Linkuri accesibilitate

Restaurația oamenilor PSD. Printre numiri: nepotul unui fost lider PCR și fiul șefului CJ Vaslui


PSD a stat în Opoziție din noiembrie 2019 până în decembrie 2021, dar nu a pierdut controlul în Parlament până la finalul lui 2020. Oamenii partidului se reîntorc acum în poziții cheie în Guvern sau agenții. Imagine de la Congresul PSD din 2020.
PSD a stat în Opoziție din noiembrie 2019 până în decembrie 2021, dar nu a pierdut controlul în Parlament până la finalul lui 2020. Oamenii partidului se reîntorc acum în poziții cheie în Guvern sau agenții. Imagine de la Congresul PSD din 2020.

Instalarea PSD la putere aduce în prima linie și o serie de nume care au mai ocupat funcții în structura guvernamentală sau în fruntea unor agenții. Numirile se fac pe linie de partid, iar premierul Ciucă nu are drept de veto asupra lor, susțin surse guvernamentale.

PSD, PNL și UDMR nu și-au împărțit doar ministerele, ci și pozițiile din eșaloanele doi și trei. Fiecare formațiune știe ce i-a revenit în administrare și a trecut la instalarea oamenilor de partid în pozițiile cheie.

Procedura a implicat două faze: prima dată, partidele au negociat împărțirea puterii, iar apoi au trecut la instalarea oamenilor în funcție de puterea organizațiilor.

În tot acest proces legat de împărțirea puterii, premierul Ciucă nu poate bloca numirile care vin de la PSD. Principiul meritocrației este întrecut de cel al loialității față de partid și structurile de conducere. Oamenii desemnați nu participă la vreun concurs, ci trebuie să aibă sprijinul președinților de organizații și aprobarea conducerii centrale.

Spre exemplu, în cazul PNL, fiecare organizație a obținut dreptul de a face numiri de secretari de stat, șefi de agenție sau prefecți în funcție de rezultatele obținute la locale și parlamentare.

A „crescut” în sediul PSD

Tudor Buzatu este fiul președintelui Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, care este simultan și președinte al organizației PSD Vaslui. În Guvern a fost prezent și în guvernarea Dăncilă, în poziția de secretar de stat în aparatul de lucru al Anei Birchall. Aceasta ocupa în acel moment funcția de vicepremier, responsabilă pentru parteneriatele strategice.

Plecarea PSD de la putere, în toamna lui 2019, a coincis și cu plecarea lui Tudor Buzatu. Social-democratul revine la Palatul Victoria după aproximativ 26 de luni, de data aceasta ca secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. Conducerea SGG este asigurată de Marian Neacșu, fost membru PSD și Pro România.

„Procedura politică e simplă. Propunerile au fost hotărâte în forurile statutare ale PSD, am fost propus de PSD Vaslui. E o procedură obișnuită. Propunerile locale sunt analizate de conducerea centrală, ni se cer și dosare informative asupra celor propuși”, a declarat Tudor Buzatu pentru Europa Liberă.

Cât de mult influențează că PSD Vaslui e condus de Dumitru Buzatu, tatăl său? Tudor Buzatu susține că face politică de la 18 ani și a „crescut” în sediul PSD.

Am auzit, respirat și mâncat politică. M-am educat pentru asta.
Tudor Buzatu

„Am pus umărul, mi-am dedicat timpul, resursele financiare și cam toată viața acestei organizații. Sunt copilul părinților mei și eu sunt foarte mândru de acest lucru. Am văzut că toată lumea elogiază familia Brătianu, nu că ne-am compara, dar eu în mediul politic am crescut. Am auzit, respirat și mâncat politică. M-am educat pentru asta. Nu m-au luat de undeva și m-au pus într-o funcție, m-au luat dintr-o organizație unde sunt hiperactiv. Dar, da, părinții mei sunt Dumitru Buzatu și Gabriela Crețu (n.r. – senatoare PSD)”, este poziția proaspătului secretar de stat.

Potrivit acestuia, legătura cu colegii l-a propulsat în funcție. Despre noua poziție și rolul său în cadrul SGG, Tudor Buzatu nu știe, în acest moment, prea multe.

El a precizat că luni va primi fișa postului. „Vom prelua din îndatoririle Secretarului General, în principal. Organizarea ședințelor de guvern, implementarea programelor guvernamentale, reprezentare”, a precizat Buzatu, în așteptarea deciziilor lui Marian Neacșu.

Buzatu spune că și pregătirea îl recomandă pentru funcția pe care a primit-o de la partid.

„Am făcut studii administrative și politice la Universitatea București, master la SNSPA, mai fac și dreptul acum. Cred că, cumva, mă încadrez în domeniul administrativ cu educația mea, așa cred eu”, susține Tudor Buzatu.

Consideră că nu mai poate fi catalogat drept un tânăr în politică pentru că se apropie de 40 de ani și adaugă ironic, subliniind că este o glumă: „din păcate, nu îmi pot ucide părinții”.

Spune că nu i-a fost ușor să facă parte dintr-o familie expusă politic.

„Nu pot aștepta să moară părinții ca să fac ceea ce îmi doresc. Probabil, că a contribuit și faptul că sunt copilul părinților mei. Eu spun că într-o măsură mică”, a fost mesajul noului secretar de stat.

Tatăl, Dumitru Buzatu, susține că partidul folosește activiștii în momentul în care vine la guvernare pentru a-i propune pentru diferite funcții.

Dumitru Buzatu (stânga), președintele CJ Vaslui. Imagine din 2020
Dumitru Buzatu (stânga), președintele CJ Vaslui. Imagine din 2020

„Sunt posturi numite. Printre persoanele propuse se numără și Tudor Buzatu, membru al PSD. E un activist de multă vreme, are 37 de ani. Nu înțeleg sensul atâtor intervenții, trebuia să numesc unul de la PNL, USR? Dacă știam, îi făceam rost de un alt tată și nu mai era băiatul meu. Ce să facă dacă are un tată și o mamă care sunt cerți, nu avem dubii”, a declarat președintele PSD.

Liderul organizației din Vaslui spune că toate numirile sunt legale și a contat loialitatea față de partid.

„Conducerea centrală mi-a cerut să fac propuneri de activiști ai PSD pentru a fi numiți în funcție. Tudor Buzatu a făcut față și în guvernul Dăncilă. Noi punem oameni care au mai fost în funcție. Folosim oamenii cu experiență”, spune Dumitru Buzatu.

Este convins că nu va reuși să-i convingă pe toți că numirea fiului său într-o funcție de secretar de stat nu ține de relația tată – fiu.

„Îi îndemn pe toți care resimt aceste frustrări să se înscrie în partide, să se lupte pentru a fi nominalizați”, a afirmat președintele CJ Vaslui.

Noul șef ANPC. Legături cu familia Năstase, nepot de fost lider PCR și declarații anti-secui

Un alt nume care revine într-o funcție importantă este cel al lui Horia Constantinescu, fost și actual președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.

Europa Liberă a încercat să discute cu noul președinte ANPC, dar acesta a refuzat dialogul când i s-a comunicat că o să fie întrebat și despre bunicul său, Miron Constantinescu, fost președinte al Adunării Naționale și fost ministru al Educației în perioada comunistă.

Și în cazul lui Horia Constantinescu, Europa Liberă a încercat să afle cine l-a propus pentru funcția pe care o ocupă.

Constantinescu este cunoscut ca fost partener de afaceri al lui Andrei Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase.

Horia Constantinescu, noul șef ANPC
Horia Constantinescu, noul șef ANPC

Horia Constantinescu s-a numărat, în 2013, printre cei care au protestat în fața Ambasadei Ungariei. Protestul a venit după un incident la o școală din județul Covasna, de ziua Maghiarilor de Pretutindeni, când o elevă a venit la școală cu o bentiță tricoloră.

Invitația la protest a fost lansată chiar pe site-ul clubului Bonton Palace, în care erau implicați Andrei Năstase și Horia Constantinescu.

Ultimul susținea, în 2013, că nu se pot arbora steaguri secuiești în România.

Cariera lui Horia Constantinescu a fost legată apoi de Liviu Dragnea, care l-a susținut să candideze pentru primăria Costinești în 2016. Cei doi au filmat un clip de promovare chiar în Palatul Parlamentului.

La alegerile locale din 2020, Constantinescu și-a dat demisia din PSD și s-a înscris în PPU-SL pentru a candida la Primăria Constanța. El l-a lăudat mereu pe Felix Stroe, președintele PSD Constanța.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

XS
SM
MD
LG