„Am stat câțiva ani cu toții într-o locuință cu o singură cameră și reușisem să cumpărăm un apartament mai mare, în Odesa. L-am amenajat complet, dar, la niciun an, a trebuit să îl abandonăm și să fugim din calea războiului”, povestește Yevgen Glazunov, „Jenya” (40 de ani), soț și tată a patru copii. Cei mici au vârste între 4 și 9 ani.
Sunt cu toții în România, la Cluj-Napoca, din martie. După perioada de acomodare, copiii au început să se simtă ca acasă. Cei doi mai mici au mers la grădiniță și continuă să o facă, iar cei mai mari au participat la cursurile organizate de o școală privată.
Noul an școlar va începe și va continua pentru familia Glazunov în România.
„A avea mulți copii e un vis împlinit și ei sunt o prioritate pentru mine. S-au adaptat foarte bine, sunt fericiți aici. Dacă aș fi fost militar, aș fi fost obligat să îmi apăr țara, cu arma în mână; altfel, am considerat că e cel mai important să îmi țin familia la loc sigur, lucru protejat și de stat - având patru copii, am venit absolut legal”, spune Jenya.
Admite că șederea poate depinde de situația din Ucraina, dar nu e o variantă pe termen scurt și nici măcar mediu.
„Războiul nu pare să se termine prea curând. Și când se va termina, economia nu își va reveni dintr-o dată. În primul rând nu am fi în siguranță, astfel că am ales cel mai sigur și confortabil loc pentru noi. Orașul este liniștit, are destule spații verzi și un trafic mai puțin sufocant decât în Odesa, unde făceam câte două ore înspre și de la lucru”.
Prioritar a devenit să își poată reclădi cariera și a-și găsi un job, pentru a susține cheltuielile familiei.
Jenya este inginer constructor, absolvent și de Arhitectură, are experiență solidă în project management-ul de șantier. Vorbește fluent engleză, dar în munca de șantier nu este neapărat suficient.
„Poziția mea, project manager în construcții, necesită limba română, pentru că prima cerință e să comunici. Mulți români cunosc engleza, dar nu toți, astfel că româna și e o barieră lingvistică. Am o ofertă bună acum, pe partea de schițe tehnice. E un salariu acceptabil ca pornire, după care, în aproximativ 3 luni, suma poate să crească”, explică el.
„Am început să vând din echipamente!”
Pentru a-și lărgi posibilitățile de angajare a depus CV-uri și în București. Până la concretizarea unei oferte, Jenya mărturisește că a recurs la variante mai degrabă extreme. A început să vândă, la sub-preț echipamente de construcții pe care le deținea în Ucraina.
„Atunci când am venit în România aveam destul de puține economii și am încercat să vând o parte din echipamentele din Ucraina, la preț destul de mic, dar asta ne-a oferit o anumită stabilitate”, povestește el.
A început astfel să renunțe la bunuri specifice domeniului construcțiilor, cumpărate sau concepute de el pentru închiriere în Ucraina.
Din fericire, ajutorul pe care îl primesc din partea statului pentru hrană, de 20 de lei pe zi, dar și sprijin cu haine și bunuri din partea unor ONG-uri, acoperă nevoie de bază.
„Într-o lună se strâng circa 730 de euro, nu ne acoperă toate cheltuielile, dar acoperă în întregime mâncarea și e un ajutor uriaș”.
Faptul că proprietarul casei în care locuiesc și care și-a oferit benevol imobilul, beneficiază acum de subvenția de cazare, de 50 de lei / persoană îi ajută să nu simtă că împovărează sau încurcă pe cineva.
„Cel mai greu pentru mine a fost să nu muncesc. Șapte zile din șapte caut modalități de a câștiga bani, pentru că altfel se ajunge la un cerc vicios”, spune Jenya.
„Am avut în schimb mai mult timp pentru copii; ne-am făcut abonament inclusiv la bazin, unde copiii au putut intra gratuit alături de noi (de el și de soție, n.red.). Am încercat să profit de această perioadă pentru a petrece mai mult timp cu ei. Începe imediat anul școlar și atunci voi putea să mă concentrez mai bine și pe ce înseamnă muncă”.
Se pregătește să deschidă un mic SRL de închirieri de echipamente de construcții și să își reia astfel activitatea antreprenorială pe care o desfășura din Ucraina, pe lângă locul de muncă.
Situația în Ucraina nu va fi rezolvată rapid, pare nu război pe termen lung. Dacă va fi câștigat, problemele nu vor dispărea dintr-o dată, Rusia nu va renunța la obiectivele legate de Ucraina și dacă nu ar mai conduce Putin, spune Jenya.
Vasilii a ajuns cu soția gravidă în România, acum e antreprenor
Venit în România încă din prima zi a invaziei ruse, 28 februarie, Vasilii Mihalko (26 de ani) a deschis în urmă cu două luni la Cluj un serviciu de livrări de mâncare tradițională ucraineană. Are trei angajați din rândul refugiaților ucraineni.
Este de loc din Slatina, localitate pe teritoriul Ucrainei de azi - parte a Maramureșului istoric și a României, inițial - aproape lipită de granița de azi, de la Sighetu Marmației. De altfel, vorbește fluent română, la fel ca majoritatea locuitorilor de acolo.
A intrat în România cu doar câteva ore înainte să intre în vigoare legea marțială prin care bărbații sub 60 de ani, cu excepția celor cu mai mult de doi copii sau cu afecțiuni medicale dovedite, nu puteau părăsi țara.
„Nu știam ce va aduce războiul și nu îmi puteam permite ca soția și copilul să fie în pericol, nici nu o puteam lăsa singură să plece. Eu nu am făcut armata, care nu e obligatorie la noi și cred că pur și simplu nu aș fi știut ce am de făcut în luptă”, spune el.
Cozile interminabile și adevărata criză a refugiaților ucraineni, cuplată cu experiența în livrări pe care o avea de acasă - părinții săi dețineau o astfel de firmă - dar și nevoia de a-și găsi un rost, l-au făcut să ia în serios ideea unei mici afaceri.
„E foarte stresant să vezi că timpul trece și realizezi că nu ai o ocupație”, punctează tânărul.
„Mi-am dat seama că oamenii aceștia, care au venit pur și simplu pe fugă în România vor avea nevoie de sprijin, iar oricât ai fi de ajutat, la un moment dat tot ai nevoie să te poți întreține. Împreună cu un prieten contabil, care a studiat în România, am început să căutăm un spațiu unde să putem deschide un restaurant cu delivery, unde să oferim și câteva joburi pentru refugiați”, detaliază Vasile, cum îi place să i se spună.
Cei doi au preluat o firmă tot cu profil alimentar din Cluj și au dat drumul afacerii. Aici lucrează acum 3 refugiați.
„Ne-am axat pe preparate populare în Ucraina, de tip colțunași sau ravioli, cu diferite umpluturi; sunt mâncăruri pe care nu există ucrainean să nu le știe. Totuși, deși ne așteptam ca aceștia să fie principalii clienți, de fapt 90% dintre cei care comandă sunt români”.
Vasile spune că prioritară este acum dezvoltarea afacerii, astfel că își vede viitorul aici, mai ales că membrii ai comunității stabilite în Cluj vor avea nevoie de locuri de muncă. Scopurile sunt însă și mai îndrăznețe.
„Am vrea ca din profit, o mare parte să o direcționăm spre refacerea de case din zonele cele mai afectate de război. Sigur că vor fi programe ale Guvernului, dar la cât sunt de distruse unele zone, va fi nevoie de implicarea fiecăruia”, spune Vasily.
Voluntară pentru co-naționali
La 29 de ani, Kseniia Shyriaieva este un soi de „argint viu” pentru o parte a comunității ucrainene din Cluj, de altfel dispersate în întreg orașul și în zona metropolitantă. Potrivit ei, în jur de 3.000 de persoane locuiesc aici.
Ajunsă în martie la Cluj, din Dnipro, alături de mama și de nepoțelul ei, a devenit voluntar la Institutul Român pentru Pace (PATRIR) și s-a implicat în organizarea mai multor activități destinate refugiaților, de la un târg culinar în care femeile ucrainene au fost provocate să gătească, la proiecte educaționale.
De altfel, muncește de zor la organizarea activităților educaționale pentru copiii ucraineni începând din toamnă.
„Suntem în tratative cu o școală privată pentru a ne pune la dispoziție un spațiu al lor și între timp încerc să identific cadrele didactice ucrainene care vor putea preda. Sunt aproape 200 de copii cu vârste între 6 și 14 ani ai căror părinți vor să participe, copiii vor face școala online și vor fi ajutați de profesori”, explică ea.
Are și o motivație personală în acest demers, nepoțelul de 8 ani urmând să fie integrat și el în aceste activități.
În condițiile în care războiul va mai continua, iar proiectele școlare se vor concretiza viitorul îi este legat de România.
Aici și-a descoperit o vocație pentru activitatea ONG-istică, dar mărturisește că inima îi este total legată de Ucraina. De altfel, activitatea, care se extinde dincolo de programul obișnuit, îi este dedicată în întregime ucrainenilor din oraș.
„Cam 85% din cei care sunt aici vor să se întoarcă acasă de îndată ce războiul se încheie. Vor rămâne mai mult cei care nu mai au la ce sau la cine să se întoarce. De aceea vrem în primul rând un spațiu unde să putem lucra cu copiii, nu să îi integrăm în școlile românești, pentru că mamele vor cu prima ocazie să se întoarcă”.
De altfel, Kseniia tocmai revine din orașul natal Dnipro, unde a fost plecată pentru o săptămână, pentru a se întâlni cu rudele și cu toți cei apropiați.
„Se simte războiul în aer, sunt foarte mulți oameni veniți din zonele cele mai afectate, Mariupol, Harkov, Nikolaiev”, punctează ea.
Până să ajungă înapoi acasă, vrea să facă viața ucrainenilor din oraș mai ușoară.
Soțul mi-a zis: „nici gând să ne întoarcem deocamdată!”
Yuliia Thomshiivska (30 de ani) este în România cu cei doi copii, ambii cu vârste sub 10 ani. A venit din Sumî, oraș cu aproximativ 200.000 de locuitori, din nord-estul Ucrainei.
A ajuns în România prin vama Sighet, împreună cu sora sa, care în 15 martie avea să nască un al doilea copil.
„Cred că a fost unul din primii copii ai refugiaților, născuți în România. Am stat cam o lună la Sighet, după care ne-am dat seama că e nevoie să mergem într-un oraș mai mare, așa am ajuns la Cluj”.
Acum stau împreună în Baciu, comună de lângă Cluj-Napoca.
Se pregătește să îl înscrie pe băiatul cel mare la o școală românească.
„Soțul meu este militar, luptă acolo și mi-a zis foarte clar să nu ne întoarcem, până războiul nu se termină. Vom sta aici, copiii s-au adaptat, locuim în chirie, dar ne descurcăm, în special cu sprijinul lui”, spune tânăra mamă, în așteptarea copiilor care tocmai participă la activități organizate pentru copiii ucraineni la o filială a Bibliotecii Județene din Cluj.
„Îmi vine să mă întorc și să trăiesc cu situația așa cum e, doar că nu va fi bine pentru copil!”
La același curs, Anna este parte activă în îndrumarea copiilor care învață să deseneze lucruri elementare pe calculator. Este doar una din activitățile pe care le organizează biblioteca clujeană direct sau cu sprijinul organizației JCI România.
De altfel, instituția a organizat până acum module de 40-60 de ore de cursuri de română pentru persoane adulte, pentru a le ușura integrarea și găsirea unui loc de muncă.
În lipsa momentană a traducătorului obișnuit la cursul destinat copiilor, Anna ajută instructoarele să comunice cu copiii, între care e și băiețelul ei de 9 ani.
Este una dintre persoanele care s-ar întoarce imediat acasă, dacă situația se calmează. A și avut o astfel de tentativă, eșuată în cele din urmă.
„Am stat vreo 2 săptămâni, dar chiar atunci fuseseră noi bombardamente și am dormit la un moment dat pe un tunel de refugiu. Am zis că nu pot să îl expun pe băiat la asta și ne-am întors în România”.
„Pe de altă parte e greu, soțul e acolo, mă gândesc uneori să ne întoarcem acasă pur și simplu și să trăim cu situația asta. Pentru mine ar fi suportabil, dar nu și pentru copil”, conchide ea.
Zeci de mii de ucraineni, stabiliți în România
Peste 80.000 de cetățeni ucraineni locuiesc momentan în România, conform datelor disponibile în acest moment.
Cifra este greu de stabilit cu exactitate, inclusiv pentru că unii decid să părăsească România, iar alții continuă să intre, au precizat reprezentanții Poliției Române de Frontieră pentru Europa Liberă.
În ultim săptămână, au intrat în România în medie aproximativ 12.500 de cetățeni ucraineni într-un interval de 24 de ore. Mulți se îndreaptă însă spre alte țări din vestul Europei.
Din 10 februarie până în prezent au intrat în România aproape 1,9 milioane de cetățeni ucraineni. Potrivit Poliției de Frontieră, sunt numeroase cazurile în care aceștia au mers în țara natală, chiar de mai multe ori, după care au revenit în România, astfel că intrările lor sunt cumulate de fiecare dată în cifra totală.
Peste 4.000 de refugiați s-au angajat în România, de la invadarea Ucrainei
Aproape 4.300 de cetățeni ucraineni s-au angajat în România, după declanșarea invaziei rusești din Ucraina, potrivit datelor transmise de ministrul Muncii, Marius Budăi, agenției Agerpres.
Dintre aceștia, cei mai mulți lucrează în industria prelucrătoare, construcții, HoReCa și comerț.
Potrivit datelor furnizate de Serviciul Român de Imigrări Europei Libere, până în prezent peste 4.300 de ucraineni au depus cereri de azil.
Cei mai mulți, aproape 5.500, au optat însă pentru obținerea protecției temporare, măsură prevăzută de o Directivă europeană din martie 2022, activă între 1 și 3 ani. Obținerea protecției temporară oferă accesul la diferite servicii și drepturi aferente țărilor UE.
În cazul angajaților, aceștia nu necesită o formă de protecție, dreptul de ședere temporară de 90 de zile putând fi prelungit cu perioade de câte un an, în baza contractului de muncă.
