Șeful executivului din Statele Unite a semnat un ordin care le interzice companiilor americane să folosească componente telecom străine considerate cu risc pentru securitatea națională.
Gigantul chinez Huawei a reacționat, afirmând că ordinul lui Trump, care restricționează tranzacțiile sale americane, le dăunează doar consumatorilor din Statele Unite.
Mai multe țări partenere ale Statelor Unite au ridicat semne de îngrijorare cu privire la produsele Huawei, care ar putea fi folosite de China pentru supraveghere.
În România, a fost introdusă zilele acestea tehnologia 5G de către Vodafone prin intermediul infrastructurii Huawei.
Statele Unite au cerut, în ultima vreme aliaților săi să nu apeleze la compania chineză, acuzată de spionaj prin intermediul infrastructurii și a aparaturii sale, pentru introducerea tehnologiei revoluționare 5G. Au existat, potrivit New York Times, și avertismente din partea oficialilor americani la adresa aliaților, că nu vor mai exista schimburi de informații strategice dacă este folosită tehnologie furnizată de Huawei. Și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat statele membre în privința lipsei de încredere asupra companiei Huawei pentru aplicațiile 5G.
La nivelul Uniunii Europene, Statele Unite au făcut lobby pentru a bloca folosirea echipamentelor Huawei, invocând posibilitatea ca acestea să fie folosite de guvernul chinez pentru spionaj. Huawei a respins categoric acuzaţiile şi la începutul acestei luni a dat în judecată guvernul SUA. Comisia Europeană nu a interzis echipamentele Huawei, însă în mai multe țări, precum Marea Britanie și Germania, guvernele sunt cele care decid dacă introduc tehnologia 5G prin echipamentele companiei chineze. Nu s-au luat încă decizii în acest sens.
Tehnologia 5G este considerată promotor al noii revoluții industriale. Va oferi legături de internet mai rapide și cu potențial de trafic mai mare, între altele va permite operații medicale la distanță, control de funcționare a fabricilor, însă temerile vin dintr-o altă capacitate a 5G - stocarea de date. Există studii care arată că, de fapt, cine va deține echipamentele 5G, va avea controlul asupra datelor, inclusiv cele strategice. Or, China este în centrul scandalului Huawei pentru că în telefoanele companiei s-au descoperit componente care facilitează spionajul.
În același timp, printr-o măsură separată, departamentul pentru comerț al SUA a adăugat Huawei pe lista neagră a companiilor, care are ca efect introducerea unui acord al guvernului de la Washington înainte de achiziționarea de tehnologie 5G de către firmele americane.
Huawei s-a aflat în mijlocul tensiunilor dintre SUA și China din ultimul an.
Declarația Casei Albe arată că ordinul semnat de Donald Trump intenționează „să apere America de adversarii străini care exploatează tot mai puternic vulnerabilitățile din domeniul tehnologiei informațiilor și al comunicațiilor prin intermediul infrastructurii și al serviciilor”.
Ordinul îi oferă secretarului de stat pentru comerț puterea de a interzice tranzacțiile cu „risc inacceptabil la adresa securității naționale”. Comisia Federală pentru Comunicații a arătat, într-o declarație, că noile decizii ale autorităților americane „reprezintă un pas important pentru securizarea rețelelor americane de internet”.
Statele Unite au restricționat deja agențiile federale de pe teritoriul Statelor Unite să folosească produse Huawei, în vreme ce Australia și Noua Zeelandă au blocat folosirea dispozitivelor Huawei în rețelele 5G.
Răspunsul celor de la Huawei a fost că produsele sale nu reprezintă niciun fel de amenințare și că această companie este independentă de statul chinez.
Într-o declarație emisă după decizia președintelui Trump, Huawei a spus că „prin restricționarea afacerilor companiei în SUA, America nu va fi nici mai sigură, nici mai puternică”. Huawei a mai arătat că ordinul va aduce prejudicii companiilor și consumatorilor americani, care nu vor avea parte de tehnologia 5G și vor rămâne în urmă, cu alternative mai costisitoare.
Președintele Huawei Liang Hua a declarat, marți, că „este dispus să semneze un acord cu guvernele statelor în care se introduce tehnologia 5G prin care compania dă asigurări că nu va spiona țările respective”.
Huawei deține controlul rețelelor globale de internet într-o proporție cuprinsă între 40 și 60%.
Facebook Forum