Ideea a fost a lui Dominic Fritz, candidatul desemnat de USR Timiș pentru primărie, iar numeroși voluntari au lucrat să pună cap la cap nume, adrese, liste. La ce ajută un astfel de proiect? La resuscitarea sentimentului de comunitate, la așezarea împreună a oamenilor orașului pentru ca unirea să nu rămână numai un prilej de festivități oficiale, necesare și ele. Participanții nu sunt membri de partid decât în câteva cazuri, sunt cetățeni obișnuiți ai orașului cuceriți de ideea de a fi împreună cu prieteni noi și de a difuza pe Facebook și Instagram experimentul și experiența personală folosind hash-tag #TimișoaraLaMasă, #Împreună2020.
Ora 13. De câteva minute am intrat în apartamentul Iosefinei Tudor, de la etajul 8 al unui bloc situat pe un bulevard din Timișoara. Am ajuns greu, bulevardele sunt încă blocate de afluxul de mașini militare care au participat la paradă, dar și de coloane de oameni care pleacă de la festivități. E 1 Decembrie cu un aer proaspăt de iarnă, dar cu mult soare, ca niciodată.
Pentru timișoreni 2019 este anul Centenarului, așadar soarele este un dar sărbătoresc. Iosefina, secondată de Eduard, fiul ei de „patru ani și jumătate și șapte luni” cum ni s-a prezentat și de bunica, așteaptă cinci oaspeți din care cunoaște doar unul, pe Mona, o pictoriță. Pe ceilalți îi va vedea peste câteva minute, când vor sosi la masa pregătită pentru ei.
Proiectul inițial își propunea numărul simbolic de 101 gazde și peste 500 de participanți. A ieșit la jumătate, ceea ce e o performanță în Banat, unde un necunoscut nu este invitat la masă fără a trece peste prudența examinatoare a bănățenilor.
De data aceasta e altfel. Iosefina, expert în comunicare și PR, ne spune că întotdeauna i-a plăcut să invite prieteni la masă, așadar proiectul i-a venit ca o mănușă.
Pe masă deja expuse câteva bunătăți din cele multe pregătite împreună cu mama ei. Nu lipsește „zupa” de găină, o tradiție de duminică la tot bănățeanul. O panglică tricoloră decorează discret mănunchiul de tacâmuri.
La ușă sună Roxana, o filoloagă care lucrează ca traducător de limbă franceză și engleză. N-a venit cu mâna goală, ci cu o sticlă de vin și niște pitici pentru băiețel.
O descos puțin: „Eu am avut cel puțin două motive să fac acest pas, deși cu un pic de emoție. Sunt oarecum introvertită și m-am gândit să fac acest exercițiu. Al doilea este că e ceva unic, n-am mai auzit să se fi făcut întâlniri așa faine, așa că m-am decis să mă înscriu”.
Sosește și Rebeca, absolventă de psihologie, care lucrează ca organizator de evenimente. Și ea a venit cu daruri.
E timidă, dar se intergrează repede. Casa Iosefinei e luminoasă, cu o priveliște frumoasă pe deasupra orașului.
Rebeca examinează biblioteca și se uită la tablourile moderne, de bun gust, ale livingului.
Dar e momentul așezării la masă. Va veni mai târziu și cuplul Popescu.
„Produse românești”, precizează gazda. Și, bineînțeles, bio! Atmosfera s-a destins, mica stânjeneală de la început a dispărut. Poftă bună!
Ora 18 fix. Cu punctualitate nemțească sună la ușa familiei ing. Rodica și Cornel Militaru studentul la Arhitectură Răzvan. Recunoaște că e membru Plus și așa a aflat de inițiativa confraților. I s-a părut o idee simpatică. Și-ar fi convins și părinții să fie ei gazde, dar locuința e atât de mică încât abia încap de sărbători șase persoane la masă. I-a rămas să fie el musafir la doamna Rodica.
La ușa casei, unde e arborat tricolorul, ajung Peter și Oana, un cuplu de tineri care lucrează în corporații, primul ca inginer constructor, iar tânăra doamnă în consultanță pe comunicare. Ei au aflat de la colegi de serviciu că se întâmplă așa ceva și au aplicat pe site. Odată cu ei a sosit și Mihaela, medic dermatolog, cu un dar. Ea a fost atrasă în joc pe rețelele sociale.
Doamna Rodica mărturisește că a avut rețineri la început, da soțul ei a fost entuziasmat din start. Îl întreb ce l-a entuziasmat. Domnul Cornel se eschivează cu o glumă: „Că o pun pe nevastă la treabă!”. Adevărul este că au fost bucuroși să împartă cu alții cârnații și untura de gâscă făcute de ei în casă, să cunoască lume nouă. Întreb dacă, după cina aceasta se vor mai întâlni. „Sigur da!”, răspund în cor. Oana, în curând mămică, are multe de povestit cu doamna doctor.
Ora 18.45. Acasă la Adina și Paul, într-un bloc de patru etaje, masa e în toi, dar încă nu s-a prezentat surpriza serii preparată de Paul. În jurul mesei oameni de vârste diferite: July și Alexandru zis Tuki sunt doi unguri îndrăgostiți de mulți ani de orașul lor. Ei ar vrea ca Timișoara să fie cum a mai fost. Adică? „Civilizată, rațională, cu mult respect pentru caracterul ei multietnic”, explică cei doi.
Corina și Cătălin s-au asociat proiectului pentru a mai ieși din rutină și din izolare. Au un copil mic și îndatoririle de părinte i-au cam ținut în casă. Pentru că gazda e membru USR se vorbește mult despre șansele candidatului lor la primărie. Adina, lector universitar, a văzut că în societate s-a instalat precauția și suspiciunea. „Văd asta și la școala fetiței mele și nu e bine, e ca o boală”.
Un experiment ca acesta e bun pentru normalizarea relațiilor dintre oameni. Din bucătărie sosește friptura de berbecuț, surpriza serii. Apar deîndată și juniorii casei, Paula-12 ani și Mihai-4 ani. Arunc o ipoteză diferită, după observația că toți cei pe care i-am întâlnit azi în proiect sunt titrați: „Ce făceați dacă la ușă venea ca oaspete un om al străzii?”. „Ne descurcam, îl primeam”, a fost răspunsul Adinei, completată de Paul: „Avem haine de dat, așa că era binevenit”.
Entuziasmul acestei uniri intime, între oameni obișnuiți, funcționează. La plecare văd pe măsuța din hol un coș cu cadouri din care se întrevede o cartolină încurajatoare cu sloganul „Totul e posibil. Imposibilul cere doar mai mult timp”.
Facebook Forum