Linkuri accesibilitate

Cum vrea UE să oprească exporturile indirecte către Rusia și lista firmelor chineze sancționate


Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, alături de președintele francez Emmanuel Macron și o delegație chineză.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, alături de președintele francez Emmanuel Macron și o delegație chineză.

Uniunea Europeană va discuta, miercuri, un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, al 11-lea de la începutul invaziei neprovocate asupra Ucrainei.

Discuțiile privind noile sancțiuni se vor purta, la Bruxelles, iar cele 27 de state membre UE trebuie să fie în unanimitate de acord pentru ca pachetul să fie adoptat.

Potrivit unor surse, noul pachet propus de Comisia Europeană extinde lista persoanelor și companiilor supuse sancțiunilor și introduce interdicția tranzitului către Rusia al tehnologiilor avansate și al pieselor utilizate în industria aerospațială.

Printre cei adăugați pe lista neagră ar fi și indivizi care ar fi fost implicați în deportarea copiilor ucraineni și mutarea bunurilor culturale în Rusia din zona de război din Ucraina.

O altă propunere importantă inclusă în pachetul este introducerea pe lista neagră a Uniunii a mai multor companii chineze, dar și limitarea exporturilor către țări care ar fi ocolit în ultimele luni interdicțiile de a face comerț cu Rusia.

Propunerea este menită să combată eludarea restricțiilor comerciale existente prin țări terțe, după ce UE a identificat China, Turcia, Emiratele Arabe Unite, precum și țările din Asia Centrală și Caucaz ca potențiali vinovați, au transmis surse oficiale pentru Reuters.

Șapte companii din China ar putea avea activele din UE înghețate, au declarat diplomații familiarizați cu propunerea, în ceea ce ar fi o premieră pentru blocul comunitar de a pedepsi China pentru acuzațiile privind rolul Beijingului în războiul Rusiei din Ucraina.

Luni, purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe Wang Wenbin a declarat că China îndeamnă UE să nu ia „calea greșită” și că este pregătită să ia măsuri pentru a-și proteja drepturile și interesele.

„China se opune acțiunilor care folosesc cooperarea China-Rusia ca pretext pentru a impune sancțiuni ilegale sau jurisdicție cu braț lung împotriva Chinei”, a spus Wang la o conferință de presă.

Potrivit Financial Times, companiile implicate sunt 3HC Semiconductors și King-Pai Technology cu sediul în China continentală, precum și Sinno Electronics, Sigma Technology, Asia Pacific Links, Tordan Industry și Alpha Trading Investments din Hong Kong.

Control asupra exporturilor indirecte către Rusia

De la Bruxelles, corespondentul Europa Liberă Rikard Jozwiak scrie că noul pachet va pune accent pe oprirea țărilor terțe - și companiilor lor - de a eluda măsurile UE.

Se propune, astfel, introducerea unui mecanism prin care Uniunea vrea să reducă exporturile către țările care ocolesc sancțiunile.

„Se propune o abordare în doi pași în care țările vor primi mai întâi un avertisment. Dacă avertismentul nu este respectat, Bruxelles-ul va impune sancțiuni firmelor și persoanelor din aceste țări”, scrie Rikard într-un newslleter pentru RFE/RL.

Această mișcare specială ar aduce UE mai aproape de „sancțiunile secundare” pe care Statele Unite le aplică deja pe tot globul - în esență un cadru menit să împiedice sau să restricționeze țările terțe să facă comerț cu țările care fac obiectul sancțiunilor SUA, mai scrie Rikard.

Un diplomat UE citat de Reuters spune că scopul ar fi ca acest mecanism să fie folosit doar atunci când discuțiile diplomatice eșuează. „Ideea ar fi să nu-l folosim niciodată, să mergem mai întâi pentru o relație diplomatică și să oferi asistență tehnică”.

Reprezentanul UE pentru punerea în aplicare a sancțiunilor, David O'Sullivan, a concluzionat recent că aproximativ 770 de piese importate din UE în alte țări au fost găsite în echipamentul militar rusesc și armele folosite în războiul său împotriva Ucrainei.

Estonia, Letonia, Lituania și Polonia au subliniat toate că, în 2022, exporturile de bunuri potențiale cu dublă utilizare - articole care pot fi folosite atât în scopuri civile, cât și în scopuri militare - în Kazahstan, Kârgâzstan și Uzbekistan au crescut cu peste 62 la sută, 83 la sută, respectiv 30 la sută, comparativ cu anul precedent.

Majoritatea acestor articole tranzitează prin statele baltice sau Polonia din țările vest-europene precum Germania și Țările de Jos.

Pe baza analizei unor date privind exporturile Germaniei de la invazia Rusiei, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a declarat în februarie anul trecut că unele comerțuri interzise ale UE circulă către Rusia prin Caucaz și Asia Centrală.

„Analiza... arată o scădere bruscă a exporturilor directe din UE către Rusia în urma introducerii sancțiunilor în martie 2022. În același timp, o creștere a exporturilor UE către Armenia, Kazahstan și Republica Kârgâză... este observată”, a transmis BERD.

Potrivit unui draft văzut de Europa Liberă, pachetul de sancțiuni include

  • modificări ale restricțiilor la export: o interdicție totală a exportului de mașini de lux (în prezent interdicția se aplică doar mașinilor care depășesc valoarea de 50.000 EUR), extinderea interdicției de export la produsele tehnologice găsite pe câmpurile de luptă;
  • crearea unui sistem anti-eludare: primul pas va fi avertizarea țărilor terțe că eludează sancțiunile; următorul pas - dacă țările care au primit avertismentul nu încetează să ocolească sancțiunile, se vor impune restricții asupra entităților din aceste țări;
  • sancțiuni împotriva companiilor iraniene și a 8 companii chineze;
  • interdicția de transport va fi extinsă la camioanele înmatriculate în Rusia (din cauza faptului că lucrările la pachetul de sancțiuni împotriva Rusiei nu este posibilă introducerea unei prevederi similare în sancțiunile din Belarus - lucrările la acestea sunt blocate din cauza litigiului privind derogarea legate de securitatea alimentară;
  • consolidarea prevederilor privind importul de produse din oțel - va fi necesar să se demonstreze că produsele importate din țări terțe nu se bazează pe produse din IF (vor fi incluse prevederi similare în ceea ce privește lemnul și produsele din lemn);
  • impunerea unei interdicții de intrare în porturile UE a navelor care dezactivează sistemul de urmărire a mișcării; introducerea unei interdicții de intrare în porturile europene a navelor care transportă mărfuri sancționate;
  • consolidarea prevederilor privind interzicerea tranzitului petrolier de la navă la navă includerea în actul juridic a unei interdicții privind importul petrolului Druzhba de Nord (partea care trece prin Belarus către PL și Ger)
  • extinderea listei mass-media interzise de la difuzare (inclusiv RT Balkans).
  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG