Informația a fost confirmată pentru CNN de cinci oficiali americani și occidentali familiarizați cu episodul.
Complotul pus la cale se înscrie într-o serie de planuri rusești de asasinare a directorilor din industria de apărare din Europa care sprijină efortul de război al Ucrainei, au spus aceste surse.
Planul de a-l ucide pe Armin Papperger, directorul executiv al Rheinmetall AG, un „Goliat cu părul alb”, care a condus producția de arme în sprijinul Kievului, este de departe cel mai îndrăzneț, scrie CNN.
Când americanii au aflat, au informat Germania, ale cărei servicii de securitate au putut apoi să-l protejeze pe Papperger și să dejoace complotul.
Un oficial guvernamental german de nivel înalt a confirmat că Berlinul a fost avertizat de SUA cu privire la complot.
De mai bine de șase luni, Rusia desfășoară o campanie de sabotaj în toată Europa, în mare parte prin proxy.
A recrutat amatori locali pentru orice - de la incendierea depozitelor de arme pentru Ucraina până la acte mărunte de vandalism - toate menite să împiedice fluxul de arme din Vest către Ucraina și sprijinul internațional pentru Kiev.
Dar informațiile că Rusia ar fi dispusă să asasineze cetățeni privați le dă frisoane oficialilor occidentali și arată cât de departe este dispusă Moscova să meargă într-un război pe care-l poartă în umbră cu Vestul.
Papperger a devenit o țintă pentru că Rheinmetall este cel mai mare și cel mai de succes producător german de obuze de artilerie de 155 mm, care pot face diferența pe frontul ucrainean și poate pune pe butuci războiul de uzură pe care Rusia îl duce în țara vecină, pe care a invadat-o pe 24 februarie 2022.
Compania va deschide o fabrică de vehicule blindate în interiorul Ucrainei în următoarele săptămâni. O sursă familiarizată cu informațiile a spus că acest detaliu îl îngrijorează profund pe Putin.
După o serie de câștiguri pe care le-a obținut pe front la începutul acestui an, efortul de război al Moscovei s-a oprit din nou pe fondul dublării apărării ucrainene și a pierderilor umane.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.