Cu frâna trasă. De ce displace autorităților locale includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO

Problemele comunității din Roșia Montană au revenit în actualitate recent, ca urmare a spărturii apărute în barajul unuia dintre lacurile comunei, Tăul Mare.

Situația, în curs de remediere, a apărut de mai puțin de o lună. Cu peste un an în urmă s-a petrecut, în schimb, un eveniment care poate influența destinul Roșiei Montane pe termen lung: includerea pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

În prezent, comuna nu are încă un Plan Urbanistic General (PUG), după anularea în instanţă a celui finanţat de Roşia Montantă Gold Corporation (RMGC) şi nici un plan de management al sitului inclus în patrimoniul universal.

Implicarea autorităţilor post-UNESCO se traduce deocamdată în finanţări lansate de Institutul Naţional al Patrimoniului şi accesate de persoane fizice, biserici sau chiar de Primărie, impulsionate de insistenţele ONG-urilor.

Autorităţile acţionează cu frâna trasă, în condiţiile în care Curtea de Arbitraj Internaţional de la Washington nu a dat încă un verdict în procesul deschis în 2015 de RMGC.

Compania canadiană solicită României despăgubiri de 4,4 miliarde dolari pentru blocarea de către statul român a proiectului minier.

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a declarat de altfel recent, că nu poate spune mai multe despre implicațiile statutului UNESCO, până la soluționarea dosarului la Washington.

Până atunci, Europa Liberă a încercat să vadă la firul ierbii ce efecte a produs sau nu în comunitate includerea Roșiei Montane în lista UNESCO, petrecută în 27 iulie 2021.

Petru Popa (45 de ani), meșter în lemn din Apuseni, este la mare căutare zilele acestea în Roșia Montană și nu numai.

Împreună cu colegii de echipă, în fapt rude de-a ale sale, montează șindrila pe acoperișul fostei școli confesionale romano-catolice din zona centrală a satului.

„Lucrez cu șindrila de vreo 20 de ani, am învățat meseria de la tatăl meu, totul se lucrează manual și foarte greu mai găsesc pe cineva pe care să îl învăț, e nevoie de foarte multă răbdare. Facem și construcții din lemn și avem mult de lucru, încât abia facem față”, povestește bărbatul.

Clădirea de secol XIX la care lucrează, cunoscută între localnici drept Casa Albă, este unul din numeroasele imobile istorice din Roșia Montană finanțate prin programul Timbrul Monumentelor Istorice, al Institutului Național al Patrimoniului.

Zece imobile cu valoare istorică din fosta localitate minieră sunt finanțate cu câte 100.000 de lei (beneficiarul trebuie să contribuie cu o co-finanțare de 10%) pentru lucrări de reparații la acoperișuri și la fațade, prin subprogramul Roșia Montană – patrimoniu mondial în pericol, lansat după includerea peisajului cultural minier de aici pe lista UNESCO.

Alte două clădiri cu valoare istorică, bisericile romano-catolică și cea greco-catolică au obținut între 150.000 - 200.000 de lei pentru intervenții de urgență, în timp ce altele două au finanțări pentru documentațiile tehnice.

Astfel, astăzi sunt mai multe șantiere răspândite în zona centrală a Roșiei Montane, unde muncitori din zonă, coordonați de câte unul sau mai mulți specialiști, lucrează la restaurarea imobilelor.

„E de lucru acum și în zidărie și la tencuieli, eu zic că cine vrea să lucreze găsește în Roșia Montană. Nu doar din minerit te poți dezvolta, dar depinde cum înțelege fiecare să procedeze”, spune domnul Petru.

Pensiune restaurată cu bani de la Patrimoniu

Adrian Petri, IT-ist de profesie, urmaș de roșieni, este unul din cei care crede în viitorul în „cheie” UNESCO al localității.

A transformat în pensiune, în urmă cu mai mulți ani, o parte din impunătoarea casă-monument istoric a bunicilor, în trecut bancă, clinică medicală și cinematograf.

Locuiește mai mult aici decât la oraș și a pus bazele asociației Roșia Montană Community - împreună cu alți colegi de generație cu origini roșiene, dar și de „stranieri” activi de ani buni în comunitate.

Pe lângă lobby-ul pentru UNESCO, organizaţia a demarat mai multe activităţi pentru tinerii din zonă - şcoală de vară, centru media, dar şi o campanie de sprijin a locuitorilor din comună afectaţi de inundaţii vara trecută.

ONG-ul este partener în subprogramul de finanțare demarat de Institutul Patrimoniului după includerea Roșiei Montane în UNESCO, fiind responsabil de partea de promovare a intervențiilor.

Pe lângă întreținerea propriei pensiuni, Adrian cunoaște acum pe de rost stadiul fiecărui șantier, fie că este vorba de o casă particulară, una parohială sau chiar biserică.

„Ar fi nevoie de o implicare mai mare şi din partea autorităţilor locale, în amenajarea drumurilor, canalizare, întreţinerea tăurilor, pentru a le creşte atractivitatea. Noi ne implicăm, dar sunt anumite proiecte cărora trebuie să le dea tonul autorităţile”, spune tânărul.

Spre exemplu, pentru organizarea în premieră a unui festival de teatru și film în centrul comunei, Primăria a ținut în șah asociația, până să ofere autorizația necesară.

Alături de tineri din localitate, organizatorii au marcat, cu pancarte explicative, locurile unde au prins viață trei filme realizate din anii '70-'80: „Nunta de piatră” (1973), distins cu o diplomă de onoare la Cannes, „Duhul aurului” (1974) și „Flăcări pe comori” (1957).

„Povestea Roșiei Montane e cunoscută în special de turiștii români care ajung aici, prea puțin de străini. Inclusiv pe partea de promovare, autoritățile locale și județene ar putea face mai mult”.

În curtea pensiunii sale - a cărei amenajare interioară păstrează o parte din ambianța rurală de altădată, iar terasa spune povestea familiei și a produselor locale - tocmai au sosit, din Alpii germani, Josephine și Tobias, alături de cei doi copii.

Nu auziseră de Roșia Montană până acum.

„Am decis să vizităm România, munții Apuseni, am căutat o pensiune potrivită și pentru copii și așa am ajuns aici. Venim dintr-o stațiune foarte vizitată și căutăm liniște și un mediu cât mai tradițional”, spune tânăra soție și mamă, entuziasmată de relieful variat al țării, în comparație cu Ungaria, pe care tocmai o traversaseră.

La o aruncătură de băț mai jos, în piața centrală a Roșiei Montane, doi tineri lucrează, urcați pe schelă, la refacerea altei fațade de clădire istorică. Unul e chiar din Roșia, celălalt dintr-un sat învecinat.

„Am mai muncit și în construcții, dar nu doar, ci inclusiv în minerit, ne bucurăm că avem de lucru pe partea asta, de restaurări”, spune unul dintre ei.

Pentru oamenii simpli, care nu au neapărat o calificare precisă, efectele UNESCO nu sunt atât de vizibile.

„Eu nu văd efectele UNESCO, poate să dezvolte o mică afacere doar cine are deja resurse, altfel traiul e destul de dificil aici. Nu zic că era bine ce propunea 'Goldul', dar a angajat destul de mulţi oameni şi-au mai făcut unii vechime.

Şi dacă e în alt domeniu decât mineritul, ar fi nevoie de un angajator mai mare, unde să poată lucra mai mulţi oameni”, spune doamna Neli, care trebăluieşte într-o curte celebră, unde în anii '70 era filmat partea a doua a filmului „Nunta de piatră”, cu Mircea Diaconu și Leopoldina Bălănuță.

Imobilul, cumpărat de Gold Coporation, e deocamdată abandonat, cum se întâmplă și cu majoritatea celorlalte clădiri achiziționate de companie în sat.

De la reţea de produse made în Roşia... la restaurări

De aproape zece ani, Tică Darie este unul din cele mai active personaje din Roşia Montană.

Şcolit în Danemarca, a ajuns aici când disputele pe marginea proiectului minier nu erau încă tranşate - nu sunt nici azi, întru totul - şi a pus la cale o mică afacere locală: producţia de şosete şi alte articole groase de lână, confecţionate manual de mai multe femei din Roşia Montană.

Articolele sunt comercializate sub brandul made in Roșia Montană la diverse evenimente, online şi chiar prin intermediul unei tarabe amplasate lângă intrarea în galeriile romane din sat.

„Am deschis anul trecut şi un atelier de croitorie, unde lucrează trei doamne şi am început să producem şi tricouri, sau bluze subţiri, tot din lână merinos. Firma are nouă angajate, dar mai avem şi colaboratoare, atunci când suntem solicitaţi pentru comenzi mari”, explică el.

Dincolo de a crea o afacere, tânărul a vrut și să demonstreze că Roşia Montană are viitor şi extra-minerit, micul business a avut succes, s-a stabilit în sat şi a candidat chiar la fotoliul de primar; fără sorţi de izbândă însă.

Spune că exemplul său de antreprenoriat poate fi urmat şi de alţi tineri şi mai mult, statutul UNESCO le poate da şi altor localnici posibilitatea de a vedea dezvoltarea acesteia cu alţi ochi.

„Da, într-adevăr, când era compania de minerit de stat, toţi lucrau acolo, apoi a apărut RMGC, iar, o grămadă de oameni. Poate nu au încă acel curaj de a avea diverse iniţiative, dar cei care au fost prin străinătate văd că se pot face şi aici mult mai multe lucruri decât în prezent”.

Îşi împarte ziua între atelier şi deplasări pe cele două şantiere de restaurare de clădiri pentru care a obţinut finanţare (una în calitate de împuternicit al proprietarului) de la Institutul Patrimoniului, după intrarea Roşiei Montane în UNESCO.

Pentru clădirea din centrul comunei obţinuse şi înainte fonduri destinate clădirilor istorice. La finalizarea lucrărilor la parter va funcţiona un bistro - în sat nu există un local pentru servirea mesei - iar în partea superioară un centru de cercetaşi.

Consideră că există deja un impact al intrării Roşiei Montane în UNESCO, chiar dacă e limitat de insuficienta implicare a autorităţilor.

„Faptul că sunt finanţate aceste reparaţii la clădiri de patrimoniu se datorează intrării Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO. E adevărat că mulţi oameni, inclusiv eu, am fi vrut să vedem mai multă implicare din partea autorităţilor locale, naţionale; la urma urmei nu doar eu, X sau Y trebuie să facem ceva după ce localitatea a intrat în patrimoniul mondial, ci autorităţile locale şi centrale trebuie să colaboreze între ele”, opinează Tică Darie.

Perspectivele oferite de statutul UNESCO nu ar trebui să descurajeze localnicii.

„Există posibilitatea să dezvolți afaceri de familie, firme de construcţii, restaurări. Dacă restaurezi o clădire mare e clar că ai nevoie de forţă de muncă şi localnicii îşi pot pregăti terenul de pe acum dacă vor să aibă de lucru în viitor”.

El a atras atenţia că Planul Urbanistic General (PUG) al localităţii şi realizarea planului de management sunt urgente, lucruri de altfel stipulate şi în recomandările Comisiei UNESCO.

Vechiul PUG al Roşiei Montane, finanţat de RMGC, dar şi Planul Urbanistic Zonal (PUZ) dedicat proiectului minier - şi care limita altă activitate economică şi chiar locuirea în perimetrul respectiv - au fost anulate de instanţă în două rânduri, ultima dată în 2016.

În 2020, Ministerul Dezvoltării a anunţat finanţarea unui nou PUG pentru Roşia Montană , în lumina demersurilor pentru includerea localităţii în patrimoniul mondial.

În contextul acţiunii deschisă la Curtea Internaţională de Arbitraj de către RMGC, un nou PUG nu a fost încă elaborat; în schimb, în vară, Ministerul a transmis că Primăria poate elabora noi autorizaţii de construire până la finalizarea documentului, în condiţiile includerii pe lista UNESCO.

„Se fac paşi, dar lucrurile nu se pot mişca dintr-odată!”

Arhitecta Claudia Apostol a demarat în Roşia Montană, în 2012, prin intermediul ARA (Asociaţia Arhitectură, Restaurare, Arhologie) programul „Adoptă o casă la Roşia Montană”, prin care a intervenit alături de colegi de breaslă şi de studenţi voluntari la mai multe obiective de patrimoniu din localitate.

Una dintre acestea, casa parohială romano-catolică, a devenit cartierul general al şcolilor de vară şi loc de cazare pentru participanţi.

Militantă pentru includerea Roşiei Montane în UNESCO, Claudia Apostol crede cu tărie în destinul „sustenabil” al acesteia.

Localitatea marcată de trecutul minier, situată în acelaşi timp în Apuseni, are un potenţial turistic uriaş, iar timp de patru zile turistul nu s-ar plictisi, spune ea.

„O zi-două ar fi doar pentru turul istoric, al obiectivelor de patrimoniu, pe care le poţi ilustra cu poveşti fascinante; apoi, există posibilitatea de tururi off-road, foarte potrivite pentru tipul acesta de peisaj: un cadru natural, puternic modelat de acţiunile omului; inclusiv tăurile sunt legate de activitatea minieră din zonă. Poţi face un tur al crestelor, de unde vezi masivii exploataţi pentru aur, cu popasuri la tăuri, care au o istorie fascinantă”.

Galeriile, care să poată fi accesate din diverse puncte şi cariera deschisă Cetate - care ilustrează modul în care mineritul a ajuns să afecteze vizibil natura - ar fi punctele culminante ale unei astfel de oferte.

Pe de altă parte, titulatura de sit UNESCO nu face lucrurile să se întâmple de la sine, atrage ea atenţia.

„Peste tot în lume, emblema UNESCO e o imensă mândrie şi o oportunitate să faci lucruri, o poartă deschisă spre alte iniţiative, turism, cercetare, dezvoltare spre alte arii conexe turismului. Statul rămâne însă suveran, sunt nişte reglementări pe care noi ni le impunem. Tot ce poate să facă UNESCO dacă ignori acest statut este să îşi retragă insigna, nu poate să te amendeze, sau să te ducă la arbitraj”.

Spune că primele efecte post UNESCO încep totuşi să apară şi enumeră proiectele de patrimoniu finanţate ca urmare a acestui pas: paisprezece imobile finanţate prin trei subprograme ale Institutului Patrimoniului - zece pentru reparaţii, două pentru proiectare şi două pentru intervenţii de urgenţă.

Plus un proiect masiv de finanţare cu 7,5 milioane de lei pentru restaurarea fostei case parohiale reformate, clădire-monument de secol XIX, aflată în stare avansată de degradare.

Proiectul, derulat de Institutul Naţional al Patrimoniului, are finanţare prevăzută încă înainte de includerea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO, chiar dacă licitația a fost (re)lansată în acest an.

La obiectivele amintite se adaugă opt clădiri aflate în proprietatea Primăriei - fostul abator, maternitatea şi mai multe case parohiale în administrarea autorităților locale - care au prevăzute finanţări de câte 68.000 de euro prin PNRR.

Spre deosebire de antevorbitori, Claudia Apostol este ceva mai nuanțată când vine vorba de implicarea autorităților și spune că există și semne încurajatoare.

„Reabilitează căminul cultural, au finanţare şi pentru fostul cinematorgraf, plus cele opt proiecte din PNRR, care sunt toate clădiri ale lor. Vor înțelege şi ei că sunt oportunităţi care trebuie fructificate”.

Următorul pas pentru ca lucrurile să se dezvolte în mod concertat este realizarea Planului de Management al sitului UNESCO. La nivel judeţean s-ar fi aprobat constituirea unui comitet în acest sens, în care să fie incluşi şi reprezentanţi ai comunităţii şi ai societăţii civile.

Claudia Apostol a mai subliniat faptul că Roşia Montană a fost inclusă (şi) pe lista siturilor aflate în pericol. Asta ar trebui să se traducă în măsuri care să îi reducă vulnerabilitatea, de la conservarea galeriilor la întreţinerea tăurilor.

Pe de altă parte, efectele UNESCO nu apar nicăieri peste noapte, cu atât mai mult într-o comunitate aparte, „măcinată” aproape două decenii între presiunile de realizare a proiectului minier şi opoziţia faţă de acesta, spune ea.

Apelativele de „goldişti” şi „soroşişti”, „ONG-işti” folosit în sens peiorativ au făcut istorie aici.

„Nicăieri nu se poate face nimic consistent şi durabil dacă nu implici din momentul zero şi comunitatea şi asta se va întâmpla când oamenii din comunitate simt că e importantă şi opinia lor. Sunt lucruri care nu vin uşor, mai ales într-o comunitate în care a fost exersată dezbinarea, ca strategie de intervenţie”.

„Nu suntem într-o comunitate rurală clasică, unde oamenii pot fi dezinteresați și atât. Nu, după ce s-a promovat atâta timp dezbinarea, oamenii au încă teamă și față de lucruri care nu au legătură cu compania minieră”.

Chiar dacă activităţile culturale organizate anul acesta au atras şi tineri din comună - după doi ani de pandemie - efectele UNESCO nu sunt încă vizibile pentru unii dintre localnici.

Fără să fi fost susţinător al Gold-ului - refuzând să îşi vândă casa - domnul Gheorghe este unul dintre ei. Vede mai degrabă proiecte punctuale, post-UNESCO, fără ca noul statut să împingă lucrurile semnificativ în faţă comunitatea.

Nici Primăria nu îşi dă interesul, majoritatea drumurilor din comună fiind încă neasfaltate. Deocamdată, diferenţele între situaţia de acum şi ce ar fi presupus proiectul minier sunt mai degrabă de nuanţă.

„Localitatea se duce de râpă, dacă se făcea proiectul, dispărea!”, conchide el.

Primar: Statutul UNESCO ne dă deocamdată bătăi de cap în plus!

Primarul Roşiei Montane, Eugen Furdui, este convins și nu prea de viitorul alternativ al comunei, altul decât cel care să aibă în centru mineritul. În timp ce ministrul Culturii declara în vară că statutul UNESCO nu va împiedica mineritul întru totul, primarul susține că „mineritul a apus” în ziua includerii perisajului cultural-minier în patrimoniul universal.

O poziţie similară cu cea pe care o exprima în iulie 2021, în ziua anunţului de includere a localităţii în patrimoniul UNESCO, când transmitea că decizia nu va aduce neapărat mari beneficii comunității.

Noul statul ar veni la pachet și cu obligații suplimentare, susține el.

„Reparăm de exemplu căminul cultural şi primim acea finanţare de 100.000 de lei, graţie statutului UNESCO, dar costurile totale ale investiţiei, pentru că trebuie să facem o lucrare ca lumea, sunt de peste 3 ori mai mari”, a spus primarul pentru Europa Liberă.

Mai mult, asfaltarea drumului spre Tăul Brazilor, care pleacă din centrul comunei - nu ar mai putea fi făcută în condiţii normale, ci cu piatră cubică, impuse de noul statut.

Liderul Roşia Montantă Community, Adrian Petri, spune că aceste prevederi sunt impuse de statutul monumentelor istorice şi nu de statutul UNESCO.

Eugen Furdui a adăugat că mineritul a apus odată cu includerea Roşiei Montane în patrimoniul mondial şi are rezerve legat de cât de atractivă turistic poate deveni zona.

„Ce poţi să le oferi turiştilor? Vin şi văd galeriile romane şi mai vizitează un pic zona şi gata. Ca să vorbim de turism ar trebui gândite proiecte integrate, împreună cu celelelate localităţi din zonă”.

Claudia Apostol spune că nimic nu împiedică autorităţile locale să iniţieze proiecte comune cu alte localități.

Pe de altă parte, statutul UNESCO nu poate fi folosit ca pretext pentru neimplicare, nici din partea autorităţilor locale, nici a celor centrale, a mai adăugat ea.

La rândul său, viceprimarul Vasile Morariu, ne-a declarat că angajaţii Primăriei au pregătit documentaţiile pentru depunerea proiectelor de reparaţii finanţate prin PNRR.

Deplânge absenţa PUG-ului şi nu înţelege de ce Primăria a strâns o rezervă bugetară substanţială, fără să se poată lăuda cu mari investiţii.

„Avem doi kilometri de drum asfaltat în toată comuna”, sintetizează el.

Fisura de la Tăul mare, nereparat de zeci de ani

După decenii în care a fost în centrul controverselor iscate de proiectul minier al RMGC, Roşia Montană a acaparat atenția recent după ce în barajul Tăului Mare a fost constatată o fisură.

„Au venit la 4 dimineaţa la poartă să mă evacueze, a insistat băiatul să mă ducă la Abrud, la el, dar a doua zi m-am întors”, spune domnul Sandu, de aproape 70 de ani, una din cele aproximativ 150 de persoane evacuate preventiv ca urmare a incidentului.

Asta după ce nivelul apei din tău a crescut ca urmare a ploilor, iar existenţa fisurii, coroborată cu înfundarea galeriei de evacuare din subteran, a ridicat problema siguranţei barajului. Ruperea acestuia ar fi putut însemna scurgerea apei în valea localităţii, spre casele oamenilor.

După o săptămână de intervenţii aproape continue ale pompierilor, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a dispus prin Hotărârea 80 din 7 octombrie luarea de către Primărie a mai multor măsuri: coborârea cu 3-5 metri a conductei de preaplin, asfaltarea drumului de acces spre Tăul Mare şi indentificarea unui proiectant şi executant pentru găsirea unor soluţii pentru creşterea siguranţei barajului pe termen lung.

Europa Liberă a scris despre faptul că Primăria a solicitat o sumă de aproxmativ 4 milioane de euro autorităților centrale, în baza unei estimări făcute de o firmă care propunea şi executarea lucrărilor şi al cărei proprietar fusese cercetate penal.

La câteva zile de la publicarea articolului, Primăria a rectificat și a aprobat alocarea unei sume de 2,7 milioane de lei pentru lucrări de urgență, sumă care ar fi fost alocată de Guvern.

În primă fază au fost deblocați bani de la bugetul local pentru coborârea conductei și realizarea căii de acces, potrivit primarului Eugen Furdui.

Chiar dacă mulți dintre localnici spun că tăul nu reprezenta un pericol, în fapt riscurile de afectare a barajului ar fi existat, potrivit specialiștilor.

Câtă vreme în partea superioară s-a produs o fisură, iar canalul de evacuare din subteran s-ar fi colmatat - după cum au constatat minerii care au încercat să pătrundă pe canalul respectiv, trebuie văzut cât de afectată este în interior porțiunea dintre cele două extremități.

Tăul din Roşia Montantă este unul din cele peste 100 de mici lacuri amenajate în localitate începând cu secolul al XVIII-lea cu rol în asigurarea apei pentru spălarea minereului de aur transportat la şteampuri - utilaj de unde era cules aurul, în urma măcinării și spălării minereului - de către localnici.

Tăul este dotat, la fel ca și celelalte, cu o cabină de comandă care asigura golirea controlată a apei şi chiar secarea periodică a acestora, pentru curăţarea mâlului și a altor depuneri.

Aflat în administrarea Primăriei Roşia Montană, Tăul Mare nu ar mai fost reparat în ultimele decenii, deşi o expertiză din 2019 solicita intervenţii la galeria subterană de evacuare, la zidul ornamental, dar şi cu rol de susţinere din avalul barajului, lucrări periodice de întreţinere şi reparaţii.