Niciun permis de ședere în Kazahstan pentru rușii care eludează mobilizarea
Kazahstanul spune că nu va elibera permise de ședere permanente cetățenilor ruși fără permisiunea Moscovei, deoarece un număr mare de ruși încearcă să plece după anunțul Kremlinului privind mobilizarea militară.
Președintele Parlamentului, Maulen Ashimbaev, a declarat reporterilor la Astana, pe 22 septembrie, că forțele de ordine ale statului din Asia Centrală și oficialii din domeniul migrației lucrează în conformitate cu legea, procesând cererile cetățenilor străini, inclusiv ruși, de a obține rezidența permanentă în țară.
„Instituțiile noastre oficiale nu vor elibera permise de ședere persoanelor care nu prezintă documente care să ateste că țările de cetățenie lor nu au obiecții împotriva mutarii lor în Kazahstan”, a spus Ashimbaev.
„În general, entitățile de stat sunt la curent cu situația [referitor la creșterea bruscă a numărului de cetățeni ruși care intră în țară]. Suntem în discuții pe această temă”.
După ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat o mobilizare militară parțială pe 21 septembrie, mii de ruși au plecat în țări în care rușii pot intra fără vize, precum Armenia, Belarus, Georgia, Serbia, Kazahstan și Mongolia.
Orban recidivează și dă vina pe sancțiunile UE împotriva Rusiei pentru criza energetică
Premierul populist de dreapta al Ungariei, Viktor Orban, a declarat la o întâlnire a partidului său de guvernământ Fidesz că sancțiunile împotriva Rusiei impuse de Uniunea Europeană ar trebui ridicate, transmite cotidianul pro-guvernamental Magyar Nemzet.
Orban a făcut aceste observații la o ședință cu ușile închise a partidului său din 21 septembrie.
Orban, singurul lider al UE care menține relații calde cu președintele rus Vladimir Putin, este un critic dur al sancțiunilor UE asupra Moscovei din cauza invaziei Ucrainei.
Orban a spus - fără a oferi o sursă - că sancțiunile UE au condus la creșterea prețurilor la gaze și a inflației, potrivit Magyar Nemzet.
El a susținut că, dacă sancțiunile ar fi anulate, prețurile gazelor ar scădea imediat cu 50%, în timp ce și inflația ar scădea.
Ziarul l-a citat pe Orban spunând că, fără sancțiuni, Europa ar putea evita o recesiune care se profilează, reiterând poziția sa anterioară conform căreia sancțiunile au afectat mai mult Europa decât Rusia.
Lavrov a părăsit ședința Consiliului de Securitate al ONU
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a părăsit ședința consiliului de securitate al ONU după ce a acuzat Ucraina și aliații săi occidentali de „impunitate” în Donbas, transmite Sky News.
Ucraina și aliații săi încearcă să „ne impună o narațiune complet diferită despre agresiunea rusă”, a argumentat Lavrov.
Lavrov a întârziat aproape 90 de minute la ședința consiliului de securitate și a părut că vrea să plece imediat ce a terminat de vorbit.
Secretarul de externe al Marii Britanii, James Cleverly, vorbind la ședința consiliului de după Lavrov, a declarat că Regatul Unit va sprijini Ucraina pe tot parcursul și cât va fi nevoie.
A spus că Rusia a încercat să „arunce vina pe cei care impun sancțiuni” și că „în fiecare zi, consecințele devastatoare ale invaziei Rusiei devin mai clare”.
„A părăsit camera, nu sunt surprins. Nu cred că domnul Lavrov vrea să audă condamnarea colectivă a acestui consiliu”, a spus James Cleverly.
Boris Johnson: Regatul Unit trebuie să fie pregătit să ofere „mai multă asistență militară” și „mai mult sprijin economic” Ucrainei
Boris Johnson a spus că Regatul Unit trebuie să fie pregătit să ofere „mai multă asistență militară” și „mai mult sprijin economic” Ucrainei.
Fostul prim-ministru a spus joi în Camera Comunelor că este „mai vital ca niciodată” ca Marea Britanie să aibă „răbdarea strategică de a ne menține nervii” și de a se asigura că ucrainenii reușesc să-și recucerească teritoriul.
„Dacă Putin are de gând să-și dubleze agresiunea, atunci trebuie să ne dublăm (efortul) în apărarea ucrainenilor și trebuie să fim pregătiți să oferim mai multă asistență militară și mai mult sprijin economic”, a spus Johnson, citat de The Guardian.