Linkuri accesibilitate

Autorități siriene: inclusiv zonele controlate de rebeli vor primi ajutorul internațional oferit după cutremur


Ambasadorul Siriei la ONU, Bassam Sabbagh, spune că ajutoarele internaționale vor ajunge la toți sirienii, indiferent de cine controlează militar regiunea în care e nevoie de asistență.
Ambasadorul Siriei la ONU, Bassam Sabbagh, spune că ajutoarele internaționale vor ajunge la toți sirienii, indiferent de cine controlează militar regiunea în care e nevoie de asistență.

Ambasadorul Siriei la ONU, Bassam Sabbagh, declară că ajutorul pe care îl solicită organizației internaționale, după cutremurul devastator care i-a afectat ţara, va merge la "toţi sirienii de pe întreg teritoriul", inclusiv la partea care nu se află sub controlul guvernului de la Damasc.

Bassam Sabbagh a transmis luni secretatului general ONU cererea de asistenţă a guvernului de la Damasc, care s-a angajat să creeze toate condițiile astfel încât organizaţiile internaţionale să poată oferi ajutor umanitar, în urma cutremurelor care au lovit Siria şi Turcia.

„Asigurăm ONU că suntem gata să ajutăm şi să coordonăm livrarea de ajutor tuturor sirienilor de pe întreg teritoriul Siriei", a spus ambasadorul ziariștilor, care l-au întrebat despre soarta populaţiei din zonele rebele.

În prezent, ajutorul umanitar în zonele rebele, afectate de cutremur, ajunge mai ales prin Turcia, datorită unor mecanisme de securitate transfrontalieră create de ONU în contextul războiului civil din Siria. În prezent există un singur punct de trecere a frontierei în regiunile afectate de cutremur.

Întrebat despre o posibilă deschidere de noi puncte de trecere pentru a face faţă consecinţelor cutremurului, ambasadorul sirian a părut să respingă această ideea dar a spus că ajutorul oferit poate veni prin coordonare cu guvernul de la Damasc, potrivit AFP.

Declarațiile ambasadorului sirian vin pe fondul unor temeri mai vechi formulate de Națiunile Unite. Organizația a atras atenția în mod repetat în ultimii ani că furnizarea de asistenţă peste linia frontului, care necesită aprobarea Damascului, este insuficientă față de nevoile populaţiei din nord-vestul Siriei.

Discuțiile legate de asistența de urgență acordată sirienilor căzuți victime ale cutremurelor vine pe fondul unei situații politice și umanitare extrem de complicate și violente. Controlul asupra nordului Siriei este împărțit între guvern, forțele conduse de kurzi și alte grupuri rebele. Aceste grupări rămân implicate în conflict.

Chiar înainte de cutremur, situația în mare parte din regiune era critică, cu temperaturi sub zero grade, infrastructura stricată și focare de holeră.

Potrivit unor cifre obținute separat de la guvernul sirian și grupul de salvare Căștile Albe (apărarea civilă siriană), care acționează în zonele controlate de rebeli și citate de BBC, peste 1.400 de oameni au murit în regiune după cutremur până în dimineața zilei de 7 februarie.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG