Linkuri accesibilitate

Vlad Voiculescu (PLUS): Nu merg mai departe, dar era de preferat să nu avem un candidat ales în spatele ușilor închise


Vlad Voiculescu, București, 28 februarie 2020.
Vlad Voiculescu, București, 28 februarie 2020.

Candidatul PLUS la Primăria Capitalei, Vlad Voiculescu, a anunțat vineri că-și retrage candidatura la Primăria Capitalei după anunțul PNL privind susținerea candidaturii lui Nicușor Dan, contracandidatul său la nivelul alianței USR PLUS.

  • „Atât timp cât avem un candidat onest, care strânge susținerea unei majorități covârșitoare a partidelor de opoziție și avem siguranța că va câștiga, eu nu voi merge mai departe cu candidatura”, a declarat Vlad Voiculescu, candidatul PLUS la Primăria Capitalei.

Voiculescu și-a arătat nemulțumirea că acest candidat nu a fost ales în mod transparent, ci în spatele ușilor închise, atrăgând atenția că nu dă un cec în alb PNL.

”De asemenea, în condițiile în care nu vorbim la București de un singur om, ci de o echipă, la Consiliul General, la Consiliile locale, nu dau un cec în alb PNL. Este păcat pentru noi toți că nu am avut un proces la care să contribuie zeci de mii de cetățeni care să stabilească candidatul. Avem un candidat care a fost ales pe ușa din dos, în spatele ușilor închise, prin interesele unui șef de partid, decât interesele bucureștenilor, a adăugat Vlad Voiculescu.

Acesta a mai spus că susținerea lui Nicușor Dan de către PLUS și el personal va fi condiționată, iar el va candida pe lista pentru Consiliul General.

  • Principalele declarații ale lui Vlad Voiculescu:
  • Am primit în ultimele 24 de ore câteva mii de mesaje de încurajare. Am primit și multe întrebări
  • Am început să lucrez la proiectul pentru București de acum doi ani
  • Tot acest efort nu este despre un singur om
  • Avem o nouă realitate politică
  • Atât timp cât avem un candidat onest, care strânge susținerea unei majorități covârșitoare a partidelor de opoziție și avem siguranța că va câștiga, eu nu voi merge mai departe cu candidatura
  • În condițiile în care nu vorbim la București de un singur om, ci de o echipă în Consiliul general, eu nu dau un cec în alb PNL, aștept să văd negocierile
  • O parte din ele au fost făcute transparent
  • Cred că e păcat că nu am avut un proces la care să contribuie zeci de mii de bucureșteni
  • E păcat că avem un candidat susținut de multe partide dar ales pe din dos, în spatele ușilor închise, după interesele unui șef de partid sau al altuia
  • Cât timp avem un candidat onest, cu șanse reale, nu voi sta în calea lui.
  • Nicușor Dan a făcut uz de politică veche: înțelegere pe la spate în timp ce era într-o competiție directă. El s-a dus pe la spate la PNL. De ce a făcut PNL acest pas? Din același motiv pentru care la Iași îl susțin pe Chirica
  • Atât timp cât candidatul desemnat e un om onest, și nu avem semnale că Nicușor Dan nu e onest, care a adunat susținerea partidelor, eu nu mă voi pune în calea lui
  • Accept că ceea ce s-a întâmplat ieri a redefinit realitatea politică de azi. La politică ne raportăm uitându-ne la ziua de azi.

Principalele declarații ale lui Vlad Voiculescu:

  • Am primit în ultimele 24 de ore câteva mii de mesaje de încurajare. Am primit și multe întrebări
  • Am început să lucrez la proiectul pentru București de acum doi ani
  • Tot acest efort nu este despre un singur om
  • Avem o nouă realitate politică
  • Atât timp cât avem un candidat onest, care strânge susținerea unei majorități covârșitoare a partidelor de opoziție și avem siguranța că va câștiga, eu nu voi merge mai departe cu candidatura
  • În condițiile în care nu vorbim la București de un singur om, ci de o echipă în Consiliul general, eu nu dau un cec în alb PNL, aștept să văd negocierile
  • O parte din ele au fost făcute transparent
  • Cred că e păcat că nu am avut un proces la care să contribuie zeci de mii de bucureșteni
  • E păcat că avem un candidat susținut de multe partide dar ales pe din dos, în spatele ușilor închise, după interesele unui șef de partid sau al altuia
  • Cât timp avem un candidat onest, cu șanse reale, nu voi sta în calea lui.
  • Nicușor Dan a făcut uz de politică veche: înțelegere pe la spate în timp ce era într-o competiție directă. El s-a dus pe la spate la PNL. De ce a făcut PNL acest pas? Din același motiv pentru care la Iași îl susțin pe Chirica
  • Atât timp cât candidatul desemnat e un om onest, și nu avem semnale că Nicușor Dan nu e onest, care a adunat susținerea partidelor, eu nu mă voi pune în calea lui
  • Accept că ceea ce s-a întâmplat ieri a redefinit realitatea politică de azi. La politică ne raportăm uitându-ne la ziua de azi.
  • Aștept să văd care este substanța acestei înțelegeri între Nicușor Dan și PNL, să văd ce a fost promis, ce s-a negociat, cum vor arăta echipele pentru București, pentru sectoare. Apoi vom vedea cu toții în ce constă înțelegerea cu PNL.
  • Voi candida pe lista pentru Consiliul general. Postul de viceprimar e unul care se negociază în Consiliul General
  • Mă simt dezamăgit de situație
  • Noi știm să ierarhizăm lucrurile: interesul public, al oamenilor este pe primul plan, înaintea interesului de partid. Sper că nu vom vedea pe listele de candidați oameni certați cu legea, oameni care s-au servit din bugetul public.
  • Nicușor Dan și-a anunțat candidatura de mult timp. PNL a făcut această mișcare poate inteligentă pe termen scurt. Motivele PNL sunt clare: a vrut să destabilizeze alianța USR PLUS și să scoată la suprafață o oarecare vulnerabilitate.

Semnalul de retragere l-a dat Cioloș

Liderul PLUS, Dacian Cioloș a reacționat vineri, pe Facebook, la aproape 24 de ore de la anunțul PNL, de susținere a candidaturii lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei.

„Mi-ar fi plăcut ca Nicușor Dan să fi discutat cu Vlad Voiculescu și despre susținerea pe care o negocia cu Ludovic Orban, așa cum au discutat despre multe alte probleme, transparent, constructiv”, a scris Dacian Cioloș pe pagina sa de Facebook.

„Ar fi fost bine ca anunțul despre candidatul comun să fi fost unul făcut împreună de Alianța USR PLUS, PNL, PMP și mișcările civice care s-ar fi alăturat acestui proiect. Am văzut însă suficiente în politica românească ca să înțeleg tentația unei „lovituri“ de imagine și calculele politice din spatele ei. O „lovitură“ de care, din punctul meu de vedere, avea nevoie numai Ludovic Orban. (...) Dincolo de asta, însă, rămân neclintit în convingerea că forțele reformatoare trebuie să aibă un candidat unic la Primăria Capitalei, un candidat care să pună capăt mandatului dezastruos al Gabrielei Firea. E important semnalul dat de Ludovic Orban în această direcție. Scopul e bun, mijloacele ar putea să fie mult îmbunătățite. Ca să redăm încrederea bucureștenilor în puterea votului lor, este esențial să construim această încredere între noi”, spune liderul PLUS.

***

Ludovic Orban a anunțat joi că PNL face un „sacrificiu” renunțând la desemnarea unui candidat propriu la Capitală doar pentru a putea ”elibera Bucureștiul de domnia despotică a PSD” și a spus că Nicușor Dan are „toate datele” pentru a o face.

  • ”În urma discuțiilor pe care le-am avut cu Nicușor Dan, am luat decizia de a-l propune pe Dan candidat la Primărie, susținut de PNL, voi susține această propunere în fața PNL București, în fața Biroului Politic. Am convingerea că Nicușor Dan este cel mai potrivit candidat pentru atingerea celor două obiective ale PNL: a elibera Bucureștiul de domnia despotică a PSD și de a asigura o bună guvernare care să asigure o calitate a vieții la nivelul celorlalte capitale europene. PNL face un sacrificiu de a renunța la un candidat propriu și susține un candidat care nu e membru PNL”, a declarat liderul PNL, Ludovic Orban într-o conferință de presă.

Tot joi, organizația PNL București a decis, în unanimitate, susținerea candidaturii lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei iar vineri Biroul Politic al partidului a validat decizia organizației de la Capitală.

USR și PLUS nu au ajuns la o înțelegere în privința unui candidat comun al alianței, după o serie de dispute între Nicușor Dan, susținut de organizația PNL București, și Vlad Voiculescu, PLUS, în privința modalității de desemnare a candidatului. Voiculescu insista pentru alegeri interne, iar Nicușor Dan pentru sondaje de opinie.

Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al alianței USR PLUS a recunoscut joi că, poate, era mai bine ca discuțiile din interiorul alianței USR PLUS privind desemnarea unui candidat comun să se încheie mai repede și a anunțat că Vlad Voiculescu, candidatul desemnat de PLUS, care era în competiție cu Nicușor Dan, va face o declarație în următoarele zile.

De fapt, Vlad Voiculescu a comentat informația privind susținerea obținută de Nicușor Dan de la liberali în cursul zilei de joi, când încă era pe surse, înainte de confirmarea ei oficială.

El a declarat că nu știa nimic despre faptul că Nicușor Dan a bătut palma cu PNL și a spus că, dacă din acest motiv a refuzat protocolul propus de el pentru a merge în tandem la nivelul alianței - primar, viceprimar -, ar fi o „o mare dezamăgire” pentru el.

„Ieri aveam întâlnire programată cu Nicușor Dan. A amânat-o până astăzi la 15:00. Protocolul propus de mine pentru a merge în tandem a fost de două ori refuzat, acum trei săptămâni, prima dată, și acum o săptămână, a doua oară. Sper ca explicația să nu fie cea despre care citesc acum. Ar fi o mare dezamagire”, a declarat Vlad Voiculescu pentru înainte de recunoașterea oficială a susținerii pe care liberalii i-au acordat-o lui Nicușor Dan.

În conferința de presă susținută joi seară cu Violeta Alexandru, președintele PNL București, Nicușor Dan a spus că această întâlnire a avut loc, așa cum a fost programată, la ora 15.00. Tot joi, după obținerea sprijinului PNL, Nicușor Dan a spus că ar fi bucuros ca Vlad Voiculescu să fie viceprimarul Capitalei.

„În Codul administrativ, care este în vigoare astăzi, există trei viceprimari și mai există un city manager. Eu cred că vom găsi competențele potrivite în fiecare dintre aceste partide pentru a face o echipă serioasă pe București”, a spus Nicușor Dan, întrebat dacă va face echipă cu un viceprimar de la USR PLUS sau de la PNL.

„Vlad Voiculescu este o persoană cu calități și aș fi bucuros să fie viceprimarul Capitalei. În condițiile în care aflăm azi, eu sunt un independent care are deja susținerea a două, cele mai mari, partide”, a spus Nicușor Dan după ce PNL a anunțat că-l va susține la Primăria Capitalei.

Candidatura lui Nicușor Dan este susținută la nivel de principiu și de PMP. Președintele partidului, Eugen Tomac, a spus că partidul său este dispus să susțină candidatura lui Dan dacă va exista un consens al partidelor de dreapta. Anterior lui Tomac, fostul președinte Traian Băsescu susținuse că singurul candidat capabil să o înfrângă pe Firea ar fi Nicușor Dan, recomandându-le tuturor partidelor de dreapta ”să se strângă în jurul lui”, în contextul în care ultimul sondaj CURS îl plasează chiar pe el printre favoriți, pe locul doi după Gabriela Firea. Joi seară, Băsescu a declarat la Digi 24 că soluția Nicușor Dan ne unește pe toți”.

XS
SM
MD
LG