Antrenor este statul, care trebuie să ajute echipa să crească. Să gândească reguli pe care jucătorii să le respecte, scheme de joc câștigătoare, sancțiuni pentru cei indisciplinați. Să aibă o strategie deșteaptă fără de care, indiferent cât de talentați ar fi jucătorii de pe teren, echipa pierde aproape de fiecare dată.
Pe teren, fundași pot fi patronul de pensiune de la munte sau cel al restaurantului din același colț de țară. La mijloc, în ordinea numerelor de pe tricou, din minutul 1 al meciului poate intra șeful unui hotel de la mare, care schimbă o pasă cu responsabilul plajei.
Atacanți? Cine vreți dvs. Putem avea un tour operator care tocmește vacanțe în Deltă. Administratorul unui traseu turistic montan sau responsabilul unui monument istoric. Pe cel care ar trebui să se îngrijească de traseele montane sau administratorul unei băi termale.
Vreți să plusăm? La joc poate participa, fie doar ca băiat de mingi, cel care taie bilete de intrare într-o rezervație naturală sau într-un castel. Nu influențează neapărat jocul, însă, fără el, jucătorii ar alerga hai-hui în stânga și-n dreapta după mingile șutate aiurea. Sau imprecis, cum adesea spun comentatorii de fotbal.
Spectatorii sunt turiștii. Cei care abia așteaptă lunile de vară să dea o fugă până la mare sau weekendul să respire o gură de aer curat de munte. Oamenii interesați de city-breakuri, de trasee montane, de plimbări cu barca în Deltă, de vizitat castele și biserici pictate în culoarea cerului.
Care vor un păstrăv proaspăt delicios din Bucovina sau o horincă de te ustură măruntaiele de Maramureș, dar și cei interesați de istoria minunatelor locurilor din țara lor. Cei care vor să vadă unde au trăit regii și reginele străbunicilor lor, cei interesați de arhitectură, de minunile naturii, de monumentele istorice, de plaje sălbatice, de cascade, de râuri, de lacuri, de vulcani noroioși, de saline, de nuferi sau poate doar de copacii falnici care sunt pe-aici de secole.
Turismul românesc este ca o echipă de fotbal. Putem aprecia sau chiar iubi pe fiecare dintre jucătorii ei, însă, în lipsa rezultatelor, nu ne obligă nimeni să ținem cu echipa.
Poți iubi să te cațeri pe Munții Piatra Craiului, însă nu zice nimeni că trebuie să apreciezi tot turismul montan din România. Îți poți găsi liniștea cotrobăind după cai sălbatici la Letea, însă cine zice că trebuie să te simți bine în orașele încremenite în comunism din Delta Dunării?
Îți aduci aminte cu plăcere de plimbarea de câteva ore din centrul Iașului? Nu te forțează nimeni să îți placă experiența orelor pierdute în mașină, în trafic, pentru a ajunge înapoi acasă.
România – iar aici comparația cu fotbalul este fidelă – eșuează să-și închege o echipă când vine vorba de turism. Are jucători extrem de talentați, alții au doar potențial, însă toți sunt puși să alerge brownian pe un teren de 238.397 km².
Din tribune, turiștii iubesc cel puțin pe unul dintre jucători, dar sfârșesc aproape tot timpul prin a urî echipa. Îi deranjează lipsa de pregătire și de ambiție, lehamitea de pe teren, simulările, tragerea de timp, deciziile imprecise ale antrenorului, lipsa de viziune. Jocul la rezultat, ca să folosesc o altă expresie a comentatorilor sportivi.
Spre deosebire de fotbal, antrenorul echipei noastre ipotetice nu poate fi schimbat de un patron mofturos sau nemulțumit. Nu poți pune în desagă Munții Carpați sau Delta Dunării și să îi răstorni câteva mii de kilometri mai departe, la austrieci. Că antrenorul lor e competent și ar atrage în câțiva ani de două ori mai mulți suporteri în tribune.
În perioada comunistă, spectatorii acestui joc nu aveau de ales și rămâneau proptiți, an de an, weekend de weekend, privind un joc cenușiu îmbrăcat de mai marii vremii în derbi de calitate.
Lucrurile s-au schimbat azi. Iar antrenorul și jucătorii trebuie să își dea seama că, spre deosebire de perioada granițelor închise, azi, spectatorii au opțiuni. Iar singurii care își asumă riscuri sunt ei. Pentru că spectatorii pot foarte ușor să aleagă nu doar alte echipe pe care să le susțină, ci chiar alte sporturi cu totul.
Iar Grecia, Bulgaria, Turcia, Croația sau cine mai vreți dvs par că își doresc mai mult victoria.
România are nevoie de un antrenor competent pentru a închega o echipă competitivă. La fel ca în fotbal, e nevoie de timp, răbdare, perseverență, bani și inteligență. Talente avem. Jucătorii, la rândul lor, trebuie să își dea seama că, indiferent cât de buni sunt, pe termen lung vor sfârși în mediocritate dacă nu lucrează în echipă.
Iar când intră pe teren, să intre cu gândul la spectatori. Abia apoi să se gândească la ei înșiși.
Și nu numai. #Vacanțe, o campanie Europa Liberă.
