Linkuri accesibilitate

Rusia și China și-au dat mâna pentru construirea unei baze spațiale pe Lună


Președintele rus Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping
Președintele rus Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping

Rusia și China au semnat marți un memorandum pentru înființarea unei stații internaționale de cercetare pe Lună, a anunțat agenția spațială rusă Roscosmos, citată de Reuters.

Moscova și Beijing vor întocmi o foaie de parcurs pentru a stabili pașii de urmat și pentru a putea coopera îndeaproape la planificarea, proiectarea și implementarea proiectului, precum și pentru prezentarea acestuia comunității spațiale mondiale, spune sursa citată.

„O stație științifică lunară internațională este un complex de facilități experimentale și de cercetare create la suprafață și / sau pe orbita Lunii, concepute pentru a desfășura activități de cercetare multidisciplinare și polivalente”, spune agenția rusă.

Rusia și China vor promova cooperarea internațională în cadrul proiectului și vor oferi acces egal oricărei națiuni care va dori să participe, a anunțat agenția într-un comunicat dat publicității pe site-ul său.

Memorandumul a fost semnat de șeful Roscosmos, Dmitri Rogozin, și de Zhang Kejian, șeful Administrației Naționale a Spațiului din China, în timpul unei întâlniri prin videoconferință.

Rusia și China au încercat să-și consolideze în ultimii ani, mai ales din 2014, de când Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina, ceea ce a dus la tensionarea legăturilor sale cu Occidentul.

Cu puțin timp în urmă, în aceeași zi, China și Franța și-au reafirmat angajamentul de a lucra împreună în domeniul explorării spațiului.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG