da „posibilitatea externalizării încasării creanțelor bugetare și fiscale locale de către autoritățile locale”, și care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG