Linkuri accesibilitate

Sylvie Goulard, prima propunere a Franței pentru postul de comisar european, a fost inculpată pentru angajări fictive


Sylvie Goulard
Sylvie Goulard

Fosta eurodeputată Sylvie Goulard (2009-2017), în prezent viceguvernator al Băncii Franţei, a fost inculpată pentru presupuse angajări fictive ale unor asistenţi de eurodeputaţi, relatează Agerpres, citând AFP.

Ancheta deschisă pe numele ei a fost invocată la audierile din comisiile de specialitate din Parlamentul Europen pentru postul de comisar european. Sylvie Goulard nu a reușit să-i convingă pe europarlamentari că nu are nicio problemă juridică sau etică și a fost respinsă cu 82 de voturi împotrivă și 29 pentru.

Sylvie Goulard fusese desemnată pentru un portofoliu vast, ce cuprinde piața internă, economia digitală, politica industrială a Uniunii Europene, dar și noul directorat pentru industria de apărare și spațială.

Ancheta a fost deschisă de Oficiul European Antifraudă și a dus la demisia sa din postulul de ministru al Armatei, în iunie 2017, la doar o lună de la numirea în funcție.

Sylvie Goulard a rambursat 45.000 de euro Parlamentului European, sumă care corespunde salariului pe opt luni al unuia dintre asistenții săi, susținînd că acest lucru nu echivalează cu o recunoaștere a vinovăției.

Magistraţii tribunalului din Paris au inculpat din 15 noiembrie mai multe persoane în cadrul acestei anchete, în special pentru ''complicitate la deturnare de fonduri publice''. Printre acestea se află fostul ministru al justiţiei Michel Mercier şi directorul financiar al partidului centrist MoDem, Alexandre Nardella. Preşedintele MoDem, François Bayrou, este convocat pentru vineri.

Magistraţii încearcă să stabilească dacă unii asistenţi parlamentari au fost remuneraţi din fondurile Parlamentului European atunci când, de fapt, ar fi prestat alte sarcini pentru partid.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG