Linkuri accesibilitate

Statuia împărătesei Ecaterina cea Mare a Rusiei va fi îndepărtată din centrul Odesei. Controversele îndepărtării


Statuia Ecaterinei a II-a sau cea Mare din Odesa, acoperită cu o cagulă roșie și de la mână căreia atârnă o frânghie, semn al nemulțumirii oamenilor cu privire la rolul fostului monarh rus în fondarea orașului ucrainean, 2 noiembrie 2022.
Statuia Ecaterinei a II-a sau cea Mare din Odesa, acoperită cu o cagulă roșie și de la mână căreia atârnă o frânghie, semn al nemulțumirii oamenilor cu privire la rolul fostului monarh rus în fondarea orașului ucrainean, 2 noiembrie 2022.

Consiliul local din orașul ucrainean Odesa a votat pe 30 noiembrie în favoarea îndepărtării monumentului dedicat Ecaterinei a II-a a Imperiului Rus, cunoscută sub numele de Ecaterina cea Mare. Statuia a fost vandalizată de cel puțin două ori în ultimele luni.

Potrivit istoriei, Ecaterina este fondatoarea orașului Odesa, aflat în sudul Ucrainei și care are ieșire la Marea Neagră. Însă invazia Rusiei în Ucraina i-a determinat pe mulți ucraineni să respingă legăturile istorice ale țării cu Moscova.

Consiliul municipal a anunțat miercuri pe pagina sa web decizia de a îndepărta statuia. Politicienii locali au votat, de asemenea, în favoarea îndepărtării și realocării unui monument dedicat unui general rus din secolul al XVIII-lea, Alexander Suvorov.

Înainte de acordarea votului în consiliu, mai mulți localnici votaseră deja într-un sondaj care îi întreba dacă sunt de acord cu îndepărtarea monumentului. O majoritate restrânsă a votat în favoarea măsurii.

Pregătirile pentru îndepărtarea statuii începuseră deja din luna noiembrie, după ce aceasta a fost înconjurată de mai multe plăci din lemn și a fost acoperită cu o pungă de plastic. Mai multe meme-uri la adresa împărătesei au apărut pe statuia acoperită din centrul Odesei. Unii oameni nu sunt atât de încântați de felul în care edificiul Ecaterinei e tratat de autorități.

„Nu este bine să demontăm această statuie. Aceasta face parte din memoria noastră istorică. De ce trebuie să o pierdem?” se declara vizibil revoltat Denis Fedorenko, un localnic din Odesa.

Statuia este unul din monumentele cele mai controversate din punct de vedere politic din Odesa. Obiectivul a fost dezvăluit publicului în 2007, la doar trei ani după ce avusese loc Revoluția Portocalie din 2004, în care oamenii ieșiți în stradă au cerut reorganizarea unor alegeri fraudate și măsuri împotriva corupției și oligarhilor ucraineni.

Decizia de a ridica un monument ce amintește de trecutul imperial al Rusiei, în care Ucraina era un teritoriu aflat sub ocupația Kremlinului, i-a înfuriat pe mulți.

De la începutul invaziei, oamenii au trimis mai multe petiții inclusiv președintelui Ucreinei, Volodimir Zelenski, cerând ca statuia să fie dată jos de pe piedestalul din piața centrală. Însă numai autoritățile locale puteau lua o asemenea decizie.

Monumentul Ecaterinei va fi depus într-un muzeu, transmite agenția de presă Suspilne din Ucraina.

Îndepărtarea statuii, motiv de dispută între localnici

Monumentul dedicat Ecaterinei cea Mare a fost ridicat în anul 2007. Înainte de aceasta, o statuie a Ecaterinei a mai fost clădită în 1900, însă Revoluția Bolșevică a dus la distrugerea acesteia.

În orașul în care o mare parte din populație este de etnie rusă, discuțiile cu privire la îndepărtarea statuii nu au decurs atât de direct precum se așteptau mulți.

„Înțeleg că a fost o figură istorică, dar nu ar trebui să se afle aici acum”, declară Mariana Kopițkaia, patroana unui magazin din Odesa, pentru publicația britanică The Times.

„Ar trebui să o dăm jos (de pe piedestal, n.r.), să o punem într-un muzeu, oriunde altundeva, dar nu aici. Ne creăm propria noastră poveste acum și trebuie să îndepărtăm simbolurile din trecut”, a continuat ea.

„Ecaterina are mâinile pătate de sânge, dar nu cunosc niciun lider care să nu le aibă”, spune o altă localnică.

„E important să se înțeleagă că ea nu a fost o persoană bună, însă trebuie să scrie asta undeva, pe o plăcuță (în dreptul statuii, n.r.)”.

Odesa a reprezentat, de altfel, și unul din obiectivele principale ale președintelui Rusiei, Vladimir Putin, la începutul invaziei. Tocmai de aceea, în primele zile după ce Rusia a invadat Ucraina, o parte din armata Kremlinului a reușit să ocupe orașul Herson, aflat în regiunea cu același nume. În cazul în care avansul soldaților ruși ar fi fost unul de succes, aceștia s-ar fi îndreptat către Nikolaiev, iar de acolo, aproape în linie directă înspre Odesa.

Însă ultimele luni au schimbat radical pozițiile armatei ruse din sudul Ucrainei, armata Rusiei retrăgându-se din Herson și consolidându-și pozițiile pe malul estic al râului Nipru.

Însuși Putin le-a mulțumit localnicilor pentru că nu au îndepărtat statuia Ecaterinei în luna octombrie, dând de înțeles că liderul autoritar de la Kremlin menține un interes personal în edificiul ridicat în urmă cu doar 15 ani.

„Putin și propaganda rusă ar face orice pentru ca lumea să accepte că fondatoarea orașului este Ecaterina”, a declarat Gennadîi Trukanov, primarul Odesei, pentru The Times.

  • 16x9 Image

    Sorin Dojan

    Absolvent in Drept la Universitatea Queen Mary din Londra, a ales jurnalismul din pasiune pentru oameni si povestile lor de viata. Anterior, a lucrat ca Editor Asistent la diferite publicatii academice, precum Queen Mary Human Rights Review si Women's History Review.

XS
SM
MD
LG