Protestele prelungite din localitatea Habarovsk, provocate de arestarea unui guvernator local, nu sunt doar o simplă manifestare de nemulțumire față de regimul lui Vladimir Putin, ci demonstrează și câteva dintre limitele controlului pe care Kremlinul le are asupra forțelor de securitate, scrie Marc Galeotti în Foreign Policy, sub titlul: Forțele de securitate ale lui Putin se arată tot mai nesigure
Habarovsk este un oraș de peste jumătate de milion de locuitori, aflat la 30 de kilometri de granița chineză și poartă numele exploratorului rus Ierofei Habarov.
Protestele au fost organizate, iniţial, pentru a cere eliberarea fostului guvernator regional Serghei Furgal, aflat în arest la Moscova. Dar în cele cinci săptămâni de când durează, manifestaţiile au început să se transforme în mitinguri de protest faţă de abuzurile Moscovei şi cer acum preşedintelui Vladimir Putin să renunţe la putere, unul dintre puţinele exemple de proteste anti-Putin în cei 20 de ani de când acesta conduce Rusia.
Cunoscuta revistă de relații internaționale Foreign Policy consideră că problema moralei și a loialității forțelor de securitate devine crucială pentru Vladmir Putin într-o perioadă în care Kremlinul se îndreaptă spre o nouă campanie de represiune.
Nemulțumirile au început pe 9 iulie, când guvernatorul regiunii Habarovsk, Serghei Furgal, a fost arestat, sub acuzație de conspirație la asasinat, fapte care ar fi fost făcute în urmă cu 15 ani.
Mii de oameni au ieșit pe străzi la sfârșitul fiecărei săptămâni, demonstrând împotriva Moscovei, care-și aduce aminte de teritoriile ei îndepărtate doar atunci când trebuie să le impună taxe.
Marc Galeotti observă că „cel mai izbitor lucru în perioada acestor proteste a fost faptul că, deși niciunul dintre proteste nu a fost autorizat, poliția locală nu a încercat să le țină sub control”.
La sfârșitul săptămânii trecute, șase dintre cei aproximativ 10.000 de protestatari au fost arestați. Doi protestatari au fost condamnați la o săptămână în spatele gratiilor, doi au fost amendați cu câte 10.000 de ruble, adică circa 100 de euro, iar alți doi au fost reținuți pentru o noapte și au fost eliberați a doua zi. Comparativ cu modul în care au fost controlate protestele din alte părți ale Rusiei, „răspunsul autorităților din această regiune a fost cât se poate de pozitiv”.
Răspunsul blând al celor care se ocupă cu siguranța și securitatea în Habarovskul nu se întâmplă din pricina lipsei forțelor pe care le au autoritățile, după cum subliniază Foreign Policy:
„Lăsând la o parte poliția locală, orașul mai dispune de o unitate OMON a poliției de intervenție, de o echipă numită SOBR SWAT, de un batalion al Gărzilor Naționale Independente Motorizate și de o Brigadă a Trupelor Interne, precum și de Batalionul 21 Detașat al Forțelor Speciale Taifun. Ca și când toate acestea nu ar fi suficiente, în calitate de oraș important aflat la frontiera cu China, cartierul general al Districtului Estic al Armatei se află în localitate și tot aici mai există și cartierele generale ale Serviciului Federal de Securitate (FSB). Cu toate acestea, polițiștii nu numai că au făcut puține lucruri pentru a-i împiedica pe protestatari să se manifeste, dar i-au și însoțit în timpul marșurilor și au fraternizat cu ei, iar demonstranții au strigat mulțumim polițiștilor, atunci când aceștia le-au dat măști. Chiar și temutele Gărzi Naționale i-au lăsat în pace, arătându-le o reală simpatie”
Demonstrația de acum o săptămână a coincis cu sărbătoarea anuală când sunt omagiați oamenii trupelor paramilitare și veteranii războaielor din Cecenia, Georgia și Siria, iar aceștia, arborând tradiționalele culori alb-roșu, s-au alăturat marșului, mai scrie Foreign Policy.
În același timp, probabil că anchetatorii Procuraturii Generale, ai Comisiei de Investigații și ai FSB-ul trimit rapoarte zilnice, conform protocoalelor, dar până acum, oamenii acestor servicii au păstrat tăcerea și au host reținuți. În plus, mai subliniază cunoscuta revistă de relații internaționale, atunci când la Moscova au apărut zvonuri potrivit cărora protestele ar fi fost încurajate de niște răuvoitori veniți din afara țării, putând fi chiar provocate de Statele Unite, procurorii locali au făcut declarații neoficiale, respingând aceste zvonuri.
Din cauza lipsei de entuziasm a polițiștilor, constatată de Kremlin în urmă cu mai mulți ani, Vladimir Putin a susținut înființarea, în 2016, a Găzilor Naționale, sub conducerea lui Viktor Zolotov, fostul șef al serviciului său personal de securitate.
În paralel, însă, au apărut o serie de acțiuni care arată că sistemul patinează. Astfel, de pildă, în mai Vladimir Volonțov, un fost polițist aflat în spatele paginii de web Police Ombudsman care popularizează problemele ofițerilor, a fost arestat.
Marc Galeotti de la Foreign Policy notează că „arestarea fostului polițist indisciplinat a fost un semn clar al sensibilității manifestate de autorități față de asemenea probleme, dar că un semn la fel de clar a fost și că mulți oameni din zona securității au criticat chiar public arestarea acestuia”.
Concluzia articolului semnat de Marc Galeotiti este că aceste proteste prelungite din Habarovsk nu îl vor înlătura pe Putin de la putere, dar că eforturile în acest sens ar putea să se bazeze în viitor chiar pe gărzile pretoriene ale locatarului de la Kremlin.