Linkuri accesibilitate

Colonelul Gheorghiţă îi răspunde Arhiepiscopului Teodosie: Să încetăm cu neadevărurile. Mor oameni


Arhiepiscopul Teodosie este unul dintre prelații ortodocși care transmit mesaje conspiraționiste și a negat existența pandemiei de Covid.
Arhiepiscopul Teodosie este unul dintre prelații ortodocși care transmit mesaje conspiraționiste și a negat existența pandemiei de Covid.

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid din România, Valeriu Gheorghiță, a declarat, vineri, că „din păcate”, cei care răspândesc informații false nu sunt sancționați. El a răspuns unei întrebări legate de afirmația Arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, potrivit căruia vaccinurile nu ar avea „prospecte precise” și cei bolnavi care se vaccinează „mor”.

Nu sunt primele declarații anti-vaccin și care neagă știința ale Arhiepiscopului Teodosie. Potrivit News.ro, acesta a spus, joi, că nu ar exista „nişte prospecte precise, nu există o asumare a celor care pun acest vaccin. Vaccinurile clasice pe care noi le-am făcut erau asumate, acesta este experimental”. El a adăugat că oamenii „dacă deja sunt bolnavi şi se vaccinează, mor”.

Astfel de declarații sunt „extrem de periculoase”, a spus vineri Valeriu Gheorghiță. Ele „creează și accentuează neîncrederea și ezitarea în rândul oamenilor cu atât mai mult cât parte din aceste informații și declarații sunt eronate. În primul rând nu sunt vaccinuri experimentale. Sunt vaccinuri autorizate, ca orice alt medicament”, a insistat coordonatorul campaniei de vaccinare în conferința de presă pentru prezentarea ultimelor evoluții Covid.

Valeriu Gheorghiță răspunde afirmațiilor Arhiepiscopului Tomisului
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:44 0:00

Gheorghiță a adăugat că au fost administrate peste 8 miliarde de doze de vaccin la nivel mondial.

„Nu poți să vii să spui public, mai ales ca persoană care este extrem de cunoscută în spațiul public, care reprezintă un corp profesional important, de care oamenii țin cont, că aceste vaccinuri au prospecte îndoielnice. Sunt prospecte ca la orice alt medicament".

„Cred că trebuie să încetăm cu astfel de declarații pentru că suntem responsabili moral de moartea oamenilor. Și, din păcate, eu nu văd ca aceste persoane să fie responsabilizate într-un fel sau altul. Au toată libertatea să declare orice, când vor. Informații neadevărate, repet”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Și directorul Institutului Național de Sănătate Publică, Adriana Pistol, s-a alăturat criticilor la adresa afirmațiilor Arhiepiscopului Teodosie, cu un apel pentru oameni să „gândească” singuri și să ia decizii logice.

„Și la aspirină daca deschidem prospectul s-ar putea sa ne șocăm. Nu mai zic la antibiotice, când românului îi place sa își cumpere antibiotice pentru orice. Dacă 8 miliarde de oameni nici nu au murit, nici nu au înnebunit, probabil [vaccinul] o fi bun de ceva”, a spus Adriana Pistol.

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG