Linkuri accesibilitate

Rusia, pregătită să trimită un împrumut de 500 de milioane de dolari guvernului din Belarus


Lukașenko și Putin la întâlnirea de la Soci din februarie 2019
Lukașenko și Putin la întâlnirea de la Soci din februarie 2019

Autocratul Alexandr Lukașenko s-a aflat în orașul stațiune Soci, de la Marea Neagră, pentru o a doua zi de întâlniri cu președintele rus Vladimir Putin.

Discuțiile din 29 mai au fost descrise ca informale de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a declarat cu o zi înainte că întâlnirea va dura doar o zi.

Peskov a mai spus jurnaliștilor că Rusia este pregătită să trimită a doua tranșă de 500 de milioane de dolari dintr-un împrumut de 1,5 miliarde de dolari către Belarus „în viitorul apropiat”.

Lukașenko a fost supus unei presiuni interne și internaționale intense de la alegerile prezidențiale din august 2020, pe care a fost acuzat de opoziție și de Occident că le-a fraudat.

Alegerile, care i-au conferit al șaselea mandat prezidențial, au dus la demonstrații în masă, reprimate brutal de guvernul de la Minsk.

Rusia a fost principalul aliat al lui Lukașenko pe tot parcursul evenimentelor, oferind sprijin politic, tehnic și financiar guvernului belarus.

La începutul acestei luni, Minskul a trimis un avion de vânătoare pentru a deturna un avion comercial de pasageri Ryanair și a-l forța să aterizeze la Mink sub pretextul unei amenințări cu bombă.

Deși nu a fost găsită nicio bombă, autoritățile din Minsk l-au reținut pe jurnalistul Roman Protasevici.

În prima zi a discuțiilor de la Soci din 28 mai, Putin a calificat reacția Occidentului la diversiunea deturnării ca „o izbucnire emoțională”.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG