Linkuri accesibilitate

România și alte patru țări au semnat o declarație, la 80 de ani de la Pactul Ribbentrop-Molotov: „Noi ne vom aminti”


Semnarea Pactului „a condamnat jumătate din Europa la decenii de suferinţă”, arată MAE.
Semnarea Pactului „a condamnat jumătate din Europa la decenii de suferinţă”, arată MAE.

România, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia au semnat o declaraţie comună, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop - Molotov, în care se face apel la guvernele ţărilor europene să sprijine moral şi material investigaţiile în curs ce vizează regimurile totalitare.

„Amintind şi comemorând ororile din trecut, avem cunoştinţele şi puterea să îi respingem pe cei care urmăresc să reînvie aceste ideologii sau care doresc să exonereze aceste ideologii de crimele şi de culpabilitatea lor. Memoria victimelor ne determină să promovăm justiţia istorică prin continuarea cercetărilor ştiinţifice şi prin ridicarea nivelului de conştientizare publică asupra moştenirii totalitare pe continentul european”, arată MAE într-un comunicat de presă.

„Victimele abuzurilor totalitare au dreptul să li se facă dreptate. Din nefericire, practica investigării crimelor comise de regimurile totalitare şi aducerea în justiţie a autorilor a fost insuficientă şi inconsecventă în diferite ţări. Facem apel la guvernele tuturor ţărilor europene să ofere atât sprijin moral, cât şi material pentru investigaţiile în curs ce vizează regimurile totalitare. Acţionând într-o manieră concertată, putem combate mai eficace campaniile de dezinformare şi tentativele de manipulare a datelor istorice. Trebuie să construim un front comun împotriva totalitarismului. O poziţie clară şi fermă a comunităţii internaţionale va continua calea către reconciliere”, mai arată în comunicatul MAE.

Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat pe 23 august 1939 între URSS și Germania nazistă, „a condamnat jumătate din Europa la decenii de suferinţă”, arată MAE.

„Pactul a conţinut protocolul secret care a împărţit Europa de Est în sfere de influenţă. De aceea, în această zi, proclamată de Parlamentul European ca Zi Europeană de Comemorare a Victimelor Regimurilor Totalitare, ne amintim de toţi cei ale căror morţi şi vieţi distruse au fost o consecinţă a crimelor comise în numele ideologiei naziste şi a celei staliniste. Durerea şi nedreptatea nu vor cădea în uitare niciodată. Noi ne vom aminti”, se arată în comunicat.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG